Marele Premiu Ecotrophelia 2017 a fost câștigat de studenții gălățeni

• Batonul Hiprobar, realizat de o echipă de studenți, coordonați de trei cadre didactice de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați a câștigat Marele Premiu Ecotrophelia România 2017 și va merge în marea finală de la Londra, în luna noiembrie, informează pagina online Express de Dunăre.

„Smart bar” este ideea echipei Marian Neculau, Cristian Dragomir, Ramona Ifrim, coordonată de prof. dr. ing. Petru Alexe, asist. dr. ing. Ina Vasilean şi ing. dr. Livia Pătrașcu.

Batonul conţine două surse proteice de înaltă calitate, un izolat proteic din soia și un concentrat proteic din zer, este bogat în antioxidanţi şi este destinat persoanelor active, sub formă de gustare între mese.

Gustul bun al batonului este dat de alune, miere, merișoare și de un topping de ciocolată 100% eco. Conceptul produsului se bazează pe mai multe tendințe actuale, cum ar fi: consumul de alimente „ready to eat”, ambalare minimală, etichetă curată, amprentă minimă de carbon, procesare termică minimă.

SIA Galați a participat la toate cele cinci ediții din România ale Ecotrophelia, cea mai importantă competiție în domeniul alimentației ecologice din Europa, și a câștigat de două ori selecția națională.

Pe 21-22 noiembrie, echipa de la Galați va merge la Londra pentru a reprezenta România.

Sursa: roaliment.ro

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.