• 27 ianuarie, Ziua internațională a prăjiturilor din ciocolată, este tributul adus cofetarilor și ciocolatierilor din toată lumea. Fie că sunt simple sau create după rețete sofisticate, prăjiturile cu ciocolată sunt reginele deserturilor, bucuria oricărei mese festive sau petreceri, răsfățul cu care este sărbătorit un eveniment, dar și momentul de plăcere cu care uneori oamenii simt nevoia să se premieze pe ei înșiși. Iar bucuria celor care savurează prăjiturile este recompensa cofetarilor, maeștri care pot duce această meserie complexă până la stadiul de artă. Iată, de Ziua internațională a prăjiturilor din ciocolată, 5 dintre cele mai scumpe ,,opere de artă” cu ciocolată din lume.
• Chocolate Pudding
Se spune că acestă prăjitură cu ciocolată este cea mai scumpă din lume și poate fi cumpărată cu 34.000 de dolari la Lindeth Howe Country House Hotel, în Windermere, comitatul Cumbria, Anglia. „Budinca de cicolată” este făcută cu blat de biscuiți Gioconda, jeleu de șampanie, infuzie de piersici, portocale și aromă de whisky, totul îmbrăcat în ciocolată fină. Frunzele de aur comestibile înnobilează laturile creației cremoase, iar cireașa de pe tort este de fapt un diamant de 2 karate. E bine de știut că prăjitura se face numai la comandă și este nevoie de minim două săptămâni pentru ca prăjitura să poată fi onorată.
• Frozen Haute Chocolate
Desertul costă 25 de mii de dolari și poate fi comandat la Serendipity Cafe, în New York. Servit într-un pocal de cristal, cu o linguriță pe care este încrustată o bijuterie de 14 mii de dolari, acest desert numit Frozen Haute Chocolate este un amestec de 28 de feluri de cacao, completat cu 5 grame de aur comestibil de 23 de karate și garnisit cu cea mai scumpă trufă din lume. De jur împrejurul acestei prăjituri strălucitoare este fixată o brățară din aur alb de 18 karate, cadou din partea casei, alături de lingurița cu care degustă cei care se răsfață cu acest dulce select.
• The Fortress Still Fisherman Indulgence
Prăjitura costă 14.500 dolari și poate fi comandată la The Fortress Resort&Spa, în Sri Lanka. Acest desert aduce un tribut vechilor pescari din Sri Lanka. Combinația de ciocolată, fructe exotice și crema irlandeză se scaldă într-o baie de Dom Perignon. Un pescar sculptat în ciocolată neagră veghează mândru într-un echilibru asigurat de un acvamarin din aur de 80 de karate pe care clientul îl poate păstra ca amintire.
• Golden Phoenix Cupcake
Prăjitura costă „doar” 1010 dolari porția și poate fi comandată la Bloomsbury Cupcakes, Dubai, Emiratele Arabe Unite. Servită prima oară în 2012, această delicatesă, catalogată drept unul dintre cele mai scumpe deserturi din lume, se bucură de ingrediente organice provenite din Regatul Unit al Marii Britanii, amestecate cu cacao premium din Italia și boabe de vanilie de aur, de cea mai bună calitate. Cu frunze de aur de 23 de karate, înveliș de aur și praf de aur în farfurie.
• Decadence D’Or Cupcake
Prăjitura costă 750 de dolari și poate fi comandată la The Palazzo, Nevada, Las Vegas.
Această capodoperă culinară, creată de chef-ul Long Nguyen, este preparată cu ciocolată Palmira Single Estate din rarele boabe de cacao venezueliene Porcelana Crillo. Este glazurată cu unt francez înghețat, înmuiat în coniac Louis XIII de Remy Martin și completat cu caviar de vanilie de aur. Fulgi de aur comestibili completează acest preparat ce trebuie comandat cu 48 de ore înainte.
Citește pe Arta Albă și: De ce iubim ciocolata?