• Generația Alpha – generația demografică a adolescenților – este prima generație născută în întregime în secolul XXI, fiind profund influențată de era digitală.
Cu aproximativ 2,5 milioane de reprezentanți ai Generației Alpha născuți în fiecare săptămână, se anticipează ca până în 2029 amprenta economică a acestui segment demografic va fi de 5,46 trilioane de dolari (5,1 trilioane de euro), aproape la fel de mult ca puterea de cumpărare a Milenialilor și a Generației Z la un loc, conform statisticilor internaționale.
Specialiștii afirmă că nevoile Generației Alpha, născută în perioada 2010-2024, sunt diferite de cele ale generațiilor de dinaintea lor datorită mediului digital și a modului în care descoperă, achiziționează și consumă produse.
Ajunși la vârsta adolescenței, cei din Generația Alpha au crescut într-o lume mai preocupată de sănătate și se concentrează pe factori de mediu precum sustenabilitatea. Iar pe lângă preocupările crescânde legate de schimbările climatice, s-au confruntat și cu provocări precum economia volatilă și un peisaj politic frământat.
Toate acestea influențează modul în care Generația Alpha se comportă în calitate de consumatori, analiștii de piață identificând șase direcții pe care producătorii care vizează acest grup de vârstă trebuie să le ia în considerare.
1. Sustenabilitatea învinge veganismul
Potrivit unui studiu Datassential, aproape o treime (31%) din Generația Alpha consumă de mai multe ori pe săptămână alimente pe bază de plante, pe care le consideră la modă, însă numărul celor care sunt vegani în totalitate este mai mic decât ne-am putea aștepta. Astfel, un sondaj realizat în 2023 de YPulse a arătat că doar 7% dintre reprezentanții Generației Alpha și-au descris dieta ca fiind vegană, 10% descriindu-se ca fiind vegetarieni și 6% ca pescatari. Aceste cifre confirmă că ei adoptă mai mult posibilitatea de a alege decât rigiditatea, iar principalul motiv pentru care renunță la produsele de origine animală este din grijă față de mediu.
2. Preocupările cu privire la mediu sunt în creștere
Generația Alpha nu așteaptă să ajungă la vârsta majoratului pentru a face o diferență în ceea ce privește viitorul planetei. Într-adevăr, conform unei cercetări efectuate de McCrindle asupra părinților lor, 80% dintre cei intervievați au declarat că copiii lor din Generația Alpha le-au influențat acțiunile sau deciziile de consum, făcându-i mai conștienți de mediul înconjurător.
Până în 2030, cei mai în vârstă membri ai categoriei vor fi consumatori adulți, cu și mai multă putere de decizie. Acest lucru coincide cu termenul limită al Obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) lansate în 2012, care solicită liderilor mondiali și companiilor să acorde prioritate nevoilor oamenilor și ale planetei prin protejarea și conservarea mediului. Gen Alpha intră în peisajul consumatorilor pe măsură ce se apropie ținta ODD, astfel încât brandurile vor trebui să acorde mai multă atenție apelurilor clare și puternice ale acestui grup demografic pentru acțiuni durabile și progrese reale.
3. Importanța integrității brandurilor
Cercetătorii numesc Generația Alpha „upagers”, deoarece se maturizează fizic, mental, social și psihologic rapid și devin consumatori implicați mai repede decât alte categorii demografice. Aproape trei sferturi (71%) dintre părinții celor din Gen Alpha spun că copiii lor au cunoștințe și o înțelegere mai profundă a mărcilor decât aveau ei la vârsta lor.
În calitate de campioni ai incluziunii, compasiunii, egalității și protejării mediului, ei cer același lucru de la mărcile pe care le consumă. Gen Alpha caută branduri care folosesc limbajul și tehnologia lor pentru a comunica, a se implica și a se preocupa de oameni și de planetă. Prin urmare, mesajele, afirmațiile și conversațiile autentice și transparente sunt vitale. Producătorii și mărcile lor vor trebui să își demonstreze integritatea, onestitatea și luarea în considerare a lumii în general prin povești autentice, comunicare clară și politici care să acorde prioritate oamenilor și plantei.
4. Reducerea consumului de zahăr
Reprezentanții Gen Alpha au crescut cu o mai mare preocupare față de sănătate și starea de bine, iar acest lucru este foarte important în comunicările de marketing. Și reducerea consumului de zahăr este una dintre principalele procupări în dieta acestui grup.
Date oferite de recente studii ale comportamentului de consum arată că aproape jumătate dintre părinți (46%) restricționează consumul de băuturi cu zahăr adăugat în dieta copiilor lor. Peste o treime (39%) au declarat, de asemenea, că limitarea consumului de zahăr al copiilor lor este foarte importantă pentru ei. Prin urmare, producătorii trebuie să fie atenți la acest ingredient, ținând cont în același timp și de sensibilitatea Gen Alpha la gust și textură.
5. Era digitală la putere
Generația Alpha trăiește într-o lume digitală, iar mărcile trebuie să îi urmeze. Reprezentanții segmentului preferă ca mărcile să le „vorbească” pe platformele cu care au crescut, precum rețelele sociale cu conținut ușor de digerat, cum ar fi TikTok, Snapchat și YouTube Shorts.
Într-adevăr, studiile arată că aproape jumătate (43%) din Generația Apha din SUA avea tabletă înainte de a împlini șase ani, iar 58% dintre ei au primit primul iPhone până în vârsta de zece ani. Generația Alpha a fost imersată în tehnologie încă de la naștere, petrecând mai mult timp online și în fața ecranelor calculatoarelor, smartphone-urilor și tabletelor decât orice alt grup anterior, așteptând același lucru și de la producătorii.
Dificil de realizat la o primă vedere, acest lucru oferă însă o oportunitate uriașă pentru start up-urile care utilizează o strategie orientată către consumator și campanii captivante în social media.
6. Eticheta curată este esențială
Generația Alpha dorește informații complete și clare cu privire la ingredientele produselor, proveniența acestora și impactul pe care crearea acestor produse îl are asupra planetei. Proveniența ingredientelor, formularea și ambalajul sunt toate aspecte importante de care producătorii ar trebui să țină cont.
Indiferent că este vorba de reîmprospătarea ambalajelor mărcilor deja existente sau de lansarea de noi produse ar trebui să se acorde prioritate simplității și transparenței. Iar ambalajul ar trebui să evidențieze ingredientele de bază ale produsului și informații nutriționale clare.
Articol realizat de Gabriela Dan Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Covrigul – o istorie veche de sute de ani