• Un studiu de piață recent efectuat de agenția Eurostat, citată de către Agerpres, semnalează o creștere constantă a prețului uleiurilor și a grăsimilor în Uniunea Europeană.
După evoluții fără precedent în 2022, preţurile la alimente au continuat să crească în primul trimestru din 2023, uleiurile şi grăsimile fiind printre produsele cu cele mai mari creşteri de preţuri din Uniunea Europeană.
Datele pentru martie 2023, publicate luni, 08.05.2023, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), arată că preţul uleiurilor şi grăsimilor în UE a fost, în medie, cu 23% mai ridicat decât în martie 2022.
Vârful variaţiei anuale a fost în decembrie 2022 (o creștere de 32% comparativ cu decembrie 2021), noile date indicând o scădere de nouă puncte procentuale în primele trei luni din 2023, ceea ce sugerează o încetinire a creşterii preţului uleiurilor şi grăsimilor.
În martie 2023, aproape toate statele membre UE au raportat creşteri anuale ale preţului uleiurilor şi grăsimilor, cea mai semnificativă creștere fiind înregistrată de Ungaria (33%), urmată de Danemarca (32%) şi Belgia (+31%).
Prețuri record la uleiul de măsline
La polul opus, cele mai mici creşteri de preţ la uleiuri şi grăsimi au fost în Croaţia (6%), Austria (12%) şi Cehia (+16%). România a înregistrat o creştere de preț de 24,4% în martie, uşor peste media UE, de 23%.
Pe de altă parte, CNBC semnalează că prețurile uleiului de măsline au atins niveluri record, datorită secetei prelungite din Spania, principalul producător, și se așteaptă ca prețurile ridicate să se mențină și în perioada următoare.
Cererea de ulei de măsline a fost puternică în ultimii ani – prețurile au crescut din 2020, deoarece consumatorii găteau acasă mai des în timpul și după pandemia Covid-19. În plus, criza uleiului de floarea-soarelui după invazia Rusiei în Ucraina a dus la creșterea prețurilor.
Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, prețul mondial al uleiului de măsline a ajuns la 5.989,8 dolari pe tonă metrică, marcând un maxim al ultimilor 26 de ani.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Prețul uleiului, untului și al zahărului investigat de Consiliul Concurenței