• Arta preparării deserturilor se învață. Însă, pe lângă cunoaștere, este necesar și un strop de talent, puțină imaginație, multă muncă și o permanentă experimentare.
Vasta lume a deserturilor ascunde povești frumoase despre oameni și creațiilor lor. Un astfel de exemplu este Carmela Dragomir, cunoscutul maestru cofetar și coproprietar al lanțului „Cofetăriile Delice“. Pe scurt, povestea Carmelei a început în clasa a cincea, când făcea prăjituri împreună cu bunica sa. Ulterior, un fost angajator a remarcat-o și a încurajat-o chiar să își deschidă propria afacere. De atunci au urmat ani mulți de pregătire intensă, în țară și în străinătate, dar și rezultate pe măsură.
1. Cine este omul Carmela Dragomir?
Sunt un om simplu și așa vreau să rămân. Un om care este alături de cei din jur. Vreau să pot ajuta și să dau din experiența mea celor care își doresc să o primească.
2. Ai un nume inedit, predestinat domeniului deserturilor. Este doar o coincidență?
Mică fiind, nu realizam că numele meu poate semnifica ceva sau că ar fi predestinat acestui domeniu. Mai târziu, în adolescență, mulți îmi spuneau „Carmela Caramela”. Mai în glumă, mai în serios, mi-au asociat numele caramelului. Și, poate nu întâmplător, îmi place foarte mult caramelul! Iar astăzi, mulți îmi spun că este un nume predestinat.
3. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru lumea minunată a deserturilor?
Am crescut pe lângă bunica mea, care m-a inspirat. Cred mereu că este undeva acolo sus și mă veghează. Când eram mică, o admiram foarte mult, pentru că era omul care îndulcea casele provițenilor (locuitorii comunei Provița, județul Prahova). Toți îi lăudau talentul. Știa să facă din câteva ingrediente niște prăjituri magice. Stând pe lângă ea, am învățat o sumedenie de trucuri: cum să repari o cremă nereușită sau un aluat, cum să dai gust unor ingrediente simple…
4. De-a lungul anilor te-ai remarcat, împreună cu echipele pe care le-ai coordonat la numeroase concursuri naționale și internaționale. Care este premiul tău de suflet și de ce?
Premiul meu de suflet este încrederea oamenilor care sunt alături de mine astăzi. Oameni care m-au încurajat, susținut și au trăit toate emoțiile împreună cu mine. De-a lungul timpului, am fost alături de multe echipe în concursuri, am fost alături de oameni minunați, care au reușit să schimbe ceva în România. Au reușit să inspire și să pornească o nouă generație care să ne urmeze și care să-și dorească să vină cu rezultate de la olimpiade. La primul meu concurs internațional, în Cipru, am realizat cât de avansate erau celelalte țări față de noi, ca tehnică de lucru. Astăzi, foarte multe persoane au la dispoziție cele mai noi tehnici în cofetărie. Le trebuie doar puțin curaj să pornească și să reprezinte România cu succes.
5. În prezent, administrezi împreună cu asociatul tău, Laurenţiu Dascălu, o companie care deține un laborator și şase cofetării în Câmpina, Ploieşti şi Buşteni. Prin ce se diferențiază „Cofetăriile Delice“ de alte cofetării din țară?
Astăzi sunt multe cofetării foarte bune, cu produse extraordinare, pentru care am toată stima. Îi admir pe toți cei care au inițiativă și vor să facă lucrurile așa cum ar trebui să fie: de calitate și frumos executate. Aceste aspecte sunt importante, deoarece clienţii sunt tot mai exigenţi.
La început, munceam pe brânci. Eram doar eu, cu o singură fată. După opt ore de muncă, ea mergea acasă, iar eu rămâneam să îmi construiesc afacerea.
De la an la an am îmbunătățit calitatea ingredientelor, am implementat tehnici noi de lucru, am fost atenți la cererea clienților, am investit mult în oameni și în formarea lor profesională, le-am acordat încredere și am ales să avem alături de noi profesioniști. Atunci când lucrezi cu profesioniști, rezultatele sunt pe măsură.
