Welcome to Arta Alba   Click to listen highlighted text! Welcome to Arta Alba

7 din 10 români din diaspora exclud revenirea în țară în viitorul apropiat

• Conform studiului „Diaspora Sentiment 2026”, realizat de agenția de cercetare de piață MKOR, 70% dintre românii stabiliți în afara granițelor exclud o eventuală întoarcere în țară în următoarele 12 luni. Cu toate acestea, legătura economică cu România rămâne puternică: 61% dintre ei au investit deja aici, fie prin sprijin financiar pentru familie, fie prin achiziții imobiliare.

Studiul conturează o hartă clară a strategiilor financiare distincte pe principalele piețe. Comunitatea din Germania se evidențiază prin cea mai mare rată de investiție (71%) și cel mai ridicat nivel de sprijin financiar direct pentru familie (44%), reflectând o orientare către predictibilitate. Italia prioritizează protejarea patrimoniului, Spania generează un consum nostalgic, iar diaspora din Regatul Unit se orientează către randament financiar.

Diaspora Sentiment 2026

Profilul socio-profesional al românilor din diaspora indică o maturitate crescută. La nivel general, 44% sunt angajați, iar 23% activează ca manageri sau antreprenori. Segmentul din UK iese în evidență: 29% ocupă poziții de conducere sau coordonează propriile afaceri (cu 6% peste media eșantionului), 62% au studii superioare, iar 46% raportează venituri personale de peste 3.000 de euro pe lună. Această putere de cumpărare ridicată transformă diaspora britanică într-un partener investițional solid pentru companiile din România.

În contrast, Republica Moldova se profilează ca un pol demografic distinct și un hub strategic de capital uman tânăr pentru piața românească. Vârsta medie aici este de doar 31 de ani, iar 49% dintre persoanele analizate aparțin Generației Z. Comparativ cu restul diasporei, 38% dintre acești tineri sunt inactivi – o diferență de 17% față de media generală. Această structură deschide oportunități clare pentru programe de internship, pachete de relocare studențească și instrumente financiare precum conturi bancare peste graniță cu zero comisioane, menite să atragă și să fidelizeze acest segment.

Diaspora Sentiment 2026

„În cei 13 ani de antreprenoriat la MKOR, am învățat să privesc dincolo de cifre. Sunt recunoscătoare echipei noastre pentru acest studiu care arată inima diasporei. Vorbim despre un motor economic activ, care susține direct economia românească. Faptul că acești oameni continuă să investească acasă, deși exclud repatrierea în următoarele 12 luni (și e firesc pentru viețile consolidate acolo), dovedește o încredere solidă. E o conexiune financiară care rămâne activă indiferent de decizia de revenire, mai degrabă o formă de securizare a patrimoniului familial decât un pas către repatriere”, spune Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.

Raportul complet „Diaspora Sentiment 2026” este disponibil gratuit pe site-ul MKOR, la adresa https://mkor.ro/studii/studiu-mkor-diaspora-romana-2026/.

Diaspora Sentiment 2026

Datele provin dintr-un eșantion de 2.000 de respondenți, echilibrat pe gen (50%/50%), format din persoane cu vârste între 18 și 65 de ani, rezidente minim 7 luni pe an în afara României. Colectarea s-a realizat online (CAWI) în octombrie 2025, prin panelul propriu MKOR și campanii de marketing digital, cu o durată medie a chestionarului de 15 minute. În categoriile cu mai puțin de 30 de respondenți, procentele și mediile au caracter indicativ.

MKOR este o agenție de cercetare de piață B2B fondată în 2012, cu sediul în București. Cu peste 500 de proiecte livrate pentru mai mult de 200 de companii din peste 20 de industrii și un panel propriu de peste 80.000 de respondenți, agenția operează sub certificare ISO 9001, este membră ESOMAR și partener de consultanță acreditat EBRD.

Sursa articol : Comunicat de Presă

Citiți pe Arta Albă și: Proteina din orz redefinește alimentația sănătoasă

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

Click to listen highlighted text!