Moara lui Assan – povestea unui monument de patrimoniu

• Moara lui Assan, prima moară cu aburi din România, face parte din patrimoniul industrial al României.

Clasificată de către Ministerul Culturii și Cultelor ca monument istoric de valoare națională, Moara lui Assan și-a pierdut strălucirea de odinioară, devenind astăzi o ruină.
Denumită de bucureșteni și Moara cu valțuri, Moara de Foc sau Vaporul lui Assan, istoria Morii lui Assan se întinde pe aproape un secol.
Aflată în zona Obor-Lizeanu, un traseu cu puternic caracter industrial și comercial al Bucureștiului de secol XIX, unde existau mai multe ansambluri industriale ca Moara Stancovici, Fabrica de frânghii Drăghiceanu, Fabrica de cărămidă Tonolla, Moara Olmazu, Fabrica de săpun Stela, Moara lui Assan este prima moară cu aburi din România.

Moara lui Assan – o afacere profitabilă

Inițial o mică instalație de prese pentru producerea uleiului acționată de către oameni și cu câteva pietre pentru măcinarea grânelor puse în mișcare cu ajutorul cailor, Moara lui Assan va deveni prima moară cu motor termic din România.
în 1853, când nu exista nici măcar o fabrică de cărămidă, negustorii Gheorghe Assan (1821-1866) și Ion Martinovici (1820-1882) se asociază și decid ridicarea impresionantei construcții cu utilaje aduse din Viena. Transportul acestora durează aproximativ o lună de zile pe Dunăre și apoi pe traseul Giurgiu-București. Astfel cei doi vor dota moara cu primul motor cu aburi Siegel, utilaj de top la vremea respectivă, transformând-o într-o afacere extrem de profitabilă.
Cu toate acestea, la început clienții erau rezervați, după cum amintește George Potra în cartea sa „Din Bucureștii de ieri“, apărută la Editura Științifică și Enciclopedică, București: „Cu toate că instalarea morii se terminase în toamna anului 1853, cerealiștii și brutarii nu numai că nu se îmbulzeau să macine aici, ci din contra, se fereau de ea, spunând că lucrează cu diavolul, sau că dacă lucrează cu foc și iese fum, făina se arde și nu mai are nici un gust. Degeaba li s-a explicat că e normal dacă se face foc să iasă fum pe coș, iar focul produce aburi care pun în mișcare mașina, iar aceasta învârtește pietrele.
Timpul însă a intervenit favorabil, iarna a fost cumplit de geroasă și toate morile de apă au îngețat. Nevoia deci i-a silit să încerce. Și după ce a încercat unul și a văzut că nu-i nimic rău, ci calitatea făinei este mai bună au venit cu toții și din acest an începe și declinul morilor de apă din București.“

Tradiția dusă mai departe de frații Assan

Gheorghe Assan se desparte de asociatul său în 1865 și rămane singurul proprietar al fabricii. Cu aspectul unei cetăți înconjurate de alte clădiri adiacente, silozuri și dependințe, Moara lui Assan rămâne, la moartea omului de afaceri, în proprietatea celor doi fii. Frații Assan continuă munca tatălui și extind moara cu ajutorul constructorilor germani. Lucrările sunt oprite când unul din coșurile fabricii atinge nemaivăzuta înălțime de 10 metri. După plata unei taxe suplimentare, construcția este reluată, iar coșul va fi ridicat până la înălțimea proiectată de 26 de metri. În 1894 este înființată o nouă secție de lacuri și culori, in timp ce moara propriu-zisă măcina până la 7 vagoane de grâu în 24 de ore.

Moara lui Assan la jumătate de secol

Se continuă extinderea Morii lui Assan cu alte construcții, iar la aniversarea a jumătate de secol de existență se construiește un siloz pentru grâne cu înălțimea de 41 de metri, devenind cea mai înaltă clădire din Bucureștiul epocii respective. În vârful turnului clădirii principal, o adăugire spectaculoasă a fost amplasarea unui ceas mare cu cifre din bronz. Ceasul lui Assan, a măsurat zeci de ani, cu exactitate, timpul locuitorilor din zonă, fiind vizibil și de la distanțe mari.
Dezvoltarea moștenirii negustorului Gheorghe Assan continuă cu dotarea construcției, după anul 1903, cu energie electrică și gaze naturale. Fabrica va fi permanent adusă la zi cu cele mai noi utilaje și tehnologii, frații Assan fiind pasionați de inovațiile din domeniul industrial.

Moara lui Assan devine „Fabricele Assan“

În 1930 Moara lui Assan se convertește în Societate Anonimă pe acțiuni fiind redenumită „Fabricele Assan“. Sub această denumire erau cuprinse patru activități industriale diferite: activitatatea de măcinare a cerealelor, obținerea de uleiuri vegetale, producerea de lacuri și culori, dar și producția de săpunuri și chit.
Înainte ca Moara lui Assan să devină societate pe acțiuni, aceasta număra 33 de lucrători, iar în ianuarie 1946, după încheierea războiului, fabrica avea 400 de lucrători și funcționari.

Declinul unei legende

Regimul comunist naționalizează „Fabricele Assan“ în iunie 1948. După 1950, în clădirile morii de la Obor funcționează mai multe întreprinderi, printre care Fabrica de pâine „Grâul” și Fabrica de ulei „13 Decembrie”.
O parte din utilajele morii vor ajunge exponate la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din București sau în alte instituții. La începutul secolului trecut însuși fondatorul Muzeului Tehnic, inginerul Dimitrie Leonida achiziționează drept exponat un cilindru din instalația originală a Morii lui Assan, din 1853.
Distrugerea sistematică a clădirilor începe cu anul 1995 și culminează în mai 2008 cu un incendiu devastator.
Și totuși clădirea centrală, cea mai valoroasă din ansamblu, „Vaporul lui Assan“, a rezistat până acum încercărilor, ca reminder al unei epoci în care Bucureștiul era Micul Paris.

Citește pe Arta Albă și: O poveste despre pâine și viață