• Sarea – ingredientul de poveste aparent banal și totuși indispensabil vieții.
Sarea, ingredientul aparent banal dar nelipsit din alimentația noastră, se extrage din depozite subterane ( formate din fostele mări), din mare sau din lacuri sărate. Cele două elemente esențiale pentru supraviețuirea noastră, clorura de sodiu (NaCl), au făcut din sare un ingredient la mare căutare încă de la începuturile civilizației.
Sarea – o prezență constantă în istoria umanității
Rezervele cele mai mari de sare sunt în apele oceanelor și în depozitele de sare formate prin procesele de evaporare din diferitele perioade geologice.
În zorii umanității, omul își asigura consumul necesar de sare în principal asimilând sarea existentã în carnea și sângele vânatului, nefiind nevoit să se ocupe cu extragerea sau prelucrarea sării.
Apariția așezărilor umane stabile și organizate, secondată de debutul agriculturii empirice au dus la necesitatea suplimentării cantității de sare, în principal ca adaos la hrana animalelor și conservarea alimentelor și ceva mai târziu pentru prelucrarea pieilor sau tratamente medicale.
Se atestă că prima sare utilizată de om a fost colectată din plantele cu un conținut ridicat de sare care creșteau în apropierea lacurilor sărate sau a coastelor oceanice.
Alte teorii presupun că prima sursă de sare utilizată ar fi provenit din picăturile de apă aduse de valuri pe pietrele din apropierea coastelor oceanice. După uscare, sarea rămânea pe piatră și era colectată pentru utilizare.
Sarea în antichitatea greco-romană
Într-un articol publicat de Valeriu Cavruc, Vasile Moga și Alexandru Stănescu, citim despre faptul că exploatarea sării în lumea antică greco-romană devine o adevărată industrie, care implica atât oamenii liberi cât și sclavii. Comerțul cu sarea cuprindea teritorii vaste, de la insulele Britanice până la Orientul Mijlociu, de la Africa de Nord până la Europa Centrală. Importanța exploatării și prelucrării sării duce chiar la stabilirea unor reglementări juridice foarte stricte.
Dacă în lumea greco-romană obținerea sării se realiza prin extragere minieră, salinele și minele fiind considerate bun public și veniturile rezultate se impozitau prin așa numitele „vectigalia“, în Anglia se practica și extragerea sării din apa marină sau izvoare sărate, în timp ce în Italia și Sicilia sarea provenea mai ales din saline, dar și din lacuri sărate.
În nordul Europei, sarea era exploatată încă din 400 î.Hr de către celți din minele din zona montană în care se află astăzi oraşul austriac Salzburg („Oraşul sării”). În aceste mine exploatarea era deosebit de periculoasă, de multe ori cei care extrăgeau sarea pierzându-și viața în galeriile care se prăbușeau peste ei. Trupurile acestora au fost găsite într-o stare perfectă de conservare chiar după sute de ani. Celţii se ocupau cu comerţul sării în Imperiul Roman, dar şi dincolo de limitele acestuia. Existau şi alţi europeni care produceau sare, printre aceștiafiind veneţienii, care vindeau prețiosul ingredient Constantinopolului.
Sarea – încărcată de simboluri
Sarea are şi o importantă valoare simbolică la majoritatea populaţiilor. Este folosită ca element purificator în şintoism sau ca ofrandă, împreună cu pâinea, în creştinism.
Ea este şi un element important în ritualuri, de la cel ebraic de sfinţire a victimelor, la cel de purificare a gospodăriei la diverse populaţii, până la cel de purificare a spaţiului de către luptătorii de sumo.
La greci, la evrei, la arabi, ca şi la români, sarea este un simbol al ospitalităţii şi al prieteniei, oferirea și consumarea acesteia, împreună, având valoarea unei legături de frăţie. Astfel tradiția de primire a oaspeților cu pâine și sare dovedește atât ospitalitatea gazdelor, cât și marea stimă purtată vizitatorului.
Exploatarea sării în România
Faptul că România este o țară ale cărei resurse naturale de sare sunt importante și în același timp ușor accesibile a contribuit la rolul deosebit al surselor de sare din țara noastră pentru această parte a Europei. Majoritatea teritoriilor ce înconjoară spațiul românesc sunt fie lipsite, fie extrem de sărace în acest mineral.
Mărturiile privind exploatarea sării din România sunt cele mai vechi din lume, sarea fiind folosită în decursul mileniilor nu numai pentru nevoile populaților locale, dar și pentru cele ale comunităților din spații mai mult sau mai puțin îndepărtate.
În multe zone ale României, bogate în sare, spre deosebire de multe țări europene, oamenii și astăzi folosesc metode tradiționale de extragere, prelucrare și utilizare a sării, perpetuând practici și credințe legate de acest mineral moștenite din cele mai vechi timpuri, chiar dacă, în timp, originile și semnificațiile primare ale acestora s-au pierdut, iar credința oamenilor în ele scade treptat.
Simbolismul sării la români
În spaţiul românesc, în diferite ritualuri populare, sarea este folosită pentru acţiunea sa benefică sau malefică. Astfel, în obiceiurile populare de predicție a viitorului sau a fenomenelor meteorologice, de aflare a ursitului, de purificare a locuinței, sarea își desfășoară veleitățile benefice, în timp ce, în scopuri total opuse, este utilizată și în magia neagră.
Sarea este des întâlnită și în zicătorile populare, prin care sunt scoase în evidență fie aspecte ale vieții cotidiene, fie trăsături ale firii umane, toate având conotații complexe. Astfel, „sarea este zahărul săracului“ scoate în evidență importanța acesteia pentru umanitate, făcând totodată și o paralelă între modul de trai al diverselor clase sociale. Bine-cunoscuta expresie ,,te iubesc ca sarea în bucate” nu mai are nevoie de nicio interpretare. Pe de altă parte, prin expresii populare ca „drag ca sarea-n ochi“ sau „a pune sare pe rană“, prin folosirea conotațiilor utilizării sării în anumite circumstanțe, sunt exprimate sentimente negative.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Zahărul, istoria aurului dulce
