• Aurel Popescu, președinte al Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN) reprezintă ceea ce putem numi linia întâi în apărarea intereselor sectorului de morărit și panificație din România.
Un exemplu de cinste, profesionalism și perseverență, Aurel Popescu a reușit să creeze prima asociație de acest tip din țara noastră, într-un timp în care nu exista cadrul legislativ pentru asta. ROMPAN reprezintă o colaborare între societățile din domeniu, precum și mediul prin care problemele cu care se confruntă sau solicitările acestora sunt prezentate autorităților statului.
De la înființare și până în prezent, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase, prin Aurel Popescu, a luat parte activă în hotărârile guvenamentale care vizau sectorul reprezentat, fiind alături de profesioniștii din domeniu, prin informații, acțiuni, petiții și adrese către forurile decizionale, având un rol covârșitor în protejarea unui domeniu de importanță majoră în economia României.
1. Știm că de peste 3 decenii sunteți președintele Patronatului Român din Industria de Morărit și Panificație. Spuneți-ne de ce ați ales aceast domeniu specific? Are o semnificație aparte pentru Dvs?
Probabil că se trage de la data nașterii… Sunt născut în iulie, când e sezonul secerișului la grâu. Cred că așa a fost sortit, să mă ocup de acest domeniu.
Când am absolvit eu facultatea, repartizarea studenților la locurile de muncă se făcea în funcție de buletin. Dacă nu aveai buletin de București, te căsătoreai în ultimul an pentru a putea rămâne în București și a prinde o repartiție bună.
În acele vremuri, industria de panificație aparținea de primărie, de consiliile populare și bineînțeles că nimeni nu opta pentru un post în domeniu. Toții își doreau un post la întreprinderile mari… Iar cei cu note foarte bune, dar fără buletin de București, cum era cazul meu, ajungeau la industria locală. Așa am ajuns cu repartiție la Întreprinderea de Morărit și Panificație București, care își avea sediul chiar în acestă clădire în care funcționează astăzi Patronatul.
Prima asociație înființată
ROMPAN a fost prima asociație care s-a înființat în România, din necesitate. Pentru că începuseră să se privatizeze unitățile județene de morărit și panificație, iar grâul se repartiza dirijat de către Ministerul Agriculturii prin Romcereal. Încă nu era economia de piață dezvoltată.
Odată cu începerea privatizărilor, am fost chemat de ministrul Agriculturii de atunci pentru a găsi o soluție pentru distribuirea grâului. Așa s-a născut ideea unei asocieri a societăților din domeniu. Însă neavând un cadru legal, am căutat și am găsit până la urmă Legea 21 din 1929, care permitea unităților să se asocieze. Ne-am asociat, am făcut statutul și, pentru că nimeni nu își dorea conducerea instituției, am preluat eu această sarcină. Așa a început totul.
Pe atunci era Guvernul Petre Roman. Acesta aflând că s-a înființat o astfel de asociație, m-a chemat la el pentru a afla mai multe despre demersul nostru. Folosind statutul asociației noastre, premierul Roman a scos o Hotărâre de Guvern pentru ca toate sectoarele de activitate să facă asociații de reprezentare a intereselor membrilor, ROMPAN fiind deschizător de drumuri și pentru celelalte asociații create ulterior.
2. Există o zicală românească care spune că „ În viața asta, omul trebuie să își facă o casă, să planteze un pom și să facă un copil.“ ați făcut mai mult decât atâta: ați ctitorit un lăcaș de cult în satul Crovu. Cum ați decis să vă implicați într-un proiect de o asemenea anvergură și cu o deosebită încărcătură simbolică?
Eu am fost o unealtă a Domnului… Nu sunt un om foarte bisericos, dar am fost crescut cu obiceiul de a merge la biserică. După ce s-a prăpădit mama mea, acum 22 de ani, în fiecare duminică plecam din București și mă duceam în satul meu să aprind o lumânare și să stau puțin la slujba din biserică.
Biserica, construcție veche, monument istoric, era lângă cimitir, la marginea satului. La un moment dat, într-una din ocaziile în care mergeam acolo, într-o zi friguroasă, am auzit un dialog între două femei în vârstă, care se plângeau de faptul că nu pot participa la slujba de săptămâna următoare din cauza problemelor de sănătate și a accesului greu la biserică.
Așa a încolțit în mintea mea ideea de a construi o biserică în mijlocul satului. După circa un an de la această decizie, într-o vineri, 4 octombrie, comemorarea mamei mele, satul a fost vizitat de către ÎPS Nifon, Mitropolitul Târgoviștei. Eram cunoscut de către acesta, deoarece, datorită domeniului în care activam, ajutam cu produse de panificație diverse mănăstiri. ÎPS Nifon, împreună cu încă 25 de preoți, m-a vizitat la casa părintească. În urma discuției s-a luat decizia construirii bisericii chiar acolo, sacrificând casa părintească.
