• Compania Nova Pan, lider în distribuția de echipamente pentru panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie, își reafirmă angajamentul față de mediu printr-o investiție semnificativă în energie regenerabilă.
• Cu o valoare totală de 1.762.451,88 lei, inclusiv TVA, proiectul constă în instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice pe acoperișul sediului său din Brașov.
Ambițiosul proiect face parte dintr-o inițiativă mai amplă de sustenabilitate a companiei, vizând atât reducerea impactului asupra mediului, cât și optimizarea costurilor energetice pe termen lung.
Sistemul fotovoltaic va avea o capacitate instalată de 335 kWp, realizată prin montarea a 620 de panouri solare. Odată finalizat, sistemul va genera anual 395,16 MWh de energie electrică verde, suficientă pentru a acoperi o parte semnificativă a necesarului energetic al companiei.
Producția de energie din surse regenerabile va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Nova Pan estimând o scădere anuală de 24.409 tone de CO2. Această reducere echivalează cu eliminarea unei cantități considerabile de poluanți din atmosferă, reflectând un angajament puternic față de protejarea mediului.
Proiectul este realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 6 – Energie, și beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 616.275 lei (fără TVA), acordată de Ministerul Energiei. Contractul de finanțare a fost semnat pe 30 decembrie 2023, iar implementarea proiectului este planificată să se încheie până la 31 decembrie 2024.
„Programele de finanțare reprezintă oportunități de care firmele trebuie să profite din plin pentru a se dezvolta”
„Programul de finanțare accesat ne-a permis să achiziționăm pe lângă panourile fotovoltatice și două linii de producție: o linie pentru producerea clipbandului și o linie de trefilare a sârmei, necesară producerii clipbandului, sârmă pe care o aduceam până acum din exterior. Cele două linii, alimentate cu energie electrică de la panourile fotovoltaice instalate prin acest program de finanțare, sunt unice în România.
Programele de finanțare reprezintă oportunități de care firmele trebuie să profite din plin pentru a se dezvolta. Acesta nu este singurul program de finanțare pe care compania noastră l-a accesat in ultimii ani, iar până la sfârșitul anului dorim să implementăm încă două programe de finanțare.
Vom majora numărul de panouri fotovoltaice, practic vom dubla energia pe care dorim să o producem, iar cel de-al doilea proiect este un program de digitalizare, prin care dorim să automatizam anumite procese în cadrul firmei.” declară Dl. Ciprian Brebeanu, CEO Nova Pan Group.
Tranziția către o economie mai verde
Prin această investiție, Nova Pan nu doar că își reduce costurile operaționale și contribuie la un mediu mai curat, dar își consolidează și poziția de lider în industria de profil, demonstrând că sustenabilitatea este un pilon esențial în strategia sa de dezvoltare. Inițiativa reprezintă un exemplu clar al modului în care companiile pot contribui activ la tranziția către o economie verde, fără a compromite performanța și eficiența operațională.
„Politica companiei noastre a fost întotdeauna să gândim proiecte pe termen lung. Orice investitor își dorește o astfel de politică. Faptul că noi, Nova Pan, ne angajăm în astfel de investiții, ar trebui să dea încredere și partenerilor noștri, fie că sunt în postura de clienți sau furnizori.
În țările dezvoltate, această viziune, prin care statul, firmele, oamenii protejează mediul, a devenit o normalitate, un mod de a trăi. România mai are încă mult drum de parcurs, dar și aceste programe de finanțare, prin care putem produce fără să poluăm, reprezintă un progres. Așteptăm ca mediul politic să facă și el pașii necesari, alături de mediul de afaceri, fără să mai rămână în urmă, ajungând să fie mereu obligat de anumite reglementări impuse de UE.” a adăugat Dl. Brebeanu.
Distribuitor al echipamentelor de top produse de companii recunoscute pe plan mondial, compania Nova Pan din Brașov, cu sediul pe Strada Poienelor nr. 2A, este în evoluție continuă, fiind întotdeauna atentă la dinamica sectorului în care își desfășoară activitatea și venind constant în întâmpinarea noilor tehnologii și inovațiilor din domeniu.
Din 2001, Nova Pan este alături de profesioniștii din domeniul panificației, patiseriei, cofetăriei, ciocolateriei și gelaterie, oferind soluții de o înaltă tehnologie pentru exigențele pieței de profil.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Baking Show: un nou brand se adaugă universului Nova Pan Group