Welcome to Arta Alba   Click to listen highlighted text! Welcome to Arta Alba

Noaptea Cercetătorilor și „The Taste of Brașov” – Știință și savoare la Universitatea Transilvania

• Pe 26 septembrie 2025, Universitatea Transilvania din Brașov a găzduit o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, transformând Institutul de Cercetare-Dezvoltare de pe strada Institutului nr. 10 într-un spațiu al descoperirilor și al interacțiunii.

Desfășurat între orele 15:00 și 21:00, evenimentul, sub tema „Ocupațiile viitorului în epoca inteligenței artificiale”, a atras un public divers, de la copii la adulți, dornici să exploreze știința viitorului. Demonstrațiile cu roboți mobili, drone, imprimante 3D, dar și experimente din psihologie sau competiții de matematică și șah au animat standurile laboratoarele universității, în timp ce standurile interactive ale partenerilor economici și forțelor de intervenție au completat experiența.

The Taste of Brașov

Un punct important al evenimentului a fost relansarea Incubatorul Tehnologic și de Afaceri al Universității Transilvania. Coordonat de Horia Moașa, incubatorul a trecut de la susținerea firmelor din sectorul industrial la promovarea afacerilor din domeniul serviciilor, atrăgând un număr record de 10 companii incubate. „Am organizat o relansare a incubatorului după mulți ani în care am avut incubați din domeniul industrial: aici de exemplu, în spațiu acesta, erau foarte multe CNC-uri, strunguri, freze, adică se produceau piese, matrițe pentru industria locală. În timp, cererile din partea incubaților au fost mai înspre domeniul serviciilor. Și astăzi avem cel mai mare număr de incubați, incubatorul este plin, sunt 10 firme incubate”, a explicat Horia Moașa.

The Taste of Brașov

Din acest incubator, pe lângă afaceri din domeniul media și diferite servicii, face parte și proiectul „The Taste of Brașov”, inițiat de antreprenorul Dorian Lungu și ciocolatierul Alina Lungu prin Luado Chocolate. Lansat în cadrul „Nopții Cercetătorilor”, proiectul își propune să promoveze educația gustului și bogăția gastronomică a Brașovului printr-o combinație de ateliere, expoziții și demonstrații. „Încercăm cumva să împletim aroma tradiției gastronomice cu subtilitatea inovării. Și să încercăm să facem o călătorie în sufletul Brașovului, care până la urmă e plin de istorie și de magie. Nu vorbim despre un concept în care doar explorăm preparate culinare ale bunului gust. Doresc să creăm aici o poveste unde fiecare sărbătoare și sezon dezvăluie un nou capitol al identității locale. Un fel de pagini pline de arome și de texturi. «The Taste of Brașov» vrem să fie un bastion al gustului autentic și, totodată, să fie un pod care să lege generațiile”, a declarat Dorian Lungu.

The Taste of Brașov

„The Taste of Brașov”– cultivarea gustului autentic

Spațiul dedicat „The Taste of Brașov” a fost împărțit în trei zone: o expoziție care prezintă istoria ciocolatei, de la origini până la prezența sa în Brașov, cu texte, materiale audio-video și exponate; o zonă de ateliere interactive, unde participanții vor învăța să deguste și să lucreze cu ciocolata; și o zonă de demonstrații unde se vor putea susține discuții despre gastronomie și tradiție.

Proiectul „The Taste of Brașov” nu este doar despre ciocolată, ci și despre educație. „Este un proiect educațional în primul rând, care vrea să integreze cumva tot ceea ce am învățat noi în ultimii 14 ani, în ceea ce privește relația gustului cu educația și cum putem să creăm dintr-o zonă de gust… Este interesant să spui că e o ciocolată din Peru originală sau din Vietnam. Și uite așa poți să te duci pe hartă și să vezi unde sunt țările respective. Poți să înveți geografie sau poți să vezi după mirodeniile care intră într-un compus, să te duci și să separi continentele. De ce în Asia e așa, de ce Europa are mai puține mirodenii, de ce în Turcia e mai mult, de ce… Și așa mai departe.”, a explicat Dorian Lungu. În viitor, inițiativa își propune să implice producătorii locali, oferind turiștilor și brașovenilor șansa de a descoperi aromele autentice ale regiunii.

„Noaptea Cercetătorilor” și „The Taste of Brașov” au demonstrat că știința și gastronomia pot merge mână în mână, creând o experiență memorabilă pentru toate vârstele. Evenimentul a pus în lumină nu doar inovația tehnologică, ci și spiritul creativ al Brașovului, consolidând rolul universității ca un centru de cunoaștere și dezvoltare locală.

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Interviu cu ciocolatier Alina Lungu – Luado: „atunci când ciocolata te surprinde, o ții minte!”

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

Click to listen highlighted text!