• Simona Preda este un pastry chef pasionat și dedicat, a cărui dragoste pentru arta cofetăriei se reflectă în fiecare desert pe care îl creează.
Cu o abordare meticuloasă și o atenție deosebită pentru detalii, Simona combină tehnici clasice cu accente creative, oferind preparate care încântă atât papilele gustative, cât și simțurile estetice.
Experiența sa în domeniu, dobândită prin ani de practică și rafinare, o poziționează ca o prezență valoroasă în peisajul gastronomic românesc. Devotată calității și autenticității, Simona Preda transformă ingredientele simple în adevărate opere de artă culinară, aducând bucurie și savoare în fiecare preparat dulce.
Alături de soțul său, chef Liviu Preda, Simona contribuie cu măiestrie la succesul restaurantului LIMÓN din Brașov, unde deserturile sale rafinate completează perfect experiența culinară oferită celor ce le trec pragul. Am stat de vorbă cu ea despre începuturi, inspirație, provocări și echilibrul fragil dintre carieră și viața personală.
1. Pentru cei care nu te cunosc așa de bine, spune-ne în câteva cuvinte, cine este Simona Preda?
Simona Preda este un membru al domeniului HoReCa care se ocupă — glumesc adesea — „cu ridicarea glicemiei” celor care îi trec pragul. Încerc însă să o fac într-un mod controlat și plin de savoare, prin deserturi care transmit emoție și respect pentru ingredient.
2. Ce te-a determinat să urmezi această carieră?
A fost, mai degrabă, o întâmplare fericită decât o alegere conștientă. Eu proveneam dintr-un alt domeniu – lucram cu cifre, aveam un program „de om normal”, de luni până vineri, iar weekendurile erau dedicate familiei. Soțul meu, Liviu, deja lucra în bucătărie, iar programul lui era complet opus. După câțiva ani de aniversări și sărbători petrecute singură, am făcut o analiză pragmatică: eu câștigam mai mult, el avea un salariu mic, așa că i-am propus să renunțe.
Dar, în loc de asta, fără să-mi spună, m-a înscris la un curs de cofetărie. Am aflat când m-a sunat școala să-mi confirme participarea! La început am mers din curiozitate, nu mi-a plăcut deloc, dar, cum sunt o persoană consecventă, am dus cursul până la capăt.
Practica am făcut-o la Hotel Belvedere, unde lucra Liviu atunci. Acolo am descoperit că în segmentul de cofetărie se lucrează la fel de precis ca într-o farmacie – dacă nu respecți proporțiile, nu iese. Cu timpul, am învățat și micile trucuri care transformă greșelile în soluții. Așa a început totul.
3. Ai crescut într-o familie pasionată de deserturi?
Nu, deloc. Mama mea făcea cozonac, clătite, gogoși, negresă – lucruri simple, de casă, deloc sofisticate. Și nici nu pot spune că am fost un mare fan al dulciurilor în copilărie. Poate și pentru că, în vremurile de atunci, dacă ți-era poftă de ceva dulce, ți se spunea: „mănâncă un măr din copac sau o prună”.
4. Știm că împreună cu chef Liviu Preda oferiți experiențe gastronomice deosebite celor care trec pragul restaurantului LIMÓN. Care este preparatul tău preferat din portofoliu?
Un desert numit Endorfina. L-am creat împreună cu Liviu, după o experiență în Praga, alături de un chef extraordinar. Numele reflectă perfect ce simți când o guști – o explozie de plăcere. Este o prăjitură cu ciocolată neagră și fructe, care ne reprezintă perfect. Este desertul nostru „de suflet”.
5. Cum ți-ai defini stilul de lucru? Ce experiențe din cariera ta crezi că au avut o mai mare influență asupra rafinării acestuia?
Cred că stilul meu s-a format natural, printr-un cumul de experiențe. Am două principii care mă ghidează mereu:
• Primul – mă întreb cum aș reacționa eu dacă mi s-ar pune desertul respectiv în față.
• Al doilea – „Dacă eu nu l-aș mânca, de ce l-aș oferi altcuiva?”
Când vorbim de rafinament… au fost momente în care rafinamentul a adus plus valoare unui desert, dar au fost și momente în care nu prea contat.
Experiențele care m-au format au fost variate, dar lucrul alături de maestru Ioan Florescu a fost esențial. El ne-a provocat constant să găsim soluții creative și ne-a dat libertatea să creștem. Contează foarte mult să ai în primii 3 ani, în orice domeniu ai fi, niște oameni care să creadă în tine și care să să te provoace la mai mult. Și atunci, dacă ai o temelie în care ești foarte bine ancorat, sută la sută vei putea muta munții din loc.
Fiecare desert pentru mine e o poveste. Pun mult suflet în fiecare detaliu – de la gust, la estetică – iar rafinamentul vine din dorința de a transmite emoție celui care îl savurează. Fiecare preparat trebuie să spună ceva celui care îl primește.
