• Cu o experiență de peste cinci decenii în domeniul morăritului și al panificației, Mircea Ureche privește înapoi spre drumul parcurs până acum, cu înțelepciunea și modestia care îl caracterizează.
Crescând într-o epocă în care resursele erau limitate, iar condițiile de trai mai aspre, Mircea Ureche a reușit să își păstreze optimismul și entuziasmul grație educației și lecțiilor valoroase de viață primite de la părinții care l-au învățat să privească lucrurile cu calm și să se adapteze la schimbările din jur.
Povața primită de la tatăl său, aceea de a munci atât pe mult, cât și pe puțin, a respectat-o întotdeauna și o consideră una dintre cheile succesului său.
Pe parcursul carierei sale, Mircea Ureche a avut numeroase satisfacții, dar consideră că momentele definitorii au fost legate de familia sa și de alegerea partenerilor de afaceri. Pentru el, succesul înseamnă să ai echilibru în viața personală și să reușești să creezi o echipă care să funcționeze ca un tot unitar în afaceri.
1. Aveți o carieră impresionantă în domeniul morăritului și panificației. Cum vă simțiți când priviți înapoi și vedeți tot drumul parcurs până acum? Când ați știut că aceasta este calea potrivită pentru dumneavoastră?
E greu de spus că am știut. Acum 54 de ani nu aș fi putut să prevăd ce se va întâmpla și care va fi drumul meu. În vremurile acelea, important era dacă puteai să faci o școală. Funcționa destul de bine zicala „Ai carte, ai parte“. Și la mine s-a dovedit în timp că puțină carte m-a ajutat destul de mult. Te ajută cumva să treci mai repede peste anumite etape de triere. La fel de important era să fii disciplinat, să înveți cât de cât și să fii respectuos, lucru care acum a cam dispărut. Dacă respectai aceste trei condiții și o luai pas cu pas, vedeai ce îți oferă viața pe parcurs.
2. Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din copilărie și adolescență, care v-a ghidat în viață și în afaceri?
Nu pot să spun că e o lecție anume. Multe lucruri le-am învățat de la tatăl meu, om simplu, cu doar 4 clase, deci nu pot afirma că îmi dădea lecții. Dar, când am citit „De la lume adunate și iarăși la lume date“ și „Povestea vorbii“ de Anton Pann, am constatat că în proporție de 80% știam deja pildele de la tatăl meu. Când îl întrebam de unde știe toate acele lucruri răspunsul era „din bătrâni“.
Dar cea mai importantă povață pe care o am de la tatăl meu este : „Copile, să muncești și pe mult și pe puțin“, lucru respectat și de el, zi de zi. Povața asta am urmat-o în tot decursul vieții mele. Am participat la tot ce mi s-a ivit în cale și pe mult și pe puțin și pe bine și pe rău. Important este să fii acolo, prezent pe drumul care ți se așterne în față, drum pe care nu îl alege nimeni. Fiecare este cu norocul lui, cu drumul lui, cu crucea lui…
3. Au fost momente când a trebuit să faceți sacrificii în drumul spre succes? Cum vedeți acum acele sacrificii?
Din nou spun: lucrurile erau de așa natură, încât era complicat să spui că făceai un sacrificiu ca să realizezi ceva. Stau acum să mă gândesc… am trăit în vremuri în care nu aveam curent electric. Aveam foarte puține unelte cu care lucram și toate lucrurile erau păstrate zeci de ani. Tatăl meu, avea chiar obiecte rămase din perioada stagiului militar: un rucsac, o gamelă, un castron de aluminiu, pe care, oriunde mergea, le avea la el. Tinerii de astăzi nu ar avea cum să înțeleagă cum se trăia atunci și probabil ar vedea în asta un sacrificiu. Dar mie mi se părea ceva normal: atât greul, cât și ușorul.
