• În urma valului de nemulțumiri legat de suma mică ce ar fi revenit României pentru despăgubirea fermierilor afectați de importurile de cereale din Ucraina, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în timpul reuniunii Consiliului European că instituția va reanaliza valoarea sumelor alocate.
Conform proiectului inițial, țării noastre i-ar fi revenit, din bugetul de criză, un ajutor de numai 10,05 milioane de euro. Președintele Klaus Iohannis a declarat cu privire la revolta fermierilor, că România a făcut sacrificii imense pentru a facilita exporturile de cereale din Ucraina spre piețele lumii și că nu înțelege abordarea Comisiei Europene.
Președintele Iohannis declară: „Ministerul Agriculturii livrează date la nivelul Comisiei Europene. Comisia Europeană folosește o formulă de calcul, fără să negocieze cu nimeni, și acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele folosite de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut și nu pot să comentez. Este foarte ciudat ca în Comisia Europeană, pe aceste spețe, să nu se negocieze nimic și să se folosească formule.
Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabilicește. Sunt chestiuni complicate. Comisia Europeană trebuia să țină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exporturile de cereale din Ucraina spre piețele lumii. Nu au făcut-o. Nu știu de ce nu au făcut-o. Este regretabil că astfel de abordări ultra-birocratice pun sub semnul întrebării buna-credință a Comisiei.”
Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, împreună cu echipa tehnică, au agreat să reia calcularea sumelor ce revin statelor afectate de războiul din Ucraina. De asemenea, sunt în discuție și modificări privind modul în care vor ajunge banii la fermieri.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Piața snacks-urilor continuă să crească