Sectorul artizanal, în avânt

Să coci pâine pentru oamenii din ţara ta este o meserie nobilă, dar şi plină de riscuri şi responsabilitate. De aceea, industria de panificaţie este un domeniu dinamic, mereu într-un proces de adaptare şi dezvoltare şi mereu în competiţie. Care este soarta producţiei de panificaţie şi pati­serie în România, care este soarta pâinii românului, iată o întrebare la care am căutat răspuns la domnul Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN.

– Gazeta «Arta Albă», a cărei apariţie va fi trimestrială, îşi pro­pune să aducă un plus de in­­­for­maţie specialiştilor din do­meniu. Dumneavoastră, în calitate de Preşedinte al ROMPAN şi repre­zentant al acestor specialişti, consideraţi că informaţia de spe­cia­litate din industria mo­­ră­ritului, panificaţiei, pati­seriei este su­ficientă?

– Niciodată informaţia nu es­te suficientă, asta e clar, şi tre­­buie să recunoaştem că in­­for­maţia, la momentul de faţă, este un factor foarte important, care ne poate menţine în lupta pentru exis­ten­ţă. Tocmai pe acest con­­­­­­­si­derent, şi noi, ROMPAN, am căutat să atragem în rândul membrilor noştri, pe lângă pro­ducătorii de pâine, făină, mălai, paste făi­noase, biscuiţi, patiserie, şi pro­ducători sau distribuitori de materii prime, de utilaje, am­balaje, de cereale, astfel încât să avem cât mai multe informaţii cal­de şi permanente, pentru a oferi membrilor noştri informaţii în timp util, astfel încât ei să ia de­cizii în cunoştinţă de cauză. Aşa că ideea dumneavoastră de a veni cu un plus de informaţii este foarte bună şi trebuie dezvoltată.

– În prezent, ce gen de in­for­maţie credeţi că lipseşte sau nu este suficientă pentru spe­cialiştii din domeniu?

– Cred că, pe mai multe pa­lie­re, informaţia nu este su­fi­cientă: în primul rând, în accesarea fondurilor europene, deşi noi, ROMPAN, suntem cei care am adus această schemă de ajutor pentru panificaţie şi am in­for­mat încă din faza de proiect despre beneficiile fondurilor eu­ropene pentru viitorii investitori din domeniu. Cred că şi dum­neavoastră, şi consultanţii, şi toţi ceilalţi factori implicati în acest proces e bine să-i ţinem „în pri­ză“, cu informaţii la cald, pe co­legii noştri din panificaţie. În al doilea rând, sigur că despre noile teh­no­logii, noile utilaje, sunt încă insuficiente informaţiile, şi ele trebuie dezvoltate.

Autorităţile trebuie să analizeze atent substanţele folosite

-D-le Popescu, conform Organizaţiei Mondiale Sănătăţii  (OMS), se estimează creşterea numărului anual de cazuri de cancer, cu aproximativ 70% în următorii 2 ani. (Sursa: “Analiză de situaţie – ziua mondială de lupta împotriva cancerului, 4 februarie 2017). În această analiză, se arată că, pe parcursul vieţii, unul din 3 bărbaţi şi una din 5 femei, se vor îmbolnăvi de cancer. În România,  conform unei statistici din 2013, numărul bolnavilor de cancer a ajuns la 67.300, iar numărul deceselor anuale la 41.000. Unul dintre motivele principale, susţinute de medici, este şi înlocuirea alimentaţiei naturale cu una care conţine mulţi aditivi. Care este opinia dumneavoastră în ceea ce priveşte aditivii folosiţi în panificaţie şi patiserie? Consideraţi că sunt dăunători sănătăţii, în contextul consumului zilnic?

