În vizită la Expoziția Host Milano

Anul acesta am vizitat pentru prima dată Host, mai întâi din curiozitate, pentru că auzisem multe păreri pozitive în anii trecuți, apoi și pentru că primisem invitații de la mai mulți furnizori ai noștri, prezenți la această expoziție.

Pentru cei care nu cunosc și nici nu au vizitat Host, trebuie spus că expoziția este organizată la Milano, din doi în doi ani, fiind renumită la nivel global pentru soluțiile complete oferite sectorului de restaurante (combinate cu brutărie și pizzerie), baruri, cafenele și hoteluri.
Ca urmare a modificărilor intervenite în ultimii ani pe piață, dar și a succesului înregistrat la edițiile precedente, anul acesta soluțiile prezentate au fost completate de prezența a numeroase standuri dedicate brutăriei și patiseriei, dar și gelateriei și ciocolateriei.

Cu ce impresii am venit de la Host

O manifestație grandioasă, unică prin modul de organizare și diversitatea soluțiilor prezentate, completă și complexă, așa aș putea descrie, în câteva cuvinte, Expoziția Host!
Mai mult, aș putea spune că Host este o reuniune a profesioniștilor de pe întreg mapamondul (fiind dedicată doar acestora), care abordează toate aspectele industriei ospitalității și enogastronomiei (arta culinară completată de cunoașterea sortimentelor de vinuri și corecta asociere a celor două) și care prezintă de la soluții pentru capacități mari de producție, până la cele mai fine detalii ale servirii produselor.
Desfășurată pe o platformă expozițională foarte modernă, pe care o cunoșteam deja de la alte expoziții din trecut, și într-un cadru organizatoric profesionist, am constatat aici un aflux de vizitatori, vorbitori ai unei mari diversități de limbi, și un mediu cosmopolit, în care toți cei prezenți aveau scopuri bine definite: să se informeze despre noutățile din domeniu și să încheie acorduri de business.

Dincolo de întâlnirile dintre expozanți și vizitatorii interesați de produsele sau soluțiile prezentate în standuri, Host 2019 s-a demonstrat a fi o nouă oportunitate pentru schimburi de informații și experiențe.

M-a impresionat în mod deosebit multitudinea evenimentelor organizate aici, care au vizat toate sectoarele industriei de profil: panificație și patiserie, restaurante, cafenele, gelaterii, cofetării și ciocolaterii. Diverse asociații profesionale, dar și consultanți, experți sau profesioniști ai sectorului din întreaga lume au fost implicați în organizarea de evenimente demonstrative sau de informare, care au atins teme actuale dintre cele mai diverse. Un accent deosebit s-a pus pe sustenabilitate și tehnologia 4.0, inteligența artificială și digitalizare.

Desigur, nu am putut participa la foarte multe astfel de evenimente, deși în programul expozițional erau anunțate diverse teme interesante, la care mi-ar fi plăcut să asist. În total au fost organizate peste 800 de evenimente!

Host a reprezentat o foarte bună ocazie nu doar de a-i reîntâlni pe partenerii tradiționali ai companiei Nova Pan, ci și de a cunoaște alți producători care oferă soluții actuale sau novatoare pentru sectorul în care activăm. Suntem optimiști că le vom putea propune și implementa și pe piața din România, acum, când s-a reuşit recuperarea parţială a diferenţelor față de țările dezvoltate.

Când se vorbește despre preparate culinare, produse de panificație sau cofetărie de înaltă calitate, în majoritatea cazurilor, producătorii din Franța și Italia sunt de referință. ,,Bătălia“ s-a dat dintotdeauna între aceste două stiluri și concepte culinare, iar părerile sunt mereu împărțite.  Astfel, nu este de mirare că proprietari de diverse afaceri în domeniu, din întreaga lume, au venit la Host Milano, fiind siguri că vor găsi aici cele mai bune soluții, idei și tehnologii pentru produse culinare, pizza, paste, dar și materii prime pentru renumitele cafele expresso sau „gelato“, produse reprezentative pentru Italia.

În acest sens, un material publicat de organizatorii Host prezintă declarația unui expert al domeniului, din Japonia, în care acesta subliniază faptul că produsele culinare ,,made in Italy” sunt tot mai apreciate în ultimii ani și pe piața japoneză. De aceea, profesioniștii domeniului din Japonia știu să facă deosebirea între produsele ,,made in Italy” și cele „Italian sounding“ (care doar seamănă cu cele italiene). Mai nou, aceștia își doresc tehnologii și chiar materii prime italiene, pentru a putea oferi pieței nipone produse cât mai autentice. ,,La Host găsim toate aceste tipuri de produse, care ne ajută să răspundem exigențelor și, în plus, o amplă selecție de soluții internaționale“, declară expertul japonez.

În concluzie, ideile bune și calitatea circulă libere pe întreg globul, conducând la delectarea consumatorilor de pretutindeni, iar o astfel de expoziție reprezintă un ambasador de excelență în propagarea acestora. Cu o exprimare mai plastică, aș spune că, participând la un astfel de eveniment, este ca atunci când iei câteva pilule concentrate și, în scurt timp, realizezi că problemele tale s-au rezolvat!

Gabriela Poteraș, Director Adjunct Nova Pan

 

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.