Comisia Europeană a lansat, săptămâna trecută, codul de conduită al UE pentru practici comerciale și de marketing responsabile în sectorul alimentar. Codul a fost semnat la lansare de 65 de entități: 26 de producători de alimente, 14 comercianţi cu amănuntul din cadrul sectorului, o întreprindere din sectorul serviciilor de alimentaţie şi 24 de asociaţii, scrie AGERPRES.
Codul are rolul să sporească disponibilitatea unor opţiuni alimentare sănătoase, dar şi reducerea amprentei globale asupra mediului
Codul de conduită este un element esenţial al eforturilor UE menite să sporească disponibilitatea şi accesibilitatea unor opţiuni alimentare sănătoase şi durabile. El mai are rolul să contribuie la reducerea amprentei noastre globale asupra mediului, se arată în comunicatul Comisiei Europene. Codul a fost elaborat în colaborare cu asociaţii şi întreprinderi din UE, cu participarea şi contribuţia activă a altor părţi interesate, inclusiv a organizaţiilor internaţionale, a ONG-urilor, a sindicatelor şi a asociaţiilor profesionale, precum şi a serviciilor Comisiei Europene.
Un sistem alimentar sănătos şi ecologic
„Marcăm unul dintre primele rezultate tangibile ale activităţii noastre din cadrul strategiei „De la fermă la consumator”, care vizează stabilirea unui sistem alimentar sănătos şi ecologic. O cooperare strânsă între toţi actorii din domeniu este esenţială pentru realizarea unei tranziţii reuşite către sisteme alimentare durabile. Codul de conduită al UE va facilita această cooperare, bazându-se pe angajamentele deja asumate de industria alimentară şi încurajând acţiuni mai ambiţioase”, a declarat comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides.
„Industria alimentară face un pas decisiv către un viitor durabil”
„Întreprinderile alimentare orientate spre viitor ştiu că solurile şi ecosistemele sănătoase sunt esenţiale pentru rezilienţa sistemelor noastre alimentare şi pentru activităţile lor. Prin urmare, sunt încântat că, prin intermediul acestui cod, industria alimentară face un pas decisiv către un viitor durabil pentru întreprinderile sale şi pentru planeta noastră”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.
Codul cuprinde două niveluri de angajament
Codul cuprinde două niveluri de angajamente: în cazul asociaţiilor din UE este vorba de un set de şapte obiective, fiecare cu ţintele şi acţiunile sale orientative. Aceste obiective se referă la acţiuni care promovează trecerea la modele de consum sănătoase şi durabile. Scopul este acela de a îmbunătăţi impactul operaţiunilor de prelucrare a alimentelor, al activităţilor de comerţ cu amănuntul şi al serviciilor de alimentaţie asupra sustenabilităţii şi de a îmbunătăţi sustenabilitatea lanţurilor valorice alimentare, în raport cu producătorii primari şi cu alţi actori din cadrul sectorului.
Asociaţiile trebuie să prezinte rapoarte anuale cu privire la progresele înregistrate
Asociaţiile trebuie să prezinte rapoarte anuale cu privire la progresele înregistrate. În rândul întreprinderilor este vorba de cadru destinat pionierilor din domeniu pentru angajamente ambiţioase cu rezultate măsurabile, acoperind o gamă largă de domenii, de la bunăstarea animalelor la reducerea conţinutului de zahăr şi a emisiilor de gaze cu efect de seră în întreaga lor gamă de produse. Întreprinderile vor raporta progresele înregistrate prezentând în fiecare an un rezumat al raportului lor privind sustenabilitatea.
Apel la alți operatori din industrie
Asociaţiile şi întreprinderile din sectorul alimentar al UE sunt invitate să adere în număr mai mare la codul de conduită, care este perceput ca o soluţie revoluţionară. Abordarea sa bazată pe dialogul multilateral poate servi drept model pentru o transformare globală. Strategia „De la fermă la consumator” face parte integrantă din Pactul verde european. Ea defineşte o viziune strategică pe termen lung pentru a transforma modul în care producem, distribuim şi consumăm alimente. Codul acoperă toate aspectele majore ale sustenabilităţii sistemelor alimentare şi reflectă obiectivele şi ambiţiile strategiei „De la fermă la consumator” şi ale Pactului verde european.