– Atâta timp cât aditivii in­tro­duşi în panificaţie sunt agreaţi şi aprobaţi de Ministerul Sănătăţii, eu cred că ei nu sunt dăunători.  Este posibil ca unii colegi de breas­lă să exagereze cu aceşti aditivi şi atunci, consumat zilnic, produsul respectiv poate fi dău­nă­tor organismului. Trebuie să luăm în calcul faptul că populaţia globului este în­tr-o creştere numerică alar­man­tă, foarte rapidă, iar re­­­­sur­sele naturale ale pământului sunt li­mitate. Singurul lucru pe care-l putem face este să găsim noi metode de lu­cru, în aşa fel încât pe su­pra­feţele existente, să facem faţă ce­rerii populaţiei, prin tehnici agricole şi nu numai, care să le asigure hrana.

Este un curent acum la modă, şi e binevenit pentru industria de panificaţie şi panificația artizanală, în care oamenii doresc să mănânce mai sănătos, fără aditivi, fără E-uri, cât se poate de natural. Dar, gândiţi-vă, ca populaţia globului să mănânce produse numai din unităţi de manufactură, este foarte greu. Or, aici, Comisia Europeană, Parlamentul European, guvernele din fiecare stat membru UE trebuie să analizeze foarte atent substanţele folosite, astfel încât să nu fie dăunătoare organismului.

Aşadar, este necesar să mâncăm echilibrat, să fim foarte atenţi la ce consumăm, să citim cu mare atenţie etichetele produselor, mai ales după apariţia regulamentului 1169, care se referă la etichetarea nutrițională a produselor alimentare”.

Produsele cât mai aproape de natural, fără E-uri se vor dezvolta în viitor.

– În prezent, există tendinţa de a produce BIO, de a folosi in­­­­­gre­­di­en­­te cât mai naturale. Hi­­­­­­per­­market-urile, destul de ti­mid, au înfiinţat rafturi cu pro­­duse BIO. În oraşele cu nivel de trai mai ridicat sunt brutării care folosesc maia în loc de drojdie. Cum consideraţi că va evolua piaţa în sectorul de pa­nificaţie, patiserie, cofetărie, în perspectiva acestui trend?

– Eu cred că se va dezvolta acest segment, dar autorităţile statului trebuie să fie foarte atente, în aşa fel încât să nu stri­căm bruma pe care am con­struit-o. Adică, să nu minţim oamenii că sunt produse bio şi ele să nu fie, să nu spunem că sunt produse tradiţionale, iar aşa-zişii produ­cători tradiţionalişti să cumpere din supermarket produsul şi să-l revândă ca produs tradiţional. Din păcate, aceste cazuri s-au înmulţit în ultimul timp. E foarte bine că se dezvoltă târguri, pentru a da posibilitatea produ­că­torului român să vândă şi în afara altor reţele comerciale decât acestea de hipermarket-uri. Dar, repet, e bine ca au­­torităţile să controleze cu stric­teţe, şi con­sumatorul să nu fie dezinformat sau greşit infor­mat în legătură cu produsele pe care le cumpără. Produsele, nu neapărat bio, ci cât mai aproape de natural, fără E-uri, fără alte adaosuri, se vor dezvolta în viitor şi sunt convins că tot mai multă lume o să do­rească să consume produse de acest gen.

Noi, ro­mânii, suntem pregătiţi pentru asta, pentru că, să re­cu­noaştem, materia noastră primă, de bază, grâul, este mai sănătos decât în alte ţări, pentru că, din punct de vedere financiar, noi nu ne permitem să facem adăugiri mari de îngrăşăminte, pesticide şi alte asemenea sub­stanţe, în pro­ducerea grâului. La făină, la fel. În România sunt peste 4.500 de unităţi de pro­cesare din do­meniul panificaţiei, iar în aceste uni­tăţi se pot produce asemenea produse. Deci e o latură bună, care se va dezvolta, după părerea mea.

Să fim aproape de pro­du­cătorul din industria ali­mentară româ­nească

– Fiindcă vorbeam de hipermarket, vedem rafturi întregi cu produse de patiserie din import, ambalate, la preţuri destul de mari: biscuiţi, foietaje, grisine etc. Cum se poate încuraja produ­cerea acestor tipuri de produse aici, în România, chiar şi de către firme mai mici, care dispun însă de resurse financiare? Companiile mari, precum Vel Pitar, Croco, Boromir, Alka etc., este evident că nu pot acoperi întregul segment de produse.

