CIMAV – o prezență constantă a industriei de panificație, patiserie și cofetărie

• Din 1959, Cimav a ocupat un loc de frunte în dezvoltarea cuptoarelor și a echipamentelor pentru industria de panificație și, după mai mult de trei generații care s-au succedat în cadrul companiei, își propune să își confirme și să își extindă prezența pe piața mondială a produselor de patiserie, pizza și panificație.

De-a lungul anilor, dezvoltarea tehnologiei Cimav a permis companiei să nu se abată de la convingerile proprii și de la calitatea oferită în piața de profil, ci să își îmbogățească și să își îmbunătățească produsele, adoptând noi tehnici de management și de optimizare a producției și introducând echipamente noi și mai avansate.

Până în prezent, aceste calități au permis companiei să se impună în lume ca un exemplu de referință „Made in Italy“, o companie care se orientează spre viitor, dar care nu uită cât de importante sunt valorile și cunoștințele acumulate din trecut. Un know-how care crește, care se dezvoltă, care nu se oprește, aceasta este ambiția Cimav.

CIMAV - o prezență constantă

Iar dacă obiectivul este dezvoltarea și extinderea pe noi piețe, este clar că pentru a realiza acest lucru trebuie să începem cu relațiile istorice, una dintre acestea fiind cea cu compania NOVAPAN, cu care Cimav colaborează de peste 20 de ani și alături de care a obținut numeroase succese și satisfacții, reprezentând un punct de referință în creșterea companiei.

Un nou cuptor dezvoltat de compania Cimav

2024 va fi anul în care Cimav va sărbători 65 de ani de istorie și va aduce pe piață o altă noutate, un nou cuptor care se va adăuga la gama sa deja largă de cuptoare. Dar vom reveni cu informații la momentul respectiv.

Acum, accentul se pune pe gama de cuptoare rotative Cimav pentru patiserie și panificație, care au beneficiat de o adevărată „Revoluție Tactilă” (Touch Revolution).

Este, în toate sensurile, o revoluție pentru cuptoarele dezvoltate de compania Cimav, o inovație care va simplifica foarte mult munca artizanilor și a maeștrilor brutari și patiseri pentru următorii ani.

CIMAV - o prezență constantă

Noile panouri cu ecran tactil instalate pe cuptoarele rotative sunt un instrument inteligent, ușor de utilizat, conceput pentru a fi adaptat la necesitățile spațiului de producție, ușor de înțeles și cu îmbunătățiri fundamentale pentru administrarea cuptorului, cum ar fi gestionarea controlată a consumului general, pentru economii importante de energie.

Dar principala inovație a noilor controlere este faptul că acestea se pot conecta prin intermediul unei conexiuni wifi la EPOCA Cloud, care poate fi vizualizat pe orice tip de dispozitiv: smartphone, tabletă sau PC.

Acesta permite un dialog direct cu cuptorul chiar și de la distanță, cu posibilitatea de a porni programe de coacere și de a afișa grafice cu evoluția consumului de energie, date HACCP și pre-setarea ciclurilor de coacere săptămânale, garantând o gestionare constantă a parametrilor echipamentului.

Gestionare de la distanță

În sfârșit, prin intermediul alertelor,  Panoul Smart permite afișarea în timp real a eventualelor avertizări pentru orice defecțiuni sau disfuncționalități, chiar dacă nu vă aflați în apropierea cuptorului: o caracteristică fundamentală pentru a evita opririle excesiv de lungi ale echipamentului și pentru a putea prevedea cele mai grave defecțiuni.

Această platformă poate fi utilizată pe întreaga gamă de cuptoare rotative Cimav: de la cel mai mic, TSR10, la TSR15 40×60 CP/CL, până la TSR18 CP/CL 60×80, dar și pe cel mai mare din această serie, TSR20 80X100 CP/CL sau TSR24 80X120 CP/CL.

Cu această nouă tehnologie 4.0, toate cuptoarele pot fi interconectate, supravegheate și controlate în cadrul EPOCA Cloud, creând un laborator integrat în care toate cuptoarele Cimav pot comunica pe o singură platformă.

Cimav se poziționează astfel ca una dintre companiile producătoare de cuptoare avangardiste, dotate cu cele mai noi tehnologii, care permit profesioniștilor din domeniul artei albe să participe la noua lume digitalizată, din ce în ce mai interconectată și globală, căutând totodată să îmbunătățească condițiile de echilibru între viața profesională și cea privată a artizanilor din acest sector.

Gama completă de echipamente Cimav vă este oferită în România de către compania Nova Pan din Brașov.

Articol tradus și editat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Gustul unic al pâinii cu maia decriptat de oamenii de știință

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.