• În august 2026, un videoclip filmat în Piața Amzei a generat o reacție disproporționată față de subiectul aparent trivial pe care îl aborda.
Edmond Niculușcă, asociat la braseria Mița Biciclista, a publicat un material din seria sa despre tipologii de consumatori, în care vorbea ironic despre cei care consideră patiseria din colțul blocului, a lui „nea Mihai”, drept cea mai bună din lume. Comparația dintre untul din croissantele sale și margarina asociată merdenelelor, împreună cu formularea că astfel de oameni ar forma o „specie”, a declanșat un val de indignare pe rețelele sociale. Citatul din Brillat-Savarin, „Spune-mi ce mănânci, ca să-ți spun cine ești”, a închis postul.
Clipul a fost rapid interpretat ca o formă de condescendență, iar răspunsurile nu au întârziat: comentarii acide, meme-uri care preluau chiar limbajul din material, fotografii cu merdenele savurate demonstrativ în apropierea localului criticat și, în cele din urmă, cozi lungi în fața Patiseriei Amzei. Oameni de toate vârstele au așteptat zeci de minute, uneori peste o oră, pentru a cumpăra produsul tradițional făcut pe loc. Gestul a căpătat rapid o dimensiune colectivă, aproape ritualică, dincolo de simpla dorință de a mânca produsul în sine.
Ulterior, reprezentanții Mița Biciclista și-au cerut scuze public. Au recunoscut că mesajul a fost greșit, că nu a onorat valori precum buna vecinătate și bunul gust, și că reacțiile puternice au fost îndreptățite. Videoclipul a fost retras, iar episodul a fost prezentat ca o lecție privind modul de comunicare.
În atenția presei internaționale
Ceea ce a început ca o critică gastronomică locală a căpătat, însă, o rezonanță mai largă. În septembrie, publicația franceză Le Monde a consemnat cazul, prezentând merdeneaua ca pe un simbol al tensiunilor din București, legat de percepții asupra schimbării profilului social al cartierelor, diferențelor de preț și apartenenței sociale. Un croissant de trei euro este juxtapus unei merdenele de un euro și jumătate, într-un context economic în care mulți locuitori resimt presiunea costurilor de zi cu zi.
Dincolo de cifre, produsul de la Amzei este asociat de consumatori cu amintiri din copilărie, cu perioada de tranziție din comunism și cu un tip de consum neprotocolar, pe stradă, alături de necunoscuți. Spațiul patiseriei, neamenajat și deschis, este descris ca unul în care diferitele categorii se întâlnesc fără filtrul formal al unui local rafinat.
Paradoxul situației este greu de ignorat. Gestul menit să diferențieze și să promoveze un anumit standard a funcționat, în practică, ca o reclamă neintenționată pentru cel criticat. Cozile, memele și atenția mediatică au crescut vizibilitatea Patiseriei Amzei într-un mod pe care nicio campanie clasică nu l-ar fi putut egala.
Puterea rețelelor sociale a jucat rolul central. Un videoclip de câteva minute a generat mii de comentarii, a forțat o retragere și o scuză, a produs cozi fizice și a atras atenția unei publicații de prestigiu. Cazul arată cât de rapid se poate transforma o observație personală despre gust într-un moment colectiv, în care mâncarea nu mai este doar hrană, ci purtător de identitate, memorie și poziționare socială. Nu a fost nevoie de o campanie organizată; indignarea spontană și umorul au fost suficiente pentru a inversa intenția inițială a postării.
Ceea ce părea o glumă despre unt și margarină a scos la iveală sensibilități legate de statut, de nostalgie și de modul în care locuitorii unui oraș în transformare își definesc apartenența. Episodul nu a inventat tensiunile din București. Le-a făcut doar vizibile, într-o formă cotidiană și accesibilă. Mâncarea, ca întotdeauna, a servit drept suport pentru emoții și poziționări care depășesc farfuria.
În final, merdeneaua a câștigat, cel puțin temporar, o notorietate pe care croissantul de trei euro nu a reușit să o controleze. Iar cazul rămâne o ilustrare limpede a puterii pe care o are un material video de a mobiliza, de a diviza și, uneori, de a produce exact opusul intenției inițiale.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: LU Petit-Beurre – delicatul biscuit de Nantes
