Piața mondială de ciocolată are o valoare estimată în 2016 la 105 miliarde de dolari, preconizându-se o creștere semnificativă până în anul 2021,conform unui raport Technavio.
În România, consumul de ciocolată este încă la un nivel scăzut față de celelalte piețe din Europa, respectiv 2,3 kg consum mediu anual/persoană în 2016 (sursa: INS), dar are un potențial substanțial de creștere în următorii ani.
Estimările Euromonitor privind consumul de ciocolată în România sunt încurajatoare, vorbind despre o valoare de 620 de milioane de lei la finalul anului 2017, fiind preconizată o rată de creștere de 3,8%, față de anul 2016, în timp ce rata de creștere la nivel global este apreciată la 3%, conform Statista. Mai mult decât atât, comparând consumul de ciocolată, bomboane, rahat şi produse zaharoase din primul trimestru 2017 cu aceeaşi perioadă a anului trecut, observăm o creştere de 8-9%, conform INS.
Tendințe și oportunități
• Interesul pentru o alimentație sănătoasă, alături de gradul de conștientizare a avantajelor consumului zilnic de ciocolată, cu precădere de ciocolată neagră (reducerea tensiunii arteriale, proprietățile antiîmbătrânire și antistres), vor rămâne stimulente cheie pentru piața ciocolatei în viitor.
• Inovația în producția de ciocolată este o „tendință esențială” pentru creșterea pieței, potrivit Research and Market. Noi arome sau adaosuri, formule inedite de ambalare, gramaje variate etc. sunt soluții care ar putea mări gradul de atractivitate al pieței.
• Specificul sezonier al consumului este o oportunitate care poate fi exploatată de către producători. În perioada sărbătorilor, consumul de ciocolată crește spectaculos. De exemplu, în luna decembrie este cu 50% mai mare față de media lunară. De asemenea, în sezonul rece consumul de ciocolată este mai ridicat comparativ cu lunile călduroase.
• Diversificarea ofertei de consum: comerțul electronic, adoptarea de noi forme de prezentare de tipul cadourilor (coșulețe, buchete sau alte aranjamente cu ciocolată) sunt tehnici practicate cu succes în alte state și identificate ca fiind generatoare de venituri.
Consumul mediu anual pe persoană, estimat pentru anul 2017
Consumul anual de ciocolată, pe cap de locuitor, în România, este redus comparativ cu alte state europene, respectiv 2,3 kg în 2016 (conform INS) și de 2,5 kg în 2017 (conform prognozei Statista).
De menționat că Europa este cel mai important consumator de ciocolată, reprezentând jumătate din consumul mondial.
Consumul mediu lunar şi cheltuiala medie lunară pentru ciocolată, bomboane, rahat şi produse zaharoase, în anul 2016, pe persoană și regiuni de dezvoltare
În regiunile Vest, Centru și Nord-Vest consumul de ciocolată este mai ridicat față de zonele de sud și de est ale țării. Excepție face Bucureștiul, unde consumul depășește cu 27% consumul mediu pe cap de locuitor la nivel național. Îmbucurător este faptul că în regiunile din sudul țării s-a remarcat o creștere constantă a consumului în ultimii doi ani.
În regiunea Centru, consumatorul preferă produsele de top, pentru care este dispus să aloce sume mai mari, cheltuiala medie lunară pe suta de grame fiind de 2 lei, cea mai ridicată la nivelul țării. O tendință similară s-a observat şi în cazul produselor de panificație.
Pentru primul trimestru al anului 2017 s-a înregistrat o creștere a consumului de 7,6% față de aceeași perioadă a anului trecut și o creștere valorică de 8,91%. Creștere mai accentuată s-a consemnat în regiunile Vest, Nord-Est și Sud-Est.
Care este ciocolata preferată de români
Ce tipuri de ciocolată aleg românii
Consumul de ciocolată a înregistrat o creștere de 9% în anul 2016 comparativ cu anul anterior, conform Nielsen. Ciocolata cu lapte, la tabletă, este sortimentul cel mai căutat în ultimii ani. Dar, cu toate că „piața tabletelor de ciocolată rămâne dominată de ciocolata cu lapte, un segment care a avut o creștere constantă în ultimii ani este cel al ciocolatei amărui” afirmă Ioana Marica, Brand Manager Heidi Chocolate.
În ce privește compoziţia, românii preferă, în proporții similare, atât ciocolata cu adaosuri, cât și pe cea simplă sau cu umplutură. Preferințe ușor diferite față de consumatorul european care apreciază ciocolata simplă într-o proporţie de 44%, o treime pe cea cu adaosuri, iar ciocolata cu umplutură este aleasă doar de 19% dintre europeni.
Segmentare după tipul de ciocolată și compoziție
Ce produse din ciocolată au ales românii în 2016
Tabletele și batoanele se situează pe primele două locuri în preferințele de consum ale românilor, însă piața lor a ajuns în stadiul de maturitate, înregistrând o creștere mai lentă. O soluție de dezvoltare ar fi inovația: noi arome, alte adaosuri sau combinații.
Pralinele reprezintă o oportunitate și o provocare pentru producători. Cota de piață însemnată pe care acestea o ocupă, în special ca valoare, precum și trendul accentuat crescător înregistrat confirmă faptul că pralinele sunt un segment cu potențial de dezvoltare pe categoria premium. Ele pot fi comercializate atât pentru consum propriu, cât și pentru a fi oferite cadou.
Piața figurinelor este sezonieră, având creșteri spectaculoase în perioada sărbătorilor.
Produsele cu gramaje reduse (miniaturi) reprezintă o oportunitate, cererea pentru aceste produse a crescut mult anul trecut, ele reprezentând o soluție care satisface cerințele de consum zilnic.
Creşterea consumului de ciocolată în anul 2016 comparativ cu 2015 (• volume / • valori)
De unde s-a cumpărat ciocolata în anul 2016
Din punct de vedere al locului de achiziție, orientarea cumpărătorului spre proximitate este evidentă. Retailul independent deține o pondere de 33% în volum și de 38% în vânzările totale ale categoriei, înregistrând o creștere de 7% în volum și 6% în valoare față de anul anterior. Cea mai bună performanță au înregistrat-o supermarketurile – cu o creștere de 20% în volum și 16% în valoare – acestea fiind urmate de discounteri. În schimb, evoluția în cazul hypermarketurilor a fost negativă.
Structura distribuției
Cecilia Florescu, specialist marketing Nova Pan