Reacții intense din partea industriei alimentare privind proiectul de plafonare a prețului la alimente

• Discuțiile din mediul politic privind eventuala plafonare a prețului la alimente au produs reacții intense din partea industriei alimentare.

În ultima vreme în mediul politic românesc au pornit discuții cu privire la o eventuală plafonare a prețului la alimente. Acest lucru a provocat reacții intense din partea reprezentanților industriei alimentare, în timp ce economiștii afirmă că acest lucru ar duce la golirea rafturilor din magazine ca în perioada comunistă.
La toate acestea se adaugă și faptul că bugetul României, deja aflat în impas, nu este în măsură să facă față înghețării prețurilor alimentelor.
Vicepreședintele Chartered Financial Analyst Romania, Adrian Codirlașu consideră că o măsură mai potrivită ar fi distribuirea unor vouchere de cumpărături persoanelor cu venituri foarte mici.

„De ce un producător din România ar vinde pe plan local, la un preț mic, plafonat, când ar putea să vândă în UE, la un preț mai mare?“ 

Plafonare prețuri

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că un proiect pentru plafonarea prețurilor la alimentele de bază nu va fi avansat înainte de a se discuta atât cu hipermarketurile, cât și cu producătorii. Aceste discuții vor avea ca subiect nu obligarea producătorilor să vândă sub prețul de producție, ci va presupune o eventuală măsură de compensare.
Adrian Codirlașu, vicepreședintele CFA România semnalează: „Se pune problema în următorul fel: de ce un producător din România ar vinde pe plan local, la un preț mic, plafonat, când ar putea să vândă în UE, la un preț mai mare? Acesta este un risc important al plafonării, faptul că oferta poate dispărea. Așa se întâmpla în comunism când prețurile erau mici, doar că produsele nu se găseau, nu exista ofertă”.

Tot el afirmă că: „Într-o economie centralizată și închisă, producătorii, într-adevăr, pot fi obligați să vândă doar pe piața locală, dar într-o piață deschisă este extrem de greu de impus o asemenea măsură pentru că vor pleca în export produsele. Vedem și în Ungaria că a dispărut oferta și încep să se introducă raționalizări odată cu prețurile stabilite de guvern”.
În aceste condiții nici importatorii nu ar avea de ce să aducă produse în România, dacă prețul acestora în urma plafonării s-ar situa sub cel de vânzare sau dacă marja ar fi extrem de mică.

„În Ungaria a dispărut oferta și încep să se introducă raționalizări

În ianuarie, guvernul Ungariei a decis plafonarea prețurilor la șase produse de bază: zahărul, făina de grâu, uleiul de floarea-soarelui, mușchiul de porc, pieptul de pui și laptele cu 2,8% grăsime.
Premierul Victor Orban a justificat această măsură guvernamentală prin creșterea prețurilor la energie.
Totodată guvernul Ungariei a decis să oblige marile magazine să aibe mereu pe stoc produsele de bază. Această măsură a dus la o raționalizare în anumite lanțuri de retail, astfel încât o persoană poate achiziționa la o singură cumpărătură 10 kg de zahăr, 10 kg de făină, 10 litri de ulei și 12 litri de lapte.

Plafonare prețuri

Adrian Codirlașu consideră că „În Ungaria ultimilor ani s-au luat măsuri care nu fost în sprijinul economiei de piață, ci dimpotrivă. Astfel de măsuri, printre care și naționalizarea fondurilor de pensii private, au efecte negative pe termen scurt și lung. Din acest motiv nu aș vedea Ungaria ca un exemplu de urmat pentru România din acest punct de vedere.”

Industria nu va putea suporta pierderile

Romalimenta consideră această plafonare o aparentă și trecătoare calmare a prețurilor urmată de „o cascadă de efecte negative persistente pe întregul lanţ agroalimentar”.
Reprezentanții Romalimenta confirmă că :„producătorii alimentari din România au nevoie de stabilitate, predictibilitate și de sprijin constant din partea decidenților pentru a-și putea continua activitatea în această situație dificilă, iar impunerea unei plafonări artificiale nu va face decât să pună în pericol capacitatea lor de a-și continua activitatea. Prin adoptarea unei astfel de măsuri, apare riscul unei crize alimentare majore, pentru că industria nu va putea suporta pierderile, multe companii își vor înceta activitatea, iar aprovizionarea alimentară a populației va fi afectată direct şi imediat”.

Plafonare a prețului la alimente

Adoptarea plafonării ar duce la concedieri și firme închise, periclitarea aprovizionării populației cu produse, lipsurile de pe piață încurajând specula și economia subterană.
Reprezentanții Romalimenta subliniază, de asemenea, că autoritățile au la dispoziție pârghiile necesare, de exemplu prin Monitorul Prețurilor, al Consiliului Concurenței, pentru a sancționa operatorii economici care urmăresc să profite nejustificat si abuziv de situația dificilă actuală.

Vouchere de cumpărături pentru persoanele cu venituri reduse

În vreme ce alți economiști subliniază că impactul bugetar este dificil de cuantificat în momentul de față, dat fiind că nu există date clare cu privire la alimentele vizate de plafonări și nivelul de consum al acestora, Adrian Codirlașu semnalează faptul că „persoanele cu venituri mici au fost cele mai lovite de scumpiri și au nevoie de ajutor. Prin acordarea voucherelor, statul poate face diferența și ar putea să fie o soluție optimă și din punct de vedere al cheltuielilor bugetare.“

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Întâlnire a miniștrilor Agriculturii și Finanțelor pentru stabilirea pachetului de măsuri privind sprijinirea agriculturii și industriei alimentare

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.