Arborele de pâine – delicatesă exotică, odinioară hrana sclavilor

• Fructele, minunate creații ale naturii prin varietatea formelor, culorilor și aromelor lor, ne încântă atât prin aspectul lor, cât și prin gustul lor delicios.
Unele dintre aceste fructe sunt foarte cunoscute, în timp ce altele sunt mai puțin familiare pentru consumatori, fiind specifice unei anumite zone geografice. Acesta este și cazul fructului arborelui de pâine.

Arborele de pâine (Artocarpus altilis) este o specie de arbore din familia Moraceae, recunoscută pentru fructele sale comestibile, dar și pentru importanța sa culturală. Datorită adaptabilității sale la diverse condiții climatice și soluri, arborele de pâine a fost răspândit în mai multe regiuni tropicale și a devenit o sursă importantă de hrană în aceste zone. Fructele sale sunt bogate în carbohidrați, vitamine și minerale, fiind considerate un aliment nutritiv și sănătos.

Arborele de pâine

Originar din regiunea Pacificului de Sud, a fost introdus în diverse părți ale lumii de către exploratori, inclusiv în Jamaica, în secolul al XVIII-lea. Oamenii din Pacificul de Sud au cultivat acest arbore timp de mii de ani și l-au folosit ca sursă de hrană datorită fructelor sale bogate în nutrienți. Astăzi, arborele de pâine este apreciat nu doar pentru fructele sale comestibile, ci și pentru frumusețea sa și pentru beneficiile sale pentru mediu.

Breadfruit, arbopan, ignami din insule, pâinea săracilor

Arborele de pâine are o istorie îndelungată și o varietate de denumiri în diferite regiuni ale lumii. În Polinezia și Oceania, este cunoscut sub numele de „uru” sau „breadfruit”, în timp ce în Filipine este cunoscut sub numele de „kamansi”. În America de Sud și Centrală, este cunoscut sub numele de „pan de árbol” sau „fruta de pan”. Această varietate de denumiri reflectă faptul că arborele de pâine a fost răspândit în mai multe regiuni ale lumii, unde a fost cultivat mii de ani, devenind o parte importantă a culturii și a tradițiilor locale.

Arborele de pâine

Breadfruit – nu doar sursă de hrană pentru sclavi

Arborele de Pâine a fost considerat mult timp o sursă importantă de hrană pentru populațiile din regiunile tropicale din Asia de Sud-Est, Polinezia și Oceania. Dar abia când guvernul britanic a descoperit proprietățile sale nutriționale și beneficiile pentru sănătate, a finanțat mai multe expediții pentru a transplanta acești copaci în coloniile americane, pentru a-i folosi ca sursă de hrană pentru sclavi.

William Bligh a fost cel care a adus arborele de pâine în Insulele Antile la sfârșitul secolului al XVIII-lea, într-o călătorie care a devenit cunoscută ca una dintre cele mai mari aventuri nautice din istorie. Bligh, căpitanul fregatei Bounty, călătorea înapoi spre Anglia din Tahiti, unde a colectat arbori de pâine și alte plante pentru a fi cultivate în Indiile de Vest și utilizate ca hrană ieftină pentru sclavii din plantațiile de trestie de zahăr.

După ce a supraviețuit unei revolte a echipajul său, Bligh a reușit să ajungă la destinație cu o barcă de salvare și câțiva membri ai echipajului care îi rămăseseră fideli.

Arborele de pâine

Mai târziu, Marina Britanică i-a oferit comanda unei noi expediții în Tahiti, cu nava Providence, pentru a transporta mai mulți arbori de pâine. Aceștia au fost depozitați în Grădina Botanică din Bath, iar de acolo au fost răspândiți în alte regiuni tropicale din Caraibe, Madagascar, Africa, America Centrală și de Sud.

Fructul Arborelui de Pâine a ajuns să fie privit ca o soluție la problemele generate de foamete și subnutriție și a fost utilizat ca sursă de hrană pentru sclavi. Însă mai târziu, datorită caracteristicilor sale multiple și faptului că oferă o sursă alternativă de carbohidrați fără gluten, fructul a devenit popular printre gurmanzi și specialiști gastronomi, fiind considerat o delicatesă exotică.