4. De fiecare dată când stăm de vorbă sunteți mereu cu zâmbetul pe buze. Cum ați reușit să vă păstrați optimismul și entuziasmul în ciuda provocărilor pe care, cu siguranță, le-ați întâlnit pe parcursul vieții și carierei dvs.?
Așa m-am născut! Așa cum v-am spus: tatăl meu avea patru clase, iar mama avea una singură. Iar dacă tatăl meu se apropia de Anton Pann, pot spune că mama era și ea foarte înțeleaptă. Privea lucrurile întotdeauna cu calm, simplu și înțelept, în ciuda faptului că folosea „semnătura digitală“… nu știa să scrie.
Astfel, nu pot spune că m-au pus ei pe un anume drum: fost ceva nativ. Am moștenit și de la unul și de la altul. La asta s-a adăugat că am fost întotdeauna atent la ce a fost în jurul meu și m-am adaptat. Că până la urmă, după cum spunea Charles Darwin, nici cei mai puternici, nici cei mai inteligenți nu vor rezista în timp, ci doar cei care se adaptează. Și istoria a dovedit că asta se întâmplă: nu te adaptezi, repede dispari.
5. Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le-ați experimentat în calitate de om de afaceri și ce vă determină să continuați să vă implicați în acest domeniu? Care este momentul cel mai memorabil sau cel de care sunteți cel mai mândru din cariera dvs. și de ce?
Cel mai repede îmi vin în minte ratările pe care le-am avut în viață. Restul mi s-a părut normal. Dar cred că momentele definitorii au fost atunci când m-am însurat, că este important să ai liniște în familie, sprijin și ajutor și atunci când mi-am ales partenerii de afaceri.
Fiind un om muncitor, eram întotdeauna implicat activ alături de ceilalți, indiferent de activitatea desfășurată. Această calitate a mea a dus la multe oferte de asociere din partea multor persoane. Primul care m-a convins a fost partenerul, care este și consătean, Boromiz. Nici nu îl cunoșteam așa de bine, pentru că atunci când am plecat eu de acasă, la 15 ani, el avea 6 ani și stăteam în zone diferite ale satului. Dar mă gândesc că a fost un semn bun. Drumul în viață, nu ți-l poți alege, dar partenerii da și asta este definitoriu!
Sunt mulțumit de alegerile făcute în viață. Dar chiar dacă nu aș fi mulțumit, ce aș putea face? De aici apare stresul: când ești nemulțumit. În mare parte, nu mai ai ce să schimbi. Ceea ce s-a întâmplat ieri poți doar să constați și, eventual, să încerci să îndrepți altădată. Mulți oameni din această cauză se stresează, din faptul că sunt constant nemulțumiți de ceva. Dacă ai apucat să arunci piatra în apă, degeaba! Se chinuie zece deștepți să o scoată.
Și nu trebuie să uităm că în viață contează destul de mult și norocul. Eu toată viața am fost norocos și norocul nu m-a ocolit niciodată pentru că am aplicat cu sfințenie aceeași regulă: „Mulțumește-te și cu mult și cu puțin“.
6. Cum mențineți echilibrul între viața profesională și cea personală, având în vedere că sunteți implicat într-un domeniu atât de solicitant?
În primul rând trebuie să îți propui asta. Tot de la tatăl meu am învățat un alt cuvânt important: „cumpătare“. Asta încerc să transmit celor din jur: absolut în orice activitate, oriunde, echilibrul este cel mai important. Nu trebuie să privim mai departe de natură. Când este echilibru, totul este liniștit, pașnic. Când se strică echilibrul, ori o secetă prea puternică, ori o inundație, este jale! Nu cred că există un alt cuvânt mai potrivit, indiferent ce faci în viață, decât echilibrul.
Eu întotdeauna mi-am propus să fiu cumpătat, adică să îmi păstrez echilibrul. Și în mare parte am și reușit. Din nou, chiar dacă am avut și nereușite, tot mulțumit am fost.
