• Pâinea și femeia sunt două simboluri alese cu vechi și sacre conotații
Astăzi, de 8 Martie, când cinstim femeile truditoare, între care un loc de cinste îl au consemnat în istorie chiar brutăresele, le urăm spor și belșug tuturor colegelor care își dedică munca și priceperea pentru a plămădi pâinea noastră cea de toate zilele. De altfel, pâinea și femeia sunt două simboluri alese cu vechi și sacre conotații.
,,Pilda aluatului”, cinstire brutăresei
Iată, în ,,Pilda aluatului”, învățătura creștină vorbește despre cum Iisus Însuși s-a arătat sub chipul unei femei „ce a luat trei măsuri de făină şi a făcut aluat”. Sugera astfel că simpla îndeletnicire a femeii care coace pâine poartă simboluri adânci despre cum s-a plămădit Împărăția Cerească. Din cele mai vechi timpuri, femeia s-a ocupat cu facerea pâinii. Femeia măsoară făina, o pune în vas, face dospitura, frământă aluatul şi îl coace. Aceasta a fost îndeletnicirea zilnică a femeii casnice în Orient şi Apus, timp de mii de ani. Și totuși, femeia care plămădește pâinea a fost luată ca model de desăvârşire în această parabolă, şi nu bărbatul. Iar Hristos s-a comparat El Însuşi cu o brutăreasă, deoarece femeia – ca soţie şi mamă – pregăteşte pâinea întâi pentru familie într-o manieră iubitoare, alături de brutarul care coace pâinea spre a o împărți în comunitate. Tot ceea ce Hristos a făcut pentru omenire a fost făcut din dragoste curată. Prin urmare, El se compară cu o brutareasă, explică tâlcul parabolei episcopul Nicolae Velimirovici, în lucrarea „Femeia ca simbol al lui Hristos”.
Pâinea, în ,,paza” femeii
De altfel, și în credinţele populare străvechi, pâinea avea atributul unei fiinţe vii. Uneori era chiar întruchiparea lui Dumnezeu. Împreună cu sarea, pâinea este lipsită de orice conotaţie negativă și se afla în ,,paza” femeii. Pâinea era aşezată pe masă la loc de cinste. Învelită cu ştergar alb şi curat, deseori era pusă lângă icoane. În lumea veche a satului românesc, pâinea putea fi plămădită şi pusă la cuptor doar de către o femeie. Pâinea se cocea doar în anumite zile ale săptămînii, considerate faste acestui act. Se punea în cuptor în deplină linişte, folosindu-se de obicei mâna dreaptă Întotdeauna numărul pâinilor trebuia să fie cu soţ. După ce se scoteau pâinile, femeile aruncau în cuptor câteva paie, o bucată de lemn sau un cărbune, convinse că astfel fac o cărare în Rai.