Arborele de pâine – o comoară culinară și culturală

Arborele de Pâine poate ajunge până la o înalțime de 25 metri și are fructe mari, rotunde sau alungite, cu un diametru de 12 până la 25 cm și o greutate de 1,5 – 2 kg. La maturitate, fructul este dur și are o culoare pală, galben-verzuie până la galben-portocaliu, cu epiderma marcată de figuri hexagonale având în centru un punct spinos.

Arborele de Pâine a devenit popular în toate regiunile tropicale umede, atât datorită interesului alimentar, cât și estetic. Această specie de arbore veșnic verde se dezvoltă ușor într-o varietate de condiții climatice și este cultivată la scară largă în peste 90 de țări din sudul și sud-estul Asiei, din zona Oceanului Pacific și a Caraibelor, precum și în America Centrală și Africa.

Fructul Arborelui de Pâine, numit Breadfruit, este aparte și are dimensiunea puțin mai mică decât o minge de fotbal. Un copac matur poate produce până la o jumătate de tonă de fructe pe an (aproximativ 700 de fructe), iar o porție de fructe este suficientă pentru a hrăni o familie de cinci membri.

Despre beneficiile fructelor Arborelui de Pâine și răspândirea lor în lume

Pulpa fructului are o textură moale și suculentă, iar gustul său este dulce și aromat. Este bogat în nutrienți și vitamine. De asemenea, conține antioxidanți puternici și fibre dietetice care ajută la menținerea sănătății intestinale și a sistemului imunitar. Fructele sunt o alegere excelentă pentru gustările sănătoase și pot fi consumate proaspete, congelate sau uscate.

Breadfruit este bogat în carbohidrați de tipul amidonului și este foarte apreciat în special în Insula Reunion și în zona Oceanului Indian datorită proprietăților sale nutritive. Fructul oferă proteine, carbohidrați și fibre și este bogat în calciu, magneziu, fosfor, potasiu, fier, acid folic și vitaminele A, B și C.

Denumirea Arborelui de Pâine provine atât de la textura fructelor sale, asemănătoare cu cea a aluatului de pâine după fierbere, cât și de la gustul acestora, asemănător cu cel al pâinii proaspăt coapte și cu aromă de cartofi.

Fructele pot fi consumate fierte, preparate la abur, la cuptor sau la grătar, prăjite sau chiar transformate în făină. Atunci când sunt fierte, acestea au consistența unui cartof, iar când sunt coapte, au un gust similar cu pâinea. Fructele speciilor cu semințe se consumă fierte sau prăjite și au un gust asemănător cu cel al castanelor.

Datorită conținutului lor de latex lipicios, fructele Arborelui de Pâine sunt fierte în coaja lor, care se îndepărtează cu ușurință după fierbere sau coacere. În Jamaica, fructele sunt frecvent utilizate pentru prepararea de chifle, găluște, salate, terciuri, budinci, prăjituri, brioșe și, mai ales, sub formă de chips-uri, fiind produsele favorite aici, care sunt consumate împreună cu avocado. De altfel, mediul online este deosebit de bogat în rețete preparate cu acest fruct deosebit.

Breadfruit și Jackfruit – diferențe și asemănări

Breadfruit și Jackfruit sunt două specii diferite, ambele aparținând aceleași familii, dar originare din regiuni geografice diferite. Jackfruit este originar din India și Bangladesh și poate ajunge la dimensiuni impresionante, de până la câteva zeci de kilograme, fiind cel mai mare fruct ce crește în copaci. Acesta are o suprafață diferențiată, o aromă puternică și pulpa sa poate fi consumată crudă sau preparată, ca dulceață. Pe de altă parte, Breadfruit este un fruct mai mic și mai greu, având o suprafață mai netedă. Este originar din Oceania și Polinezia și se aseamănă cu cartoful, având o textură făinoasă și un gust dulce.

Surse foto: Gastronomie – Les Îles Marquises (home.blog);  Mutiny on the Bounty | Royal Museums Greenwich (rmg.co.uk), https://commons.wikimedia.org/, https://www.saveur.com/.

Articol realizat de Redacția Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Hrișca – dar al naturii pentru sănătate

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.