6. Ce te inspiră în crearea unui nou desert?
Inspirația vine de oriunde. Poate fi o plimbare în pădure, o poveste spusă de cineva sau chiar o provocare de genul „nu am mâncat niciodată X”. Îmi place să experimentez, să fiu curajoasă. Am creat deserturi cu note picante, cu arome de fum, ba chiar unul cu infuzie de ceapă și șalotă coaptă.
Îmi plac provocările și nu suport rutina. Poate de aceea nu m-aș fi potrivit niciodată într-o fabrică.
7. Preferi gusturile tradiționale sau te atrag mai mult reinterpretările moderne?
Depinde de context. Am avut evenimente în care a trebuit să improvizăm complet – de pildă, am gătit la munte, fără curent și gaz, doar la foc de lemne, pentru invitați de la National Geographic, veniți în România să vadă zimbrii. A trebuit să creăm opt feluri de mâncare, inclusiv deserturi, doar cu ce aveam la îndemână.
Cred că trebuie să stăpânești și tradiționalul, pentru autenticitate și modernul pentru creativitate și să știi când să le combini sau să le separi. Nu refuz niciodată un cozonac bun, o tartă cu prune sau papanași făcuți ca acasă.
8. Ce ingredient folosești cel mai des în preparatele tale și de ce?
Iubirea este ingredientul secret. Dar, practic vorbind, cel mai folosit este untul – el dă textură, profunzime, savoare. Îl consider un ingredient esențial, care aduce o valoare incredibilă oricărui desert. Ciocolata e și ea nelipsită, pentru că inspiră și permite o multitudine de combinații.
9. Dacă ar fi să alegi un Pastry Chef internațional cu care să lucrezi la un desert nou, cine ar fi acesta?
Nu am un nume special, dar cu siguranță aș alege pe cineva din Franța. Acolo se simte cel mai bine respectul pentru detaliu, pentru ingredient, pentru produsul final. Franța e leagănul patiseriei, iar colaborarea cu un maestru de acolo ar fi o lecție de precizie, dar și o provocare să aduc căldura și emoția care uneori lipsesc în abordările lor foarte rigide.
10. A fost vreun moment când ți-ai spus „Gata, renunț și mă apuc de altceva”?
Da, de multe ori! HoReCa e un domeniu greu, solicitant, unde jonglezi cu nevoile clienților, colegilor și antreprenorilor. E un lanț care, teoretic, nu se termină niciodată și e un lanț în care trebuie să fii mereu atent la ce se întâmplă în jurul tău. Au fost momente când am zis că mai bine mă orientez către altceva.
M-am gândit chiar că aș fi putut fi psiholog, pentru că mi s-a zis că am cumva darul ăsta de a rezolva situațiile celor din jur, sau actriță (faptul că nu am dat admitere la teatru este cel mai mare regret al meu) dar soțul meu, un Scorpion care mă echilibrează, m-a ajutat să văd acele momente dificile ca simple piedici. Pasiunea pentru cofetărie m-a ținut mereu pe drumul ăsta.
11. Cât de dificil ți se pare să îmbini viața de familie cu o carieră solicitantă în industria ospitalității?
E extrem de greu. În HoReCa, clientul e adesea pe primul loc, iar viața personală trece pe plan secund. Pentru a reuși, ai nevoie de un partener care înțelege sacrificiile – fie că e și el în domeniu, fie că e incredibil de susținător. În cazul meu, faptul că lucrăm amândoi în HoReCa ne ajută mult. Înțelegem ritmul, lipsa weekendurilor, nopțile lungi. Este un job care cere sacrificii, iar familia rămâne uneori pe locul doi. Eu și Liviu am învățat să ne completăm, dar am văzut la alți colegi cât de greu e să explici cuiva din afara domeniului ce înseamnă viața într-o bucătărie. E un echilibru fragil, care cere multă comunicare și susținere reciprocă.
12. Dacă ar fi să te întorci în timp, ce sfat i-ai da Simonei Preda la început de carieră?
M-am mai lovit de întrebarea asta și vă zic sincer că n-am știut ce să răspund. Am analizat-o, am studiat-o pe toate părțile și am ajuns la concluzia că sunt unele lucruri pe care Dumnezeu le îngăduie în viața ta cu un scop și acel scop nu îl vei vedea neapărat atunci, dar ai să-l vezi cândva.
Nu cred că aș vrea să schimb nimic. Am avut o evoluție organică, construită pas cu pas, cu oameni și momente care m-au forțat să mă adaptez și să cresc. Fiecare etapă, fiecare provocare a avut un rost, iar răbdarea și perseverența au dus la rezultatele scontate.
Totuși, i-aș spune Simonei de la început să aibă încredere în ea și să accepte provocările, chiar dacă par imposibile. Momentele în care trebuie să creezi ceva din nimic – fără ingredientele potrivite sau soluții evidente – iar cei din jur să nici nu-și dea seama că ai avut o problemă, sunt cele care îți arată adevărata valoare.
Interviu realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta albă și: Rețetă – Tort cu mousse de ciocolată și cremă de portocale
