S-a lansat apelul pentru granturile destinate IMM-urilor afectate de COVID

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că pe data de 1 septembrie 2020 ar urma să fie lansat apelul de proiecte pentru programul de granturi destinat IMM-urilor. Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat introdusă de România pentru a susține companiile afectate de pandemia de coronavirus. Se estimează că programul va fi operațional din data de 15 septembrie 2020.

„Suntem pregătiți ca începând cu data de 1 septembrie să lansăm oficial apelul de proiecte care este dedicat de această dată Ministerului Economiei. Din 15 septembrie cred eu că firmele pot să depună deja aplicațiile de finanțare pentru accesarea miliardului de euro pe care l-am promis”, a declarat ministrul Fondurilor Europene în cadrul ședinței de guvern.

Depunerea și evaluarea aplicațiilor se vor efectua exclusiv online. „S-a lucrat la această aplicație astfel încât să fie redusă la minimum partea de birocrație aferentă depunerii de proiecte”, a adăugat ministrul Fondurilor Europene. Finanțările acordate le vor asigura întreprinderilor mