România deține pentru anul 2021 primul loc în Uniunea Europeană la producția de porumb și de floarea soarelui

• România deține pentru anul 2021 primul loc în Uniunea Europeană la producția de porumb și de floarea soarelui, conform datelor provizorii oferite la 31.03.2022 de către Institutul Național de Statistică.

La 31.03.2022, Institutul Național de Statistică lansează un comunicat de presă cu datele provizorii privind producția vegetală la principalele culturi pentru anul 2021.
Datele arată că în anul 2021, comparativ cu anul 2020, suprafața cultivată a scăzut la cerealele pentru boabe, leguminoasele pentru boabe, cartofi, legume și a crescut la plante uleioase.
Pe de altă parte producția agricolă vegetală a crescut în 2021, comparativ cu anul anterior 2020, la cerealele pentru boabe, plante uleioase, leguminoase pentru boabe și a scăzut la cartofi și legume.

Producția anului 2021 comparativ cu anul 2020

Anul 2021 înregistrează o creștere a randamentelor la principalele culturi.
La cerealele pentru boabe suprafața cultivată a scăzut cu 1,2%, în timp ce producția a crescut cu 49,8% față de 2020, datorită randamentelor la hectar. Suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2021, reprezintă 47,3% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 41,1%.
Producția de cereale a crescut mai ales datorită creșterii cu 61,5% a producției de grâu, care deține o cotă de 38,0% din producția de cereale.
Leguminoasele pentru boabe au înregistrat o creștere cu 37,7% a producției, ca urmare a creșterii randamentului la hectar.
La plantele uleioase producția a crescut cu 40,2%, iar suprafața cultivată cu 1,0%. Producția a crescut la rapiță cu 73,5%, cu 32,7% la floarea soarelui și cu 7,8% la soia boabe.

Suprafaţa cultivată şi producţia principalelor culturi (sursa INS)

Date INS1)Date rectificate față de cele publicate anterior
2)Date provizorii
3)Cuprinde suprafața cultivată și producția de legume cultivate în câmp, sere şi solarii şi în grădinile familiale

Scăderea producției de cartofi și legume

În ceea ce privește cartofii, suprafața cutivată a scăzut cu 14,3%, iar producția cu 13,9%.
Legumele prezintă o scădere a suprefeței de cultivare, astfel încât producția scade cu 1,2%.
Dacă la struguri în anul 2021, suprafața cultivată scade cu 1,2%, producția înregistrează o creștere cu 6,3%, ca urmare a creșterii randamentului la hectar de +7,6%.
Producția de fructe din livezi a crescut față de anul 2020 cu 11,0%, datorită creșterii randamentelor la hectar, dar și a suprafețelor cultivate.

România pe primul loc în UE la porumb și floarea soarelui și pe locul patru la grâu

În anul 2021, comparativ cu anul anterior, România ocupă locul fruntaș printre statele Uniunii Europene la porumb boabe și floarea soarelui, atât în ceea ce privește suprafața cultivată, cât și producția realizată.
La grâu, România se află, pentru anul 2021, pe locul patru în clasament la suprafața cultivată și la producția realizată, după Franța, Germania și Polonia.
La suprafața cultivată cu cartofi, România se situează pe locul șase, după Germania, Polonia, Olanda, Franța, Belgia, iar la producția realizată pe locul opt, după Germania, Franța, Polonia, Olanda, Belgia, Danemarca și Spania.

Articol realizat de Gabriela Dan, redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Ciocolata de Brașov – o poveste nu tocmai dulce

 

 

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.