• Plăcintele, cu umpluturi diverse și în forme variate, au fost considerate emblematice pentru multe culturi de-a lungul istoriei.
Dacă la noi, în zona Moldovei, plăcinta „poale-n brâu“ este un preparat definitoriu, istoria plăcintelor se întinde pe mii de ani și pe teritorii mult mai vaste decât țara noastră.
Deși sunt interpretate în versiuni diverse în funcție de zona unde se produc, plăcintele sunt, de regulă, preparatul obținut din aluat cu diverse umpluturi, sărate sau dulci. Totodată, și formele sunt diferite: de exemplu, în Statele Unite ale Americii, de regulă, plăcinta este rotundă și cu modele din aluat deasupra, în Grecia este faimoasă cea care se rulează, iar la noi, cele mai răspândite feluri de plăcintă se împăturesc.
Foto: frescă din mormântul lui Ramses al II-lea, Valea Regilor, Egipt
În istorie, forme mai puțin rafinate ale acestui preparat din aluat sunt atestate de timpuriu. Astfel, desene ale unor varietăți de plăcinte au fost găsite în mormântul faraonului Ramses al II-lea. Se pare că brutarii faraonilor încorporau nuci, miere și fructe în aluatul de pâine, rezultând astfel o formă rudimentară de patiserie. Mai târziu aceste preparate erau umplute cu carne, devenind astfel un produs mult mai consistent.
Răspândirea rețetei de plăcintă
O varietate mult mai largă de plăcinte a fost dezvoltată de către romani, vestiți pentru banchetele unde se serveau feluri de mâncare sofisticate. Este pentru prima oară când se adaugă în compoziția aluatului și grăsime, obținându-se, prin frământare, un aluat elastic. Extinderea Imperiului Roman a dus și la răspândirea rețetei de plăcintă în întregul teritoriu cucerit, fiind adaptată în funcție de ingredientele disponibile în zonele respective.
În Evul Mediu, popularitatea plăcintelor crește exponențial, datorită gamei variate de ingrediente care se puteau folosi la umpluturi, dar și datorită faptului că se puteau coace și pe foc deschis, în vase de forma tigăilor. Tehnica de împachetare era asemănătoare cu a plăcintelor „poale-n brâu“.
Sursa foto: © Illustrated London News Ltd/Mary Evans
Scrierile epocii documentează că la încoronarea regelui Henry al VI-lea, dar și la festinurile de Crăciun de la curtea regală, mesenii s-au delectat cu plăcintă de păun, care era adusă oaspeților cu fast mare. Și în prezent, plăcintele cu carne se prepară mai ales în Marea Britanie, din organe, carne tocată de pui sau de vită, sau resturi de friptură tocată mărunt.
Coloniștii au dus reţeta de plăcintă și în Lumea Nouă, unde au adaptat-o la ingredientele oferite de noul continent. Însă, primele plăcinte coapte aici de către pelerini erau predominant cele cu umplutură de carne, mai târziu apărând cele devenite simbolice, preparate din fructe de pădure şi alte fructe specifice continentului american. Plăcintele erau coapte în forme rotunde, cu două foi de aluat, unul pus deasupra şi unul dedesubt.
Tradiții și obiceiuri în prepararea plăcintelor
În țara noastră, multe tradiții și obiceiuri sunt legate de prepararea plăcintelor. Iar în opera lui Costache Negruzzi, „Istoria unei plăcinte“, preparatul de patiserie devine chiar mijloc de a obține posturi la Curtea Domnească. Astfel, un boier este făcut vornic după ce trimite o plăcintă la masa domnitorului, înlăturând și amenințarea pedepsirii celor care nu îi gătiseră preparatul preferat:
„Înălțimea-sa se pusese la masă, dar fața-i era posomorâtă. Edicliii și iciolanii stau înmărmuriți dinaintea lui, cu mâinile la piept. Curtea toată tremură; căci nu era vorba de nimic alta, decât de a trimite la Ocnă pe șese beceri, a pune la falangă pre stolnicii curții, și a bate cu urechea în stâlp pre credincerul cel mare. Pentru ce astă urgie? – Pentru că ticăloșii au uitat să facă plăcinte la masa măriei-sale. Uitare vinovată și neiertabilă!“
De altfel, aceeași scriere subliniază și importanța creatorului de bunătăți de odinioară, care trecea pe străduțele orașelor, încântând pofticioșii de toate vârstele și vânzându-și marfa. „Îți aduci aminte de copilăria noastră – care s-a dus ca să nu se mai întoarcă! – ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi! gugoșeeeele! Cum alergam toți, copii și bătrâni, și cei mai mari și cei mai mici; cu ce nerăbdare așteptam să-și puie plăcintarul jos tablaua din cap, și cât de iute i-o deșertam!“
Festivaluri dedicate îndrăgitului preparat
Pasiunea românilor pentru aceste preparate este dovedită de numeroasele festivaluri dedicate plăcintelor, cum ar fi cele din localitatea Oituz, județul Bacău, cel din Stăuceni, județul Botoșani, sau cel din Suceava, unde se oferă vizitatorilor mai multe feluri de plăcinte, de la vestitele „poale-n brâu“, până la cele cu brânză sărată, carne, varză, spanac, dovleac și cartofi.
Totodată, prepararea plăcintelor se leagă de obiceiuri religioase, cum ar fi Paștele, când în sudul Moldovei și în Bucovina, femeile coc plăcinte pe care le dau de pomană. Pentru Anul Nou, în plăcinte se pun bani și spice de grâu. Tradiția spune că cine găsește banul va avea bogăție tot anul, iar cine găsește spicul se va bucura de holde mănoase.
Oricine ajunge în Moldova, trebuie să se delecteze cu faimoasele „poale-n brâu“. Gustul deosebit de savuros este obținut din doar șapte ingrediente tradiționale: făină, zahăr, sare, lapte, untdelemn, ouă și brânză.
„Poale-n brâu“ – emblematica plăcintă moldovenească
Denumirea este explicată pentru Agerpres de Florentina Buzenschi, directorul Muzeului de Etnografie al județului Neamț: „Această denumire vine de la femeile care purtau catrință și, ca, să fie mai lejere în mișcări, când spălau sau făceau treabă, își ridicau colțul la catrință și îl puneau în brâu. De aici vine denumirea plăcintelor «Poale-n brâu».
Înainte, aceste plăcinte se făceau cu brânză de burduf, care se îndulcea cu zahăr. Plăcintele cu brânză dulce reprezintă o modă orăşenească, dar în mediul rural se păstrează reţeta tradiţională. Ţăranii nu aveau cultul mâncărurilor diversificate, iar dulciurile se făceau doar la momente speciale sau pentru a da de pomană. Plăcintele cu brânză se dau de pomană la Moşii de Iarnă sau când se intră în postul Paştelui.”
Indiferent de formă, de umplutură, de modul de prezentare – împletite, rulate, împachetate, cu aluat deasupra, sau pur și simplu cu un strat generos de fructe suculente – pentru pofticioși, o bucată de plăcintă va fi, de fiecare dată, un moment de răsfăț pur.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă.
Citiți pe Arta Albă și: Rețetă – Ştrudel cu ciuperci de pădure