7. În momentele dificile, ce vă dă puterea de a merge mai departe? Ce vă motivează?
Credința în Dumnezeu și echilibrul. Nu trebuie să îți pierzi echilibrul în momentele dificile: aștepți să treacă. Ca oamenii deșertului prinși într-o furtună de nisip; se opresc, se acoperă și așteaptă să treacă furtuna. Dacă ai norocul să nu te ia furtuna sau valul este în regulă. Dacă nu, oricum nu mai ai ce să faci. Dar aici intervine un alt cuvânt important: răbdarea. Ai răbdare să treacă momentul dificil, îți păstrezi calmul și nu întreprinzi acțiuni necugetate.
8. Împărtășiți experiențele și învățăturile dobândite de-a lungul carierei cu cei din jurul dumneavoastră, în special cu tinerii aspiranți antreprenori? Este important mentoratul în dezvoltarea acestora? Sau ar trebui ca fiecare să își găsească singur calea?
Da, categoric este important mentoratul. Este bine să nu înveți pe pielea ta, ci să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Dar nu este atât de important ce le spun eu tinerilor, ci mai important este ce vor ei să înțeleagă și să aplice. De exemplu, fiul meu, în mare parte, nu prea a ascultat, parcă a vrut să dea el cu capul, cum s-ar zice. E mai complicat așa. Sunt și tineri care ascultă, tineri care încearcă să mă copieze. Dar repet: important este ce înțeleg ei, nu ce le spun eu.
Am avut multe situații în care am fost chemat să le povestesc din experiența mea, în modul meu simplu. Între anii 2000 și 2003, când situația era complicată în mediul de afaceri, am fost chemat de o asociație de studenți economiști să stăm de vorbă. Sfatul meu pentru acești tineri a fost să aibă răbdare, că va veni și vremea lor.
Cel mai important lucru în carieră este să pleci de jos. Mulți țintesc anumite posturi și de cele mai multe ori nu ajung acolo. Dacă ai valoare, pleacă de jos și vei ajunge în vârf. Nu pleca de pe băncile facultății pe un post de inginer ca să râdă muncitorii de tine că ești neexperimentat. Dacă ai voință și determinarea să faci ceva, pleci de la poziția de muncitor necalificat și vei ajunge și sus. Așa vei fi susținut și vei primi sfaturi din toate părțile. Iar cu timpul vei ajunge acolo unde ți-ai propus.
Din păcate, tinerii din ziua de azi nu mai au răbdare, îi ia valul. Așa este societatea actuală. Toți vor să locuiască singuri, să aibă imediat mașină, un serviciu bine plătit, iar în jurul lor inegalitățile sunt mult mai mari. Pe vreme noastră inegalitățile nu erau așa de evidente. Dar nu este vina lor, ci vina este a noastră. Am creat un sistem care, până la urmă, se întoarce împotriva noastră, a tuturor.
9. Ce înseamnă pentru dvs. cu adevărat succesul și cum măsurați reușita unui om în viață și în afaceri?
Este greu să definesc eu succesul. Fiecare îl interpretează în mod diferit. În ceea ce mă privește, eu am avut de 100 de ori mai mult decât tatăl meu, copilul meu are de 100 de ori mai mult decât mine. Dar știi care-i paradoxul? El este nemulțumitul! Deci fiecare vede lucrurile altfel.
Dar consider că este important să îți păstrezi echilibrul și să ai liniște. Și această liniște să le-o poți asigura și celor de lângă tine. Cred că am spus asta de o sută de ori și anume că prima mea treabă la serviciu, unde în ultimii ani am coordonat circa trei sute de oameni, prima mea grijă a fost întotdeauna să nu îi las pe colegi să lucreze cu stres. Și asta pentru simplul motiv că lucrează mai prost!
