• Mașina de feliat pâine apare acum 95 de ani pentru a ușura munca gospodinelor din Statele Unite ale Americii.
Viața omului modern este plină de avantaje, iar printre lucrurile practice pe care le utilizează zi de zi se află și banala pâine feliată. Doar gândiți-vă ce importantă este în traiul cotidian: pentru a face rapid un sandviș este suficient să deschidem o pungă și să scoatem numărul necesar de felii pretăiate! Nu mai trebuie să depunem efort să găsim un cuțit potrivit și să ne străduim apoi să obținem felii egale și cu marginile intacte.
Și totuși, de la apariția pâinii în alimentația omenirii și până la varianta ei feliată a fost nevoie să treacă o perioadă impresionantă de timp. Și asta nu e tot: în timpul celui de-al doilea război mondial, pâinea feliată a fost chiar interzisă de către autoritățile americane din rațiuni economice!
Povestea pâinii feliate începe în 1912, în USA, când oftalmologului devenit bijutier, Otto Frederick Rohwedder i-a venit ideea de a construi un utilaj destinat tăierii precise a celui mai consumat aliment din lume. Înainte de acest moment brutarii se fereau să își felieze produsele de panificație pentru că, spuneau ei, pâinea feliată se învechea mult mai repede.
Nu se știe precis cum de bijutierul s-a gândit la o astfel de invenție. O istorie romanțată spune că, datorită meserie sale, a avut probabil ocazia să audă discuțiile dintre clientele gospodine americane, care se plângeau cât de dificil le era să felieze pâinea și cât de mult timp pierdeau cu această activitate.
Sondaj pentru determinarea grosimii ideale a feliei de pâine
Încrezător în șansele sale de succes, Otto Frederick Rohwedder, demarează producerea unui prototip. Pentru că îi era greu să se decidă asupra grosimii feliilor de pâine, Rohwedder alcătuiește un scurt chestionar și îl publică sub formă de anunț în câteva ziare mari. În decurs de câteva luni, peste 30.000 de gospodine răspund cu alegerea lor privind grosimea feliilor.
Patru ani mai târziu, Rohwedder își vinde cele trei magazine de bijuterii pe care le deţinea la acel moment în St. Joseph, Missouri și, cu fondurile obținute, înființează un atelier într-un depozit abandonat pentru a-și fabrica mașina. Din nefericire, în 1917, un incendiu izbucnit în atelier îi distruge prototipul, împreună cu sute de planuri și mii de ore de efort dedicat.
De altfel, prototipul nu era deloc performant şi în prima fază a fost respins de către brutării și băcănii. Bijutierul nu se lasă descurajat de conjuctura nefavorabilă și nici de defectele de proiectare. Muncește în continuare să refacă proiectul mașinii de feliat, căutând în același timp investitori care să creadă în invenția lui. Munca sa dă roade în 1928, când reușește să construiască o mașină care nu doar felia pâinea, ci o și împacheta în hârtie pentru a-și păstra astfel prospețimea.
Chillicothe Baking Company din Missouri, a fost prima care a folosit mașina de feliat pâine Rohwedder, la 7 iulie 1928, vânzându-se prima pâine feliată. În câteva săptămâni, vânzările de pâine au crescut vertiginos, americanii fiind încântați de invenția care le oferea pâine feliată uniform, fără niciun efort.
Un succes neașteptat
În următorii cinci ani, aproape toate brutăriile de renume din țară aveau mașini de feliat pâine instalate în sala de producție, iar 80% din pâinea produsă în America era feliată. Pasiunea americanilor pentru sandvișuri a luat avânt și a făcut ca noua invenție să fie dorită de companii, brutării și lanțuri de magazine de pe întreg teritoriul american.
În 1943, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, când toate națiunile încercau să facă economii, în America se înființează War Food Administration, o instituție menită să supravegheze producția și distribuția de alimente, în scopul de a preveni risipa alimentară. Claude R. Wickard era la acea vreme șeful administrației, precum și secretarul agriculturii. Acestuia îi vine ideea interzicerii pâinii feliate, deoarece, în opinia lui, comoditatea feliilor deja tăiate îi încuraja pe americani să mănânce mai mult.
