• „Plăcinta cu brânză dulce și stafide este o rețetă tradițională din zona Dobrogei”, ne spune pastry chef Mirela Cață, adăugând că acest preparat era nelipsit din meniul de Revelion al familiei sale.

Plăcintă cu brânză de vaci și stafide
Componente:
- Foaie de plăcintă românească;
- Umplutură de brânză cu stafide.
1. Foaia de plăcintă românească
Ingrediente:
• Făină 900 g;
• Sare 10 g;
• Apă 450 g;
• Unt (pt modelare) 200 g;
• Ulei ( pt modelare) 200 g.

Se frământă un aluat din făină, sare și apă, de consistență potrivită, până se desprinde de brațul malaxorului.
Se formează un fitil și se divizează în 6 bucăți a câte 220 g per bucată. Bucățile se rotunjesc sub formă de bile și se ung cu un amestec de unt moale și ulei. Se lasă la odihnă aproximativ 30 de minute.

2. Umplutură de brânză cu stafide
Ingrediente:
• Brânză proaspătă de vaci 1500 g;
• Zahăr tos 300 g;
• Ouă 225 g;
• Stafide 150 g;
• Zahăr vanilat 15 g;
• Răzătură de lămâie 15g.
Se amestecă toate ingredientele într-un bol până se obține o compoziție omogenă.

Finisare
Ingrediente:
• Ouă 120 g;
• Smântână fermentată 30% 200 g.
Se amestecă toate ingredientele într-un bol până la omogenizare.

Modelare și coacere
Se întinde prin învârtire/rotire deasupra mesei. Se stropește cu ulei. Se pune umplutura pe mijlocul foii și se pliază marginile de sus și de jos prin suprapunere. Se strânge prin încrețire și se așază pe tavă.
Cuptorul se preîncălzește la 220-240°C. Se coace timp de aproximativ 20-25 de minute. Cu 5 minute înainte să fie gata se scoate și se unge cu smântână și ou. Se mai introduce la cuptor 5 minute sau până când smântâna cu ou se rumenește.
Se scoate plăcinta de la cuptor, se stropește cu apă rece și se acoperă cu un prosop sau alta tavă, pentru a se înmuia crusta.

Citește AICI în Arta Albă și alte rețete de deserturi delicioase.