Eu zic că ăsta ar fi succesul: să reușești să creezi o echipă funcțională. Atunci când echipa funcționează, nu este nevoie de lideri. Bineînțeles, orice echipă are nevoie de un șef de echipă. Cineva trebuie să îi coordoneze, dar tot ca membru de echipă. Eu nu sunt adeptul liderilor; echipa este cea care trebuie să funcționeze corect tot timpul. Pentru că dacă dispare unul care se crede lider, echipa trebuie să poată prelua fără probleme atribuțiile. Oamenilor tăi trebuie să le dai încredere și libertate. Este foarte important. Dacă nu le acorzi încredere, ei vor lucra întotdeauna cu frică.
10. Cum vedeți rolul dvs. în comunitatea locală și ce inițiative sau proiecte sociale vă interesează să sprijiniți?
Și astea sunt întâmplătoare…În primul rând, niciodată nu vei putea rezolva toate problemele și nevoile din jurul tău. Eu sunt de părere că lucrurile de bază ar trebui să le facă statul, nu să fie lăsate la voia întâmplării și mă refer aici la învățământ, la cultură, la sport, la sănătate. Acestea ar trebui să fie priorități de stat. Din păcate, văd oameni care vin și se umilesc pentru nimicuri când statul ar trebui să le rezolve.
Din punctul meu de vedere, pe primul loc ar trebui să fie sportul. Educația prin sport este mult mai sănătoasă. Eu aș da note la școală doar pe prezența la orele de sport, nu pe performanță. Sau nu ar trebui să fie date note deloc, ci ideea ar fi ca toată lumea să facă sport.
Revin la întrebare: intervenim în mod întâmplător, în funcție de diverse situații, mai mult că ne convinge cineva și asta pentru că nu ai cum să le faci pe toate. S-a nimerit, spre norocul nostru, să putem participa la câteva acțiuni care au avut o anumită valoare în Sibiu, dar sunt de părere că ceea ce nu știi e infinit mai mult decât ceea ce știi, ceea ce nu faci este mult mai mult decât ceea ce faci. Și atunci, ce punem în balanță? Partea puțină cu partea multă?
În general suntem interesați să intervenim acolo unde sunt grupuri și, în special, acolo unde sunt copii. Copiii trebuie ajutați cât se poate de mult. Pentru că nu toți părinții au posibilitatea să îi ajute, intervenim noi. Ca exemple: s-a nimerit să fim sponsori principali la Statuia lui Brukenthal din Sibiu, emblema orașului, iar ultima acțiune a noastră a fost dotarea unui atelier de panificație și patiserie la Liceul de Industrie Alimentară din Sibiu, acolo unde am studiat și m-am format ca brutar și morar, o acțiune destul de reușită la care au participat foarte mulți din comunitate. Și asta este foarte important: ca oamenii să-și dea mâna și să participe cât mai mulți la realizarea unui astfel de obiectiv.
11. Ce sfaturi i-ați oferi tânărului Mircea Ureche, la debutul călătoriei sale în lumea afacerilor, știind ce ați învățat și experimentat până acum?
Aceleași lucruri pe care le-am preluat și eu acum 50 de ani: să muncești și pe mult și pe puțin, să fii respectuos și important este, dacă se poate, acest respect să fie reciproc în mediul în care lucrezi. Reciprocitatea este foarte importantă, altfel ajungem la un alt proverb: „Dai în boul care trage“. Este important ca o echipă să funcționeze ca un tot unitar și toată lumea să își aducă aportul pentru a duce lucrurile înainte, „să tragă“ în aceeași direcție.
Alte aspecte depind de norocul fiecăruia, de calea lui, în mare parte, depind de el însuși, de cum beneficiază de anumite oportunități care îi apar în viață, de cum și le alege, de cum și le ordonează și echilibrează. Și este important să înveți de la cel care știe. N-aș putea să dau alt sfat.
Interviu realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Investiție pentru viitor – Inaugurarea noii linii de panificație-patiserie a Liceului „Terezianum“ din Sibiu
