• Turta dulce, cu parfumul său cald de mirodenii și textura sa reconfortantă, este mai mult decât un simplu desert – este o poveste țesută din secole de tradiție, migrație culturală și creativitate gastronomică.
Originile turtei dulci se pierd în negura timpului, cu atestări care duc până în China antică, în jurul anului 5000 î.Hr., unde ghimbirul era cultivat nu doar pentru gustul său picant, ci și pentru proprietățile sale medicinale și, se credea, magice. Ghimbirul, ingredientul definitoriu al turtei dulci, era folosit pentru a conserva alimentele și pentru a trata diverse afecțiuni digestive.
Prin Drumul Mătăsii, această rădăcină prețioasă a ajuns în Europa, unde a fost rapid adoptată pentru capacitatea sa de a conserva alimentele, dar și pentru aroma sa distinctivă, unii istorici alimentari susținând că prima rețetă cunoscută de turtă dulce datează din jurul anului 2400 î.Hr. în Grecia.
În secolul al X-lea, rețete chinezești rafinau deja utilizarea ghimbirului în prăjituri, iar spre sfârșitul Evului Mediu, europenii își dezvoltau propriile variante. În mod surprinzător, unele rețete medievale, precum cea din „Forme of Cury” (secolul al XIV-lea), nu includeau ghimbir, ci foloseau un amestec de mirodenii precum șofran, scorțișoară și piper, care, combinate cu miere și resturi de pâine uscată și măcinată, imitau gustul caracteristic al turtei dulci. Această adaptare creativă la disponibilitatea ingredientelor, care nici nu necesita coacere, demonstrează ingeniozitatea bucătarilor vremii.
Grigore de Nicopole promotor al tehnicii de realizare a turtei dulci
O legendă susține că turta dulce a fost introdusă în Europa Occidentală în anul 992 d.Hr. de călugărul armean Grigore de Nicopole (cunoscut și ca Grigore Makar). Acesta, părăsind Nicopolis din vestul Greciei, s-a stabilit în Bondaroy, lângă Pithiviers, în centrul Franței. Timp de șapte ani, până la moartea sa în 999, Grigore a împărtășit creștinilor francezi tehnica preparării turtei dulci, o practică pe care, probabil, o adusese din estul Mediteranei lucru care subliniază rolul schimburilor culturale în răspândirea rețetelor.
În secolul al XIII-lea, turta dulce era deja bine stabilită în Europa. În Toruń, pe atunci parte a statului Ordinului Teutonic (astăzi în Polonia), turta dulce a devenit faimoasă, iar orașul a rămas un centru important al producției sale. În Germania, breasla brutarilor care coceau și turtă dulce (Lebkuchen) din Ulm și Nürnberg a transformat această delicatesă într-o artă. De altfel, Nürnberg, supranumit „Capitala mondială a turtei dulci” în anii 1600, a devenit sinonim cu creațiile elaborate, sculptate în forme complexe cu ajutorul matrițelor din lemn și finisate adeseori cu foiță de aur, rezultând adevărate opere de artă comestibile.
Turta dulce ca element de tradiție
Turta dulce a devenit rapid un simbol al sărbătorilor și al ospitalității în întreaga Europa medievală. În Suedia, călugărițele de la Abația Vadstena coceau turtă dulce în 1444 pentru a alina indigestia, dar și pentru a crea biscuiți pictați cu alb, care serveau drept decorațiuni pentru ferestre. În Anglia, turta dulce era considerată a avea proprietăți medicinale, fiind descrisă în secolul al XVI-lea de John Baret ca o „prăjitură care mângâie stomacul”.
Regina Elisabeta I este creditată cu introducerea la curtea sa a figurinelor de turtă dulce, modelate după chipul oaspeților importanți și oferite acestora în dar la festinurile regale. Acest desert a fost menționat chiar și în piesa lui Shakespeare Love’s Labour’s Lost din 1598: „ An I had but one penny in the world, thou shouldst have it to buy gingerbread” ( „Dacă aș avea un singur penny pe lume, l-aș avea pentru a cumpăra turtă dulce”).
În secolele următoare, turta dulce în diverse forme a devenit populară în întreaga Europă, figurinele și modelele fiind folosite ca decorațiuni sau oferite ca daruri cu ocazia sărbătorilor religioase sau a zilelor de naștere.
Târgurile medievale, cunoscute ca „târguri de turtă dulce” în Anglia, Franța, Olanda și Germania, au contribuit la popularizarea sa. Însă acești biscuiți mici sau „fairings” erau vânduți nu numai la târguri ci și în mănăstiri, farmacii și piețe, devenind astfel un răsfăț popular. În secolul al XVII-lea, în Anglia, turta dulce era comercializată pe scară largă, iar în secolul al XVIII-lea, orașul Market Drayton din Shropshire a devenit renumit pentru producția sa, proclamându-se „casa turtei dulci”.
Casele de turtă dulce: savuroasa tradiție de Crăciun
Una dintre cele mai emblematice manifestări ale aromatului biscuit este casa de turtă dulce, o tradiție care a luat amploare în Germania secolului al XIX-lea, inspirată de basmul „Hansel și Gretel” al fraților Grimm, publicat în 1812. În poveste, doi frați rătăciți în pădure, descoperă o casă comestibilă din pâine, prăjituri și zahăr, care, în versiunile ulterioare, a fost reinterpretată ca fiind din turtă dulce. Basmul original include replica: „Când s-au apropiat de casă, au văzut că era construită din pâine și acoperită cu prăjituri, iar fereastra era din zahăr transparent”.
