• Arena Bucătarilor, cea mai mare competiție culinară dedicată gastronomiei românești, s-a desfășurat timp de două zile în Brașov.
Competiția Arena Bucătarilor, s-a desfășurat la Centrul Gastronomic din Brașov, în zilele de 16 și 17 noiembrie 2022, fiind organizată și găzduită de către Selgros Cash&Carry.
De la prima ediție din anul 2010, Arena Bucătarilor s-a impus drept un exemplu pentru excelența în arta culinară românească, participanții disputându-și un loc pe podiumul profesionalismului gastronomic. Participarea la această competiție le acordă atât șansa de afirmare, cât și posibilitatea de a-și testa limitele.
Confruntarea profesioniștilor în arta culinară a fost jurizată de specialiști de top ai gastronomiei românești: Cornelia Ghișoi, Ioan Florescu, Ciprian Nicolescu, Cristian Dumitru, Victor Melian, Jakob Hausmann și Emanuel Mocan.
În cadrul jurizării s-au luat în calcul aspecte specifice pentru fiecare etapă a competiției. Astfel, pentru faza preliminară s-au analizat acuratețea și coerența rețetei, modul de prezentare a ingredientelor și a procesului de producție, ingeniozitatea și aspectul produsului finit.
Pentru semifinale și etapa finală au fost analizate prezentarea, gustul și tehnica folosită în crearea preparatului. În cadrul prezentării s-au urmărit aspecte precum atractivitatea și armonia produsului finit, dar și creativitatea și echilibrul, respectând în același timp tematica. În ceea ce privește gustul, s-a urmărit ca temperatura să fie optimă și ca preparatul să fie asezonat în așa fel încât să se obțină un echilibru al aromelor.
Preparate de top
La partea tehnică, juriul a ținut cont de aspectul echipamentului competitorului, de modul în care și-a organizat activitatea, de utilizarea rațională și respectul pentru ingrediente și de stăpânirea tehnicii de lucru.
Semifinalele pentru categoria seniori s-au desfășurat în data de 16 noiembrie 2022, când, din cei 16 competitori, au fost selecționați 8 finaliști pentru Duelul din data de 17 noiembrie.
Finaliștii categoriei seniori au fost: Bejenaru Vasilică-Marinică (Caru’ cu Bere, București), Dragomir Anghel Mihăiță (Azimuth Beach Mamaia, Constanța), Munteanu Dadiana (Restaurant Epoca Bella Cluj-Napoca), Pușcaș Virgil Ilie (L’atelier Relais and Chateaux, București), Stanciu Adrian Constantin (Restaurant Belvedere, Brașov), Vădean Alin Viorel (Horeca Culinary School, Dej), Vreme Alexandru (Bistro Couchette, Brașov)
Câștigătorii ediției a XII-a din 2022 ai Arenei Bucătarilor, cei care au demonstrat că pot ridica gastronomia la rang de artă sunt:
Pentru secțiunea Seniori
Locul 1: Dadiana Munteanu
Locul 2: Adrian Constantin Stanciu
Locul 3: Alexandru Vreme
La secțiunea Juniori
Locul 1: Paul Antohi
Locul 2: Filip Adam
Locul 3: David Toader.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă.
Citiți pe Arta Albă și: Puterea de cumpărare în Europa pentru anul 2022