– Ba eu cred că putem acoperi întregul segment de producţie. Din păcate, multe dintre aceste produse care vin din afară, în spe­cial din Bulgaria am văzut, sunt produse care, după părerea mea, sunt mai puţin sănătoase, ca să nu spun un cuvânt mai dur, iar oamenii trebuie să fie foarte atenţi la ceea ce cumpără. Zilele trecute am fost în piaţă şi mi-a plăcut foarte mult o reclamă ad hoc, în care, pe fiecare produs – fruct sau legumă – scria „româ­nească“: varză român­ească, fa­sole românească, căpşuni ro­mâneşti, cireşe româneşti. Ve­deţi, oamenii au încredere în produsul ro­mâ­nesc, pentru că, din punct de ve­­dere al gustului, al aromei, e mai aproape de ceea ce doreşte, la fel ca pâinea românească şi pro­dusele de patiserie. Ar trebui să căutăm cu atenţie. În Polonia,  oa­menii trec prin faţa unui hi­per­­market, dar se duc la ma­ga­zinele poloneze să cumpere produse po­loneze de acolo. Aşa ar trebui să facem şi noi, să fim aproape de pro­du­cătorul din industria ali­mentară româ­nească!

Avem deja 70.000.000 de euro alocaţi, de la 1 iunie

-În exerciţiul financiar al Uniunii Europene din 2008-2014, România a atras, în acest domeniu, fonduri europene în valoare de peste 120 de milioane de euro. Exerciţiul financiar actual a în­ceput în 2014, iar până în prezent suma cheltuită de România, în această industrie, e de doar patru milioane de euro. Ce este de făcut concret, pentru a obliga statul român să profite de aceste oportunităţi şi să aibă activitate constantă?

– Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală s-au alocat sume foarte mari pentru pro­iectele din agricultură şi din in­dustria alimentară şi, sigur, pentru dezvoltarea rurală, care e necesară: aducţiuni de apă, ca­nalizare, drumuri etc. După pă­rerea mea, în exerciţiul 2014 – 2020, prin PNDR se vor atrage toţi banii. Există o solicitare enormă de bani pentru această dezvoltare a sectorului agricol şi rural. Din păcate, pe alte ramuri ale economiei – forţă de muncă, transporturi, pe dezvoltare re­gio­­nală, nu s-a făcut nimic. Aici trebuie Guvernul şi toţi re­pre­zentaţii statului român să pună umărul şi să consume toţi banii, să nu păţim ca în exerciţiul 2008 – 2014, când, la un moment dat, aveam numai 8% şi am reuşit să ajungem cu chiu, cu vai, la un 70%. Deci, în do­meniul nostru, pe schemă de ajutor de panificaţie, e adevărat că măsura a pornit mult mai târziu. Asta pentru că aprobările de la Bruxelles au fost obţinute greu de tot, deoarece, la sem­narea Tratatului de Aderare, în anexă, prelucrarea secundară a cerealelor nu făcea parte din sectoarele care să beneficieze de fonduri europene, şi noi, cu chiu, cu vai, am reuşit şi am luat aprobările necesare să in­tro­ducem şi prelucrarea secundară a cerealelor prin această schemă de ajutor. Ea a pornit ceva mai târziu, dar de la 1 iunie avem deja 70.000.000 de euro alocaţi. Mai sunt vreo 10.000.000 de euro neconsumaţi din perioada oc­tombrie 2016 – ianuarie 2017 şi cred că vom consuma toţi banii  care sunt alocaţi schemei, iar dacă va fi nevoie de mai mult, eu am propus, pentru că fac parte din Comitetul de monitorizare al PNDR-ului, ca sumele neconsumate în unele sectoare agricole sau neagricole, mă refer aici la dezvoltare rurală, să le putem repartiza acolo unde se cere, în Măsura 4.1., în schema noastră de ajutor GBER, astfel încât să consumăm toţi banii.

