• UE finanțează un proiect care vizează promovarea dietei mediteraneene ca o cale către un „stil de viață sănătos și activ”.
Denumit MEDIET4ALL, proiectul este o colaborare între zece parteneri din opt țări și reunește cercetări de specialitate din Europa și Africa pentru a promova în rândul consumatorilor o adoptare mai largă a dietei bogate în cereale integrale, pește și legume. Perioada de implementare este iulie 2023 – mai 2026, iar bugetul total este de 2.369.357 euro.
Dieta mediteraneană cuprinde modelele alimentare tradiționale comune în țările din jurul Mediteranei. Asociată de mult timp cu o stare optimă de sănătate, dieta este bogată în legume, fructe, leguminoase, nuci, fasole, cereale, boabe, pește și grăsimi nesaturate, fiind în același timp săracă în carne și produse lactate. Studiile din trecut au legat-o de un risc redus de demență, de creșterea șanselor de îmbătrânire sănătoasă și de o creștere a sănătății oaselor în cazul celor care suferă de osteoporoză.
Cu toate acestea, multe țări mediteraneene au adoptat consumul de alimente ultraprocesate, asociate cu un impact negativ pentru sănătate. Unii cercetători din Italia au sugerat chiar o legătură între trecerea la dietele occidentale în regiune și creșterea numărului de boli legate de obezitate.
Un proiect ambițios
Pe acest fond, s-a lansat noul proiect al UE care are ca scop promovarea adoptării pe scară mai largă a alimentelor slab procesate și neprocesate, în detrimentul consumului de alimente ultraprocesate.
Această dietă a fost aleasă ținând cont de numărul mare de dovezi care arată că dieta mediteraneană este legată de rezultate pozitive pentru sănătate, precum și de faptul că este ușor de adoptat printre modelele de alimentație cu conținut redus de alimente procesate, deoarece pune accent pe fructe, legume, produse din cereale integrale și ulei de măsline.
Pentru a promova dieta mediteraneană, cercetătorii efectuează sondaje online pentru a înțelege mai bine profilul consumatorilor euro-mediteraneeni și posibilitatea de a fi determinați să adopte dieta mediteraneană. Acest lucru le va permite să conceapă programe de încurajare a consumului alimentelor asociate acestei diete, inclusiv programe sociale și programe de exerciții fizice, precum și recomandări alimentare.
MEDIET4ALL – lifestyle coach
Printre produsele și activitățile care vor fi puse în aplicare în cadrul proiectului se numără cursuri de gătit, jocuri interactive, organizarea de campanii de conștientizare și motivare, crearea de platforme digitale, dezvoltarea și testarea de rețete moderne, ambalaje ecologice, precum și crearea unei rețele de contact între consumatori și producători. De asemenea, proiectul va dezvolta și va testa o aplicație MEDIET4ALL, pe care își propune să o utilizeze drept „lifestyle coach“.
În plus, proiectul pune accentul pe aspectul durabil al dietei mediteraneene, care poate contribui la economisirea energiei și a apei, la conservarea solurilor și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Astfel, proiectul face parte din strategia UE „De la fermă la furculiță”.
Pe lângă faptul că se axează pe aspectele pozitive ale dietei mediteraneene, proiectul va trage și un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al alimentelor ultraprocesate asupra sănătății. Proiectul, care se întinde între sudul Europei și nordul Africii, implică un număr impresionant de experți în domenii care variază de la sport la informatică, de la nutriție la tehnologia ambalajelor.
De asemenea, include o gamă largă de instituții academice, cum ar fi Universitatea din Burgundia, Franța, Universitatea din València, Spania, Universitatea din Palermo, Italia, Universitatea din Sfax,Tunisia, École Nationale d’Agriculture de Meknès și Faculté de Médecine et de Pharmacie de Rabat din Maroc, precum și Universitatea din Boumerdes, Algeria. La acestea se adaugă și parteneri non-academici, cum ar fi clusterul de cercetare și inovare în domeniul agroalimentar Vitagora din Franța și Institutul Microtarians din Luxemburg.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Comisia Europeană îndemnată să interzică promovarea de către influenceri a produselor HFSS pentru copii