Această decizie este luată în același timp cu o campanie a britanicilor prin care cetățenii erau sfătuiți de către autorități să economisească pâinea. Pentru a diminua și mai mult consumul de pâine, Ministerul Alimentației din Marea Britanie a interzis vânzarea de pâine proaspăt coaptă și a ordonat ca pâinea să fie veche de cel puțin 12 ore atunci când este vândută. Ideea era că pâinea veche ar fi fost mai puțin apetisantă și, prin urmare, oamenii ar fi mâncat mai puțină.
Cum Claude R. Wickard nu le putea cere americanilor să raționalizeze pâinea, a interzis pâinea feliată. Măsura a intrat în vigoare la 18 ianuarie 1943 și în The New York Times se publică explicația oficială: „pâinea gata tăiată trebuie să aibă un ambalaj diferit de cea care nu este tăiată, pentru a nu se usca”.
Decizia de a interzice pâinea feliată generează nemulțumire
Acest ambalaj special era reprezentat de o hârtie de ambalat cerată, și Wickard argumenta că, din moment ce America era concentrată pe înfrângerea inamicului, țara avea lucruri mai bune de făcut decât hârtie cerată. Și pentru că pâinea ambalată în hârtie obișnuită s-ar usca mai repede, gospodinele ar arunca probabil feliile vechi, ceea ce ar fi dus la risipa de grâu.
Chiar dacă economisirea grâului avea sens, SUA, la acea vreme, aveau o rezervă uriașă de cereale – datorită unei recolte mari – care ar fi asigurat rezerve suficiente timp de doi ani, chiar dacă nu s-ar fi recoltat grâu nou în acest interval.
Și dacă economisirea grâului nu părea să fie rațiunea din spatele interdicției, atunci poate că era vorba de conservarea metalului. Mașinile electrice de tăiat pâine erau fabricate din oțel și multe companii care produceau bunuri metalice și-au suspendat activitatea în timpul războiului, pentru ca prețioasele materii prime să poată fi folosite în schimb la fabricarea tancurilor și a artileriei.
Pe de altă parte, rareori se produceau mașini noi de feliat pâine și orice beneficiu obținut din economisirea metalului prin suspendarea fabricării sau reparării mașinilor de feliat pâine ar fi fost marginal. În plus, interdicția ar fi putut fi îndreptată împotriva mașinilor și nu a produsului acestora.
Proteste din partea consumatorilor
Oricare ar fi fost motivul, interdicția a fost prost gândită și nu a durat mult timp. Scandalul provocat de lipsa pâinii feliate, un produs fără de care americanii pur și simplu nu mai puteau trăi, a fost imens. De disperare, o gospodină trimite chiar o scrisoare de protest către New York Times:
„Aș vrea să vă demonstrez cât de importantă este pâinea feliată pentru moralul și sănătatea unei gospodării. Soțul meu și cei patru copii se grăbesc cu toții înainte, în timpul și după micul dejun. Fără pâine gata feliată, trebuie să fac eu felierea pentru pâine prăjită – două bucăți pentru fiecare – adică zece.
Pentru prânzurile lor trebuie să tai manual cel puțin douăzeci de felii, pentru două sandvișuri de fiecare. După aceea fac și pentru mine pâinea prăjită. Douăzeci și două de felii de pâine care trebuie tăiate în grabă. Arată mai puțin apetisant decât bucățile ordonate și egale ale brutarului. Oare brutarii nu au deja mașinile lor de tăiat pâine pentru încă mii de pâini?“
În cele din urmă, la 8 martie 1943, interdicția a fost ridicată. Într-o declarație dată publicității, Consiliul pentru Producția de Război a mărturisit că „economiile nu sunt atât de mari pe cât ne așteptam” și că brutarii aveau suficientă hârtie cerată pentru a ambala pâinea feliată timp de patru luni.
Invenția bijutierului american s-a dovedit mai importantă decât și-ar fi putut imagina cineva la vremea respectivă. A influențat schimbarea obiceiurilor consumatorilor la nivel global, pâinea feliată făcând astăzi parte din ceea ce considerăm comoditățile veții moderne.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Picarones – ineditele gogoși peruane