6. Care a fost cel mai mare obstacol de care te-ai lovit în drumul către succes?
Obstacole ai tot timpul în drumul tău. De aceea, foarte mulți renunță. Nu există un drum ușor sau liniștit către succes. Obstacolele sunt pentru a te crea și a te forma. Doar așa devii mai bun, iar la capătul drumului conștientizezi ce-ai obținut.
7. Trecând peste provocări și profitând de oportunități, business-ul pe care îl conduci este astăzi apreciat de numeroși consumatori. Aceștia revin în „Cofetăriile Delice“ ori de câte ori au ocazia. Cum reușești să îți fidelizezi clientela?
În primul rând, mă pun în locul clientului. Ce așteptări aș avea eu dacă aș fi client? Și poziționându-mă de partea clientului, îmi dau răspunsul: Vreau să primesc un produs și un serviciu de calitate, vreau să mi se realizeze ceea ce îmi doresc, chiar să mă și surprindă, vreau să fiu servit de fiecare dată când am nevoie și să nu fiu refuzat.
Nu trebuie să te uimească cererea unui client, ci tu trebuie să-l uimeşti pe el prin ceea ce poţi să-i oferi. Sunt multe cerințe la care clienții sunt foarte atenți. Dacă ținem cont de ele, aceștia se întorc de fiecare dată. Adesea ne povestesc chiar despre reacțiile sau bucuria creată de deserturile noastre la diverse evenimente. Ascultându-i, trăim și noi emoția acelui eveniment.
8. Știm că unul dintre punctele tale forte este crearea de rețete noi. Din ce te inspiri? Care e momentul în care îți spui „Da! E perfect așa!“?
Comunicarea mea cu clientul este foarte importantă. El este inspirația mea. Atunci când stau de vorbă cu o persoană care vrea altceva, ceva care nu e de găsit, dar el totuși își dorește, atunci începe povestea. Cuvintele curg, iar eu derulez filmul acelui produs. În imaginația mea totul este ca într-un film, unde ingredientele sunt actorii principali; ele se așază și își joacă rolul în straturi și în creme. Așa se nasc rețetele noi, iar ulterior feedback-ul ne încurajează chiar să lansăm pe piață noile produse.
9. Care crezi că sunt cele mai importante trenduri ale sectorului de cofetărie în România?
Eleganță și, în același timp, simplitate. Totodată, orientarea către produse cât mai naturale, prin alegerea și acordarea unei atenții din ce în ce mai mari ingredientelor.
10. Rubrica noastră se numește PROFESIONIȘTII. În opinia ta, care sunt „ingredientele“ de bază ale unui profesionist din domeniul cofetăriei?
Dă-i unui cofetar ciocolată și îți transformă totul într-o galerie de artă, realizând de la petite four, praline, torturi, prăjituri, până la piese artistice!
Despre Carmela Dragomir
Formare profesională și specializare
• A obținut specializarea de cofetar-patiser la Institutul de Formare Profesională THR Bucureşti.
• A urmat Cursuri de pregătire în Germania, Italia, Spania și Franța.
Cele mai importante premii câștigate
• 2008, Cipru – Două Medalii de Bronz – prima participare în cadrul unui concurs internațional
• 2008, Germania – Medalie de Bronz și Argint – Olimpiada Culinară IKA
• 2009, România – Prima participare la concursurile organizate în cadrul GastroPan. De la acea ediție a participat timp de 7 ani la aceste concursuri, câștigând majoritatea locurilor 1 la decorare tort și piese artistice
• 2010, Luxembourg – Medalie de Bronz cu echipa; Medalie de Aur și Argint la individual – Cupa Mondială în Arta Culinară, Luxexpo
• 2012, Germania – Medalie de Bronz cu echipa – Olimpiada Culinară IKA
• 2012, România – Cupa României la Sala Palatului București
• 2013, Elveția – Medalie de Argint cu echipa și Medalie de Aur la individual – Salon Culinar Gastronomic
• 2014, Luxembourg – Medalie de Aur la individual – Cupa Mondială în Arta Culinară, Luxexpo
• 2019, Italia – Premiul „Cele mai bune Praline din Lume“ – Campionatul Mondial de Cofetărie, Gelaterie și Ciocolaterie de la Milano
Interviu realizat de Nicoleta Banu, Redactor Arta Albă
Citește pe Arta Albă și: Grupul Puratos a lansat o gamă de praline cu ciocolată, de Ziua Belgiei