Inspirați de poveste, brutarii germani au început să confecționeze mici case din lebkuchen, biscuiții condimentați cu miere, decorați cu glazură, bomboane și fructe confiate, aceste colorate creații devenind rapid un simbol al Crăciunului. Popularitatea caselor de turtă dulce a crescut odată cu răspândirea basmului, iar tradiția s-a extins în Europa și America de Nord. De altfel, încă din secolul al XVI-lea, brutarii germani foloseau deja aluat de turtă dulce pentru a crea forme artistice elaborate, casele de turtă dulce fiind o evoluție firească din această practică.
Astăzi, construirea unei case de turtă dulce este o activitate de familie, populară în special în perioada Crăciunului, reprezentând atât o expresie a creativității, cât și o delicatesă care încântă toate vârstele. În Norvegia, orașul Bergen găzduiește anual „Pepperkakebyen” (Orașul de Turtă Dulce), un sat miniatural cu peste 2.000 de clădiri din turtă dulce, iluminat festiv, care atrage turiști din întreaga lume. Iar un exemplu impresionant al acestei tradiții este recordul pentru cea mai mare casă de turtă dulce, stabilit în 2013 la Traditions Club din Bryan, Texas. Cu dimensiuni de 18,28 metri lungime, 12,8 metri lățime și 18,28 metri înălțime, această construcție a necesitat 4.000 de „cărămizi” din turtă dulce, 820 kg de unt, 1.327 kg de zahăr brun, 7.200 de ouă și 31 kg de ghimbir măcinat, având un conținut caloric estimat la 35,8 milioane de calorii.
Turta dulce în Lumea Nouă
Turta dulce a ajuns în America odată cu primii coloniști europeni, în special cei englezi. În Statele Unite, melasa, mai ieftină decât zahărul, a devenit un ingredient de bază, rezultând o variantă mai moale și mai umedă a turtei dulci. Prima carte de bucate americană, American Cookery de Amelia Simmons (1796), include șapte rețete diferite pentru turtă dulce, dintre care una, „Turtă dulce moale de copt în tigăi”, este considerată prima rețetă scrisă pentru turta dulce americană tradițională. O rețetă notabilă este cea a Mariei Ball Washington, mama lui George Washington, cunoscută sub numele de „turtă dulce Lafayette”, servită marchizului de Lafayette în timpul vizitei sale în Virginia.
În Mexic, turta dulce a influențat apariția cochinitos sau marranitos, fursecuri decupate în formă de porc, aromate cu scorțișoară și anason stelat și îndulcite cu piloncillo (zahăr brut). Acestea, disponibile pe tot parcursul anului, sunt exemplul perfect al adaptării tradițiilor europene la ingredientele și gusturile locale.
Simbolistica aromatului biscuit
Turta dulce este profund legată de tradițiile de Crăciun, dar și de alte sărbători, tradiții sau superstiții. În Suedia, se credea că turta dulce aduce noroc, fiind folosită pentru a pune dorințe. În Anglia, se spunea că femeile necăsătorite care mâncau omuleți de turtă dulce aveau șanse mai mari să-și găsească un soț. În Olanda, pepernoten, („nuci cu piper”) biscuiți mici și crocanți cu ghimbir, piper alb, scorțișoară și alte mirodenii, ca anasonul, coriandrul și cuișoarele, sunt asociați cu sărbătoarea Sfântului Nicolae (5 decembrie), fiind distribuiți copiilor de către Sinterklaas, (Moș Nicolae în tradiția românească), un personaj mitic care aduce daruri noaptea în ghetuțele copiilor adormiți.
În Germania, printen din Aachen, o variantă de turtă dulce îndulcită cu sirop de sfeclă, este un simbol al tradiției locale și, conform legii, poate fi produsă numai în această zonă. Orașul găzduiește brutăria Klein Printen, care funcționează și ca muzeu al istoriei acestei prăjituri unice. Folosirea siropului de sfeclă pentru îndulcire, în loc de zahăr sau miere, datează din timpul războaielor napoleoniene când ingredientele de bază erau dificil de procurat. Pentru că lipsa mierii sau a zahărului face ca textura prăjiturii să fie tare, aceasta este pusă imediat după coacere în cutii, pentru a se înmuia de la condens înainte de consumare. Aceste fursecuri, modelate în forme detaliate cu ajutorul matrițelor din lemn, mărturie a măiestriei brutarilor germani, încă sunt realizate în brutăria Klein după metoda tradițională.
Turta dulce astăzi
Astăzi, turta dulce rămâne un simbol al bucuriei și al creativității. De la omuleți de turtă dulce decorați cu glazură dulce și colorată la case elaborate construite în familie, această delicatesă continuă să unească oamenii în jurul mesei de sărbătoare și nu numai. Evenimente precum Gingerbread City de la Muzeul de Arhitectură din Londra sau Gingerbread Lane din New York demonstrează că turta dulce nu este doar un desert, ci o formă de artă comestibilă care inspiră și încântă.
Fie că este savurată ca un remediu tradițional pentru indigestie, ca o decorațiune de Crăciun comestibilă sau ca o expresie a creativității, turta dulce poartă în ea o istorie bogată, puternic aromată cu mirodenii și îndulcită cu povești. Este mai mult decât o prăjitură – este o moștenire vie, care continuă să ne încălzească inimile și casele, mai ales în preajma sărbătorilor.
Surse articol: A short history of gingerbread; Medieval Gingerbread Was So Fancy We Wouldn’t Recognize It; What Is Gingerbread? The Answer Is Complicated.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Rețetă – Turtă dulce glazurată cu Royal Icing