Eu sunt şi preşendintele OEPA Cereale şi pentru că în ghidurile pe toate măsurile, cei care sunt membri OEPA au o prevedere de un punctaj suplimentar, văd că semnăm zilnic zeci de adeverinţe de membri OEPA, ceea ce înseamnă că există solicitare.

Şcolile profesionale în parteneriat cu brutării și mari producători

– O problemă devenită deja critică, cu care se confruntă firmele din acest domeniu, este lipsa forţei de muncă şi a per­so­nalului cu o pregătire adec­vată. Nu mai există şcoli profesionale, practic, în prezent, personalul se califică la locul de muncă. Cum ar putea sprijini ROMPAN înfiin­ţarea şcolilor profesionale, poate chiar în parteneriat cu mari producători români?

– Şcolile profesionale nea­pă­rat trebuie să fie în parteneriat cu brutării, cu producători, pentru că, dacă n-ai unde să faci practică, teoria nu are mare valoare. Aici, problema e mult mai complexă. Noi, de doi ani, sesizăm că va fi o problemă cu forţa de muncă. Aici, şi politicienii, şi Statul Român, şi au­torităţile locale au făcut greşeli mari prin alocarea acestor ajutoare care se dau oamenilor care nu muncesc. Practic, s-o spun mai pe româneşte, am încurajat nemunca, coroborat cu faptul că mulţi tineri, şi nu numai tineri, au plecat în afara ţării.

Noi ducem lipsă de forţă de muncă şi calificată şi necalificată. Putem să ţineam această forţă de muncă în ţară numai prin creşteri salariale, în aşa fel încât să cream un echilibru între veniturile din afară şi cele din România.

Pe de altă parte, sigur, vrem să facem şcoli profesionale. Noi, ROMPAN, avem o brutărie, şi am încercat, cu şcoli profesionale din Bucureşti, să angajăm copii direct de pe băncile şcolii, să-i perfecţionăm, să-i calificăm bine, iar când termină şcoala, să fie pregătiţi să lucreze. Nu vine ni­meni! Pentru că această în­­­­curajare a nemuncii şi ruşinea de a fi muncitor au creat această stare de fapt, că nu mai vrea nimeni să fie electrician, me­ca­nic, sudor, brutar, morar. Dacă îi spunem specialist în nu-ştiu-ce do­meniu, poate reuşim să-i atragem. Problema este complexă, factorii determinanţi fiind atât politicile educaţionale din România, cât şi mentalitatea familiei.

Cred că o metodă foarte bună este şi diversificarea producţiei

– În sudul României, dar nu numai, câştigul brutarilor a ră­mas în continuare foarte mic, în consecinţă şi puterea lor de re­tehnologizare este foarte scăzută. Una dintre căile prin care profitul poate să crească este aceea de a putea face achiziţii de materii prime la preţuri mai mici. În anumite ţări europene, ştim că există asocieri ale bru­tarilor, având ca scop şi cum­părarea ma­teriei prime, în cantităţi mai mari, la preţuri mai mici. S-ar putea ini­ţia o astfel de asociere şi în Ro­mânia?

– Noi am făcut de 10 ani acest lucru. Am creat o societate cu acţionari dintre membrii ROMPAN, care se cheamă ROMPAN Proiect Service, socie­tate care se ocupă cu servicii pentru membrii noştri, cum ar fi: cumpărarea de utilaje, proiectare şi montaj de utilaje, cumpărăm materii prime, ambalaje şi tot felul de ingrediente într-o can­titate mai mare şi prindem un preţ mai bun şi, la rândul nostru, le oferim membrilor noştri. Sigur, acest lucru nu poţi să-l faci pentru un întreg teritoriu, dar cei care sunt interesaţi pot lucra cu noi fără probleme. Acum, noi dez­voltăm şi sperăm ca anul acesta să reuşim un export de făină care să se realizeze cen­tralizat, pentru că, vă daţi seama, dacă fiecare moară participă la o licitaţie, preţul se duce jos de tot, dar noi, într-o licitaţie inter­na­ţională, putem merge la un preţ poate chiar mai bun decât preţul care este pe piaţa naţională. Deci, sunt tot felul de metode pe care noi le-am încercat, le prac­ticăm în momentul de faţă şi cred că le putem dezvolta în continuare. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul faptul că, pentru a putea să rezistăm în piaţă, tre­buie să modificăm şi preţul la pâine.

