Welcome to Arta Alba   Click to listen highlighted text! Welcome to Arta Alba

Fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea sectorului panificației prin Programul PNS DR23

• Sectorul panificației joacă un rol-cheie în economia României, iar accesul la fonduri nerambursabile poate face diferența dintre stagnare și dezvoltare durabilă.

Programul PNS DR23, cu o alocare de 150 de milioane de euro, este dedicat dezvoltării și modernizării sectorului panificației, al produselor făinoase, al cofetăriei și al patiseriei  asigurând astfel securitatea alimentară și competitivitatea producătorilor români. Prin finanțările oferite, se urmărește creșterea competitivității și eficienței producției, implementarea tehnologiilor moderne și îmbunătățirea calității produselor.

Ce se poate realiza cu finanțarea obținută?

Programul oferă o oportunitate unică pentru proprietarii de brutării, cofetării, patiserii și fabrici de panificație de a accesa finanțări substanțiale pentru a-și moderniza echipamentele, extinde capacitatea de producție și a-și îmbunătăți competitivitatea pe piață. Cu ajutorul acestor fonduri, beneficiarii pot construi, extinde și moderniza clădirile lor, achiziționa utilaje noi, instalații, echipamente și mijloace de transport specializate. De asemenea, finanțarea poate fi utilizată pentru achiziționarea de tehnologii digitale avansate, licențe și software necesar pentru digitalizarea şi automatizarea proceselor de producţie şi management cu soluţii precum Robotic Process Automation (RPA). Programul acoperă, de asemenea, cheltuielile legate de consultanță, proiectare, monitorizare și management, asigurând astfel o implementare eficientă a proiectelor. Totodată, programul susține și dezvoltarea imaginii de marcă, alocând fonduri pentru crearea și promovarea unui site web, designul etichetelor și înregistrarea brand-ului, toate acestea contribuind la creșterea vizibilității și recunoașterii pe piață.

Cine poate beneficia de aceste fonduri?

Societățile eligibile sunt întreprinderile micro, IMM-urile, întreprinderile mari, cooperativele și societățile cooperative din sectorul panificației. Finanțarea nerambursabilă poate ajunge până la 10.000.000 euro pentru investiții de înființare în sectorul panificației și până la 3.000.000 euro pe proiect pentru modernizarea activități. Contribuția proprie a beneficiarilor este de minim 35%, asigurând astfel un angajament semnificativ din partea acestora în succesul proiectului.

Goodwill Consulting – Partenerul ideal pentru obținerea fondurilor europene

 Goodwill Consulting este partenerul ideal pentru accesarea fondurilor europene necesare modernizării și dezvoltării afacerilor din diverse sectoare economice. Cu o experiență solidă de peste 17 ani și un portofoliu de peste 3500 de proiecte finalizate cu succes, Goodwill Consulting s-a consolidat ca un partener de încredere în domeniul consultanței, oferind soluții personalizate și inovatoare pentru fiecare client. Goodwill este mai mult decât o firmă de consultanță: un partener dedicat, care vă însoțește la fiecare pas, de la idee până la implementarea proiectului. Peste 800 de milioane de euro în finanțări atrase pentru clienții săi demonstrează angajamentul Goodwill față de succesul dumneavoastră.

Grupul Goodwill oferă antreprenorilor o gamă completă de servicii. Goodwill Studio asigură servicii de proiectare pentru întocmirea documentației tehnice necesare obținerii finanțării, Goodwill Energy oferă servicii de instalare și mentenanță a sistemelor fotovoltaice, iar Goodroid, prin experienţa celor 170 de automatizări puse în funcţiune, vă poate ajuta în inovarea afacerii prin automatizarea proceselor repetitive şi soluţii de inteligenţă artificială. Alături de dumneavoastră la fiecare pas, optimizăm șansele de succes ale proiectelor. Vă oferim suportul necesar pentru a obține finanțarea europeană și a implementa cu succes inițiativele care vor dezvolta afacerea.

Goodwill Consulting

Colaborarea cu Goodwill Consulting

Alege experiența Goodwill Consulting. Cu peste 75 de proiecte de succes implementate în industria panificației, inclusiv pentru nume sonore precum Vel Pitar, Brutaria Bachus, Rompan, Timo Serv și Boromir, dar și din alte industrii, cum ar fi Heineken, Goodwill este partenerul ideal pentru a te ajuta să accesezi aceste fonduri și să îți dezvolți afacerea.

Vel Pitar este unul dintre clienții cu care am construit o relație solidă, bazată pe încredere și comunicare deschisă. Apreciem mult cuvintele Directorului General, care a descris astfel colaborarea noastră:

,,Încă de la prima întâlnire am fost surprins de profesionalismul și promptitudinea consultanților Goodwill. În cadrul discuțiilor inițiale aceștia mi-au oferit toate informațiile de care aveam nevoie și nici o întrebare nu a rămas fără răspuns, dând dovadă de o pregătire minuțioasă în ceea ce privesc fondurile nerambursabile.

Am depus și implementat împreună un proiect pentru modernizarea fabricii Vel Pitar de la Cluj. Proiectul a fost dus la bun sfârșit, fără griji și stres din partea mea întrucât orice impediment birocratic a fost rezolvat cu ușurință de consultanți. În prezent, suntem în curs de implementare a unui proiect depus tot împreună cu firma Goodwill pentru modernizarea fabricii Vel Pitar de la Iași. Recomand cu încredere serviciile grupului Goodwill și nu ezit să îmi îndemn partenerii de afaceri să apeleze la ei când au nevoie să acceseze fonduri nerambursabile.”

Pentru a afla mai multe despre cum poți accesa aceste fonduri și să vezi dacă proiectul tău este eligibil, Goodwill oferă o sesiune gratuită de consultanță. Completând formularul de contact pe  www.gwconsulting.ro, vei fi contactat de un consultant specializat care te va ajuta să navighezi cu ușurință prin procesul de aplicare.

Articol realizat de Goodwill Consulting.

Citiți pe Arta Albă și: Finanțare pentru fermierii și procesatorii români: așteptarea continuă

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

Click to listen highlighted text!