Președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, prezintă o imagine de ansamblu asupra schimbărilor prin care trece acest sector, ca urmare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei, într-un interviu acordat redacției RO ALIMENT.
RO.a: Înțelegem că preconizați o scădere a vânzărilor de cozonaci în perioada pascală cu 30-35% pe plan național. Care este evoluția exporturile pe categoriile de vârf pentru sărbătorile Paștelui, în contextul restricțiilor impuse de coronavirus?
ROMPAN: Exporturile de produse de morărit – panificație după sărbătorile Pascale au scăzut semnificativ, datorită faptului că produsele erau destinate consumului de Paște. În schimb, merge foarte bine exportul de cereale după măsura prin care Guvernul a deblocat exportului de cereale.
RO.a: Aveți estimări pentru vânzările de făină și drojdie în perioada pascală? Erau pregătiți producătorii români pentru această creștere galopantă a cererii pentru făină și drojdie?
ROMPAN: În luna martie și până în ziua de Paște, vânzările de făină și drojdie au crescut față de o lună normală de circa 4 ori. Sigur că au fost rafturi goale, deoarece nu s-a făcut față cererii, din cauza ritmului mai mic la ambalarea făinii. Și la drojdie, consumul a fost foarte mare deoarece și industria a solicitat cantitățile normale pe care le consuma și în același timp cererea populației a fost foarte mare pentru a face stoc și pâine în casă.
„Industria de morărit – panificație va înregistra pierderi importante”
RO.a: Ce mesaje primiți din partea fabricilor artizanale sau a altor unități afectate de restricțiile impuse din cauza pandemiei? Se reprofilează și intră pe segmentul delivery?
ROMPAN: Fabricile artizanale au fost cele mai lovite de această pandemie, deoarece mulți consumatori nu au mai venit după pâine caldă, preferând să meargă la supermarketuri de unde pot cumpăra mai multe tipuri de alimente.
RO.a: Vedeți o schimbare a dinamicii pe piața produselor de morărit și panificație? Care sunt marii perdanți, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie, și care sunt marii câștigători?
ROMPAN: Marii câștigatori ai acestor restricții impuse de pandemie sunt cei care fac reclame care nu-și au rostul în această perioadă și știu ei singuri cine sunt. Perdanții sunt toți morarii și brutarii, întrucât prețul la materia primă (grâu) a crescut cu peste 30 de euro/tonă, lucru pe care noi nu putem să-l prindem în prețul produselor finite și atunci suntem obligați să lucrăm în pierdere până la noua recoltă cel puțin.
RO.a: Cum preconizați că se va termina anul acesta pentru industria pe care o reprezentați? Care ar fi scenariul optimist și care ar fi scenariul pesimist?
ROMPAN: Industria de morărit – panificație ca majoritatea agricultorilor în fapt anul acesta vor înregistra pierderi foarte importante, care nu mai pot fi recuperate și care vor duce la închiderea multor unități.
RO.a: Celelalte sectoare ale industriei agroalimentare solicită măsuri de sprijin din partea autorităților. Ce fel de măsuri ar sprijini industria pe care o reprezentați să treacă mai ușor peste această perioadă?
ROMPAN: Sectorul nostru de morărit – panificație a solicitat încă de acum o lună de sprijin atât Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cât și Prim-Ministrului, să analizeze prin balanța grâului dacă există grâu suficient pentru consumul intern. Noi spunem că nu ajunge chiar dacă în momentul de față numai în portul Constanța sunt peste 800.000 tone grâu, cantități ce vor pleca la export 100%. Din aceasta cauză, probabil, că în luna iunie vom avea un deficit de făină de consum pentru pâine.