• Compania ADM, lider mondial în domeniul nutriției, și-a anunțat prognoza privind tendințele în materie de arome și culori care își vor pune amprenta asupra produsele anului 2024.
ADM a identificat patru tendințe care ilustrează evoluția comportamentelor consumatorilor și care vor inspira piața la nivel global. De altfel, tendințele în materie de culori și aromele corespunzătoare lor în alimente și băuturi oferă o perspectivă unică asupra consumatorilor, dezvăluind modul în care aceștia răspund și se adaptează la anumite situații particulare.
De la concentrarea pe bunăstare pentru ei înșiși și pentru planetă, la care se adaugă preocupările pentru accesibilitate, tendințele în materie de culori și arome identificate de către ADM în raportul său indică ce alimente și băuturi vor căuta consumatorii pe rafturile magazinelor în anul care urmează.
Experții în culori și arome de la ADM au identificat aceste teme printr-o analiză aprofundată a comportamentului și tendințelor de cumpărare ale consumatorilor, atât online, cât și offline, și în toate industriile, nu numai în ceea ce privește alimentele și băuturile.
Și asta pentru că suntem înconjurați de culoare. Culoarea o găsim în natură, în alimente, în lumea modei, în designul interior și de produs. Iar tendințele în materie de arome sunt dinamice, influențate de evenimente culturale, fenomene virale din social media și gusturile emergente ale consumatorilor.
De la îmbrățișarea neconvenționalului la susținerea sănătății sub toate formele, reinventarea produselor nostalgice favorite și experimentarea produselor pentru răsfăț fără a ține cont de preț, raportul ADM subliniază la ce să ne așteptăm pentru arome și culori în 2024.
Exprimarea sinelui prin lux
Consumatorii sfidează convențiile cu o puternică dorință de a experimenta alimente și băuturi cu arome și culori vibrante. De la experiențe senzoriale senzaționale care rivalizează cu o realitate alternativă exprimată digital până la produse de lux care reflectă dorințe personalizate, această tendință se concentrează pe consumul selectiv de produse cu impact maxim.
Originalul sau o replică? – Îndrăzneala de a trișa
Ofertele economice care reproduc în mod credibil produsele îndrăgite de consumatori se extind dincolo de modă și îngrijire personală, pătrunzând acum și în segmentul alimentelor și băuturilor. O imitație strălucitoare a culorilor și autenticitatea aromelor oferă experiențe vizuale și gustative care seduc și nu mai țin cont de norma de a răspunde așteptărilor consumatorilor în ceea ce privește ingredientele naturale, rețetele autentice specifice unei zone sau variantele alternative convingătoare ale produselor.
Sănătate fără compromisuri
Aromele și culorile sunt indicii puternice pentru a susține poziționarea produsului ca sănătos sau nu, datorită asocierilor făcute de consumatori. Cumpărătorii din ziua de azi caută alimente și băuturi funcționale care susțin holistic sănătatea, de la relaxare la hidratare și de la bunăstarea mintală la cea fizică. Aceste beneficii asociate trebuie să fie prezentate fără a sacrifica experiența senzorială, deoarece consumatorii consideră că produsele mai bune pentru sănătate reprezintă norma și nu excepția.
Depășirea limitelor de gust și culoare
Experiențele neobișnuite de ieri sunt preferatele de astăzi și alimentele de bază de mâine. Consumatorii cer cu insistență produse alimentare și băuturi vibrante care să marcheze tranșant tranziția rapidă de la conceptul de noutate la obișnuit. În avangardă la nivel global se află aromele hiperlocale și nuanțele orbitoare ale curcubeului care reflectă ingredientele colorate derivate din natură.
Sursa: ADM Unveils 2024 Flavor and Color Trends Driven By Defiant Consumer Choice
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Studiu Südzucker asupra comportamentului de consum