În anul 2017, de la 1 ianuarie şi până acum, preţul materiei prime a crescut cu cca 10%, la fel şi preţul forţei de muncă, prin acest salariu minim care a crescut destul de mult, şi preţul cu utilităţile, şi suntem puşi acum în situaţia de a lucra în pierdere, pentru că nu putem modifica preţul la pâine, că îţi pierzi clienţii. Şi atunci, cred că o metodă foarte bună este şi diversificarea producţiei.

Franzela se vinde de la 0,60 lei la 1,20 lei. Foarte bine, să se vândă în continuare, dar să facem alte produse complementare cu care să venim şi la care să putem umbla puţin la preţ, astfel încât să ne putem asigura o brumă de profit cu care să putem să ne dezvoltăm în continuare.

Şansa noastră este să modernizăm şi să automatizăm cât se poate de mult activitatea producţiei de pâine şi nu numai. Încet, încet, trebuie să înlocuim omul de la ambalat, de la introdus pâinea în cuptor etc., astfel încât producătorii şi comercianţii de utilaje de panificaţie să vină cu soluţii aproape de membrii noştri şi de toţi producătorii de pâine din România, ca să putem moderniza activitatea de producţie cu forţă de muncă mai mică.

Văd o reducere a producţiei de pâine din hipermarket-uri şi o creştere a producţiei artizanale şi a celei industriale

– Cum credeţi că va arăta în România industria de panificaţie – patiserie peste 10 ani, atât ca structură a firmelor, diversitate a produselor, cât şi ca diversitate a produselor?

– Eu cred că şi peste 10 ani sectorul de panificaţie va arăta oarecum aşa ca în prezent, şi vă spun de ce: în primul rând, mer­gem pe ideea că aceste produse congelate, chiar dacă se află pe un trend de creştere, se vor vinde tot mai puţin. Să luăm în calcul ce am păţit în anii ’90 cu pâinea turcească. Ştiţi că noi veneam după o economie so­cialistă, în care pâinea era în foarte multe zone ale ţării ra­ţionalizată, oamenii veneau din diverse zone ale ţării la Bucureşti şi cumpărau pâine cu sacii şi o cărau pe tren. Sigur că n-avea nimeni acces la o pâine caldă, proaspătă, bună, din cauza acestui mod de distribuţie şi vânzare, aşa că, atunci, după revoluţie, au venit turcii, şi-au instalat cuptoare la colţ de stradă şi dădeau pâine caldă realizată prin metodă directă. Atunci, s-a înregistrat un recul foarte serios la fabricile de pâine care lucrau mecanizat, cu cuptoare tunel, cu linie continuă de panificaţie, dar oamenii şi-au dat seama că pâinea nu-i pe gustul lor. Încet, încet, s-au întors la pâinea tradiţională realizată de in­dus­trie şi nu numai şi de brutării artizanale. Acelaşi lucru, cred eu, se va întâmpla cu pâinea din hipermarket-uri. Omul va înţe­lege că este o pâine adusă din Olanda, îngheţată de nu ştiu când. În România, se va dezvolta sectorul artizanal, pentru a da con­sumatorului o pâine cât mai proaspătă şi cât mai aproape de ceea ce cere el din punct de vedere gustativ, coroborat cu dez­voltarea industrială a unor fabrici care să ţină distribuţia globală pe ţară.