• Bakery School își deschide porțile și în Cluj-Napoca. Toți elevii din județul Cluj, care își doresc să aibă o meserie când termină liceul, începând cu acest an, au ocazia să învețe să devină brutari, cofetari, patiseri sau ciocolatieri.
Proiectul Bakery School România, care a deschis deja, în 2020, o școală în sistem dual în comuna Tărtășești din județul Dâmbovița, s-a extins și la Cluj-Napoca, după o investiție de peste 100.000 euro a grupului Puratos într-un centru de colaborare și dezvoltare, dedicat elevilor din medii defavorizate care doresc să învețe o meserie, dar și specialiștilor în industria de brutărie și cofetărie.
Prima generație din Cluj-Napoca are 11 elevi din cadrul Liceului Tehnologic nr. 1 Tehnofrig, specializare cofetărie-patiserie, care vor învăța de la cei mai buni profesori.
Centrul de Inovație, dotat cu echipamente profesionale de ultimă generație, își propune să fie un spațiu de co-creare între antreprenori și specialiști calificați, un hub care să dea tonul noilor tendințe în industrie și, în egală măsură, să ofere inspirație, șansă și plus-valoare dezvoltării profesionale celor care învață în cadrul Bakery School.
Mare parte din copiii înscriși la Bakery School provin din medii defavorizate, pentru care se fac demersuri, sunt încurajați să își continue studiile și să își aleagă o meserie, a explicat Gabriela Bereș, director general Puratos România.
„Schimbăm în bine viitorul tinerilor’’
„Ne-am dorit să venim cu Bakery School la Cluj-Napoca încă din 2020 și suntem foarte mândri că am găsit resurse pentru a duce la bun sfârșit investiția în noul spațiu. Acești 11 copii de aici, din Cluj-Napoca, care au început liceul la Bakery School sperând la un viitor mai bun pentru ei, împreună cu cei 50 pe care îi avem la școala din Tărtășești, județul Dâmbovița, sunt cei care deschid calea în industria noastră pentru o piață a muncii calificată pentru următorii 30-40 de ani. Vom continua să alocăm resurse pentru educație în mod susținut în următorii 10 ani și chiar să extindem și în alte mari orașe din România o astfel de școală, în așa fel încât să schimbăm în bine viitorul tinerilor și a meseriilor de la noi’’, a declarat Gabriela Bereș.
Olivier Tilkens, președinte Europa de Nord & Est a Puratos Group a subliniat faptul că filiala din România a grupului Puratos este cea care a oferit cea mai mare importanță acestui proiect, fiind singura țară dintre cele șapte din lume în care există Bakery School, care a deschis mai mult decât o astfel instituție de învățământ.
„Investiția în comunități și educație este unul dintre angajamentele pe termen lung ale Grupului Puratos, alături de nutriție și alimente inovative hrănitoare, sustenabilitate și aprovizionarea cu materii prime din producție locală, dar și protejarea patrimoniului pe care îl lăsăm mai departe viitoarelor generații. Puratos înțelege nevoia din piața forței de muncă, problemă pe care o regăsim la nivel mondial în industria de panificație, cofetărie, patiserie și ciocolaterie, aș putea spune. Ne dorim să creștem viitori angajați pregătiți care să promoveze sustenabilitatea în munca lor, și să protejeze resursele pe care le avem la dispoziție’’, a declarat Olivier Tilkens.
Proiectul are susținerea autorităților locale
La eveniment a participat și primarul orașului Cluj-Napoca, dl. Emil Boc, care a marcat momentul plantând un copac specia chiparos de baltă, care trăiește până la 6.000 de ani.
’’Am ținut special să fiu prezent aici pentru că ceea ce faceți dumneavoastră reprezintă și pentru noi – primărie, inspectorat școlar, stat român în ansamblu – o prioritate. Prioritatea se leagă de dezvoltarea învățământului dual și prin această colaborare, excelentă ca model, între școală- liceul Tehnologic nr. 1 și compania Puratos, care vine și adaugă cealaltă parte necesară pentru învățământul profesional de calitate. E un model de bună practică pe care noi îl susținem cu toată convingerea la Cluj-Napoca. Vreau să-i felicit pe acești tineri minunați! Ați ales o meserie extreme de frumoasă, creativă, și sunt convins că nu peste mulți ani veți avea propria dumneavoastră afacere și veți forma la rândul dumneavoastră alți tineri care să vină să ducă munca dumneavoastră mai departe’’, a declarat Emil Boc.
Proiectul are parte de toată susținerea din partea inspectoratului Școlar Județean Cluj, a declarat Sorina Zirbo, inspector școlar de specialitate, prezentă la eveniment. Directoarea liceului, Anamaria Pop, a declarat că acest parteneriat în sistem dual este o oportunitate unică pentru redobândirea atractivității meseriilor de către tineri.
“Deschiderea unei școli Bakery School în parteneriat cu unitatea noastră, Liceul Tehnologic nr. 1, ne mândrește și ne ambiționează să oferim tot ce putem pentru a pregăti profesional acești elevi la un alt nivel, astfel încât, la absolvire, să punem în piața muncii cei mai buni specialiști în domeniu”, a declarat doamna director Anamaria Pop.
Bakery School este prima școală în sistem dual din România dedicată industriei de brutărie, patiserie, ciocolaterie, înființată din resurse exclusiv private de Puratos România, parte a grupului belgian Puratos, unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime inovative.
Despre Bakery School
În acest an, Bakery School România își deschide porțile pentru 61 de elevi, din care 50 sunt din cadrul Liceului Tehnologic Grigore Marin Năstase din comuna Tărtășești, județul Dâmbovița, și 11 din cadrul Liceului Tehnologic nr. 1 din Cluj-Napoca. În 2020, în plină pandemie, Puratos a lansat Bakery School cu o clasă de 19 elevi. Investiția totală pentru cele două Bakery School din România depășește 350 de mii de euro.
Despre Puratos
Grupul Puratos este unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime pentru industria de panificaţie, patiserie şi ciocolaterie. Compania a fost fondată în Belgia în 1919, cu sediul central la Bruxelles, are peste 9.000 de angajaţi în 71 de ţări, deține 63 de unităţi de producţie şi 88 de centre de inovaţie, oferind clienților ingrediente calitative și nutritive adaptate cerințelor locale. Produsele Puratos sunt comercializate în peste 100 de ţări.
Puratos România oferă materii prime pentru sectorul alimentar şi servicii specializate clienților săi din sectorul industrial, artizanal și retail printr-o reţea de 10 filiale la nivel național şi prin cele două centre de inovație, din București și Cluj-Napoca, destinate testării de produse și ingrediente inovatoare. Compania a fost înființată în anul 1995, în București, având în prezent o unitate de producție în județul Ilfov, cu trei linii de producţie distincte (linie de margarină, linie de pudre pentru patiserie şi brutărie, respectiv o linie pentru umpluturi cu fructe, creme pe bază de apă și glazuri) şi 150 de angajaţi. Puratos România este unul dintre principalii jucători din sectorul de ingrediente pentru industria alimentară, având un portofoliu extins de produse, printre care maiele active și inactive, cereale încolțite și infuzate în maia lichidă, ciocolată belgiană Belcolade, umpluturi cu fructe, glazuri, creme fine pentru deserturi.
Comunicat de Presă Puratos România, editat de Redacția Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Institutul Culinar Disciples Escoffier – excelență în formarea viitorilor chefi