Biserica – obiectiv turistic
Lucrările au demarat, iar construirea bisericii a fost foarte rapidă, doar 2 ani și 4 luni, fiind apreciată de către Mitropolitul Târgoviștei nu ca cea mai frumoasă biserică construită în ultimul timp din Dâmbovița, ci ca cea mai frumoasă din țară.
Biserica, cu cei 35 de metri înălțime și o cruce de 3 metri care luminează noaptea, a devenit deja obiectiv turistic. Este construită pe fostele moșii brâncovenești, la 3 km de satul Crovu fiind comuna Potlogi, unde este un castel ridicat de către domnitorul Brâncoveanu. Biserica poartă astfel și hramul Sfinților Martiri Brâncoveni, dar și hramul Sfinților Constantin și Elena, în amintirea mamei mele.
Pornind de la zicala amintită… aș putea spune că copilul mare este biserica ctitorită, iar copilul mic este ROMPAN.
3. Care sunt valorile care vă ghidează atât în viața personală cât și în cea profesională? Cum credeți că au influențat acestea longevitatea Patronatului și importanța acestuia pe scena economică?
Valorile sunt legate de muncă, de seriozitate, de a face bine… Pentru că sunt un om care face bine atunci când se ivește ocazia și întotdeauna vin în ajutorul celorlalți.
Munca pe care o facem la Patronat este guvernată de această seriozitate, de a răspunde la timp solicitărilor membrilor, pe de-o parte, iar pe de alta, este foarte important să nu fii implicat politic. Datorită acestei neimplicări politice, am reușit să îmi păstrez cordialitatea în relațiile cu foști miniștrii ai Agriculturii, cu care țin legătura și cu care încă mă sfătuiesc.
La toate acestea se adaugă și faptul că mi-am creat un colectiv foarte bun, unit, de profesioniști, care va răspunde și pe viitor exigențelor membrilor asociației. Și asta pentru că actul de reprezentare trebuie făcut cu mare seriozitate și răspundere.
Aliment de bază până acum aproximativ 25 de ani, pâinea a determinat ca ROMPAN să fie privit ca o asociație de care trebuie ținut cont pentru a asigura necesarul în țară. Iar pentru și împreună cu membrii asociației am făcut foarte multe. Ramura de morărit și panificație a fost prima privatizată din industrie. Totodată, ne ocupăm și de activitățile de retehnologizare și de atragere a fondurilor europene. Și toate acestea nu puteau fi realizate fără seriozitate.
4. Care a fost momentul sau realizarea din cariera dumneavoastră în care v-ați simțit cel mai împlinit personal?
Sunt chiar mai multe… Mai întâi aș aminti că în anii 1992-1993 am avut o recoltă de grâu foarte proastă din punct de vedere calitativ. A plouat, nu s-a putut recolta grâul la timp, iar apoi un val de căldură a determinat încolțirea bobului de grâu în spic. Practic grâul acesta ar fi trebui să îl mâncăm!
Am luat atunci câțiva saci de făină măcinată din grâul acesta și ne-am dus în Franța, la cel mai mare producător de amelioratori ca să găsim o soluție de ameliorare a făinii pentru a oferi o pâine bună populației. După două zile de analize, producătorul francez a concluzionat că din acea făină nu se putea face pâine.
Ne-am reîntors în țară, am avut o discuție cu Consiliul Director și am decis că trebuie să obținem pâine din ce făină aveam la dispoziție. În concluzie, am făcut pâine bună, iar populația nici nu a realizat situația dificilă cu care ne-am confruntat.
Un alt moment ar fi începutul activității de modernizare și retehnologizare, necesară pentru că industria noastră era energofagă și de prin anii 1960 și ceva nu se mai făcuseră investiții.
Proces de retehnologizare
Atunci cineva ne-a propus tehnologia Bühler, cel mai mare producător de utilaje de morărit și de linii de paste făinoase, pentru că dacă doream să facem pâine bună, trebuia să avem mori bune. Am adunat 40 de directori de întreprinderi și am plecat la Uzwil, în Elveția să vedem utilajele de morărit de acolo.
După o săptămână de discuții și întâlniri, inclusiv cu Asociația Brutarilor din Elveția și cea a Morarilor, depasarea noastră nu s-a concretizat în niciun contract de furnizare de utilaje. De ce? Pentru că nu aveam bani. Atunci am mers la Guvern, am susținut că este necesar acest lucru și am obținut de la acesta credite cu dobândă subvenționată și garantată de statul român pe o întreprindere de comerț exterior înființată în acest scop. Cu acele credite s-au făcut două contracte de mori și două contracte de paste făinoase. Așa a început procesul de retehnologizare în România în domeniul nostru; pentru că după cele patru contracte menționate, s-au mai încheiat 30 de contracte. Este o mare satisfacție și acest moment.
5. Anul 2024 este an electoral. De-a lungul carierei ați urmărit cum s-au perindat la conducerea Ministerului Agriculturii mulți oameni politici, buni sau mai puțin buni. Ce politică economică credeți că ar trebui să abordeze viitorul ministru al Agriculturii pentru susținerea domeniului de morărit și panificație?
E o întrebare excelentă! Chiar aseară îi spuneam și domnului ministru al Agriculturii Barbu: toată lumea spune că exportăm grâu și importăm pîine. Nu importăm însă chiar atât de multă pâine, pentru că aceasta este ieftină în România. Dacă nu ar fi așa probabil că s-ar importa mult mai multă. Cât este la noi prețul pe kilogram, în Vest este în euro. Totodată nu avem nici autostrăzi terminate pentru a putea transporta rapid produse.
Însă, dacă vrem să facem export de produse, noi, industria de morărit și panificație, putem să exportăm făină, paste făinoase, biscuiți, produse procesate și atunci valoarea adăugată ar fi mai mare, echilibrându-se balanța. Pe de altă parte, programul INVESTALIM nu cuprinde chiar aceste categorii: biscuiții și pastele făinoase.
În România se consumă la ora actuală cam 2,8 kg/om /an de paste făinoase, în timp ce media la nivel european este de 10 sau 12 kg. Nu vorbim aici de italieni care consumă 32 de kg. Am putea crește și la noi cifra la 5 sau 7 kg, dar asta se poate realiza cu investiții. INVESTALIM-ul a scăpat din vedere acest aspect. Ministrul Barbu a spus că se va corecta când ordonanța va intra în Parlament spre legiferare.
Soluție de ajutor pentru producători
Mai mult, toate statele ajută cu ceva ca să faci export. Noi nu primim niciun ajutor, industria de morărit și panificație nu primește nimic! Și atunci am zis ca măcar cu cheltuiala de transport până în țara de destinație să găsim o soluție pentru a ajuta producătorii.
Și asta pentru că în piață avem făina din Turcia, din Rusia și Ucraina. Acestea nu sunt membre UE și nu trebuie să respecte condițiile impuse de aceasta. Turcia consumă 10 milioane de tone de făină pe an, produce 10 milioane, exportă 10 milioane, deci importă, exportă, face un rulaj. Noi nu putem face acest lucru fără a avea un ajutor.
Ministrul Agriculturii nu trebuie să țină numai cu fermierii, ci și cu procesatorii. Pentru că dacă nu ai zootehnie și industrie alimentară, degeaba ai agricultură. Zootehnia la noi e aproape terminată. Importăm aproape 70% din carnea de porc, de vită să nici nu mai vorbim. Am ajuns să vindem tărâța la export, în Quatar, pentru că nu avem vaci care să o consume.
6. În condițiile globalizării continue și a acaparării pieței de către hipermaketuri cum vedeți viitorul sectorului de panificație?Pentru că este clar că brutăriile mici nu au nicio șansă în fața coloșilor din industria de profil.
Eu cred, și am militat întotdeauna pentru asta, că dacă toată pâinea ar trebui ambalată, ar fi o greșeală. Pentru că aceasta ar permite, pe de-o parte să vină pâine multă din afară, iar pe de alta să fie pâine cu durata de valabilitate mare, ceea ce înseamnă că nu este bună pentreu sănătatea omului. Atunci ne-am luptat să nu se ia o asemenea decizie și am fost înțeleși. Însă continuăm să ne susținem punctul de vedere. Eu cred că indiferent dacă se vor întâmpla unificări de societăți sau absorbția unora de către altele, brutăriile artizanale vor rămâne.
În anul 2013 ROMPAN a cumpărat o brutărie și am făcut din aceasta o școală de brutari unde facem cursuri și practică. De sărbători este întotdeauna coadă pe patru rânduri, oamenii preferând să cumpere proodusele de panificație de aici.
Consumul de pâine a scăzut dramatic în ultimii ani. Până în anii 90 pâinea mergea și ca furaj la animale. Dacă comparăm cifrele, a scăzut de atunci până acum de la 100 de kg la 70 de kg pe an. Tot este mult, dar e clar că acest lucru ține și de obiceiul de consum. Iar muncile grele, cum este cea din construcții, necesită încă energia oferită din pâine.
Sunt convins că pâinea industrială va merge pentru supermarketuri, magazine mari, iar pâinea artizanală se va vinde ori la locul producerii, ori în magazine mai mici.
7. Dacă ați avea ocazia să vă întoarceți în timp ați alege același drum sau ați opta pentru altceva?
Nici nu aș vrea să mă gândesc la altceva! Tot ce am făcut, am făcut cu plăcere, cu satisfacția muncii împlinite. Și asta pentru că era și este nevoie de o asemenea reprezentare mai ales pentru sectorul de panificație.
Și dacă tot suntem la final, vă mărturisesc că mă gândesc ca acest mandat să fie ultimul din cariera mea, urmând să pregătesc lucrurile în așa fel încât ROMPAN să meargă mai departe cel puțin ca până acum.
Interviu realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta albă și: Tendințele din piața făinii – aspectele determinante care o influențează
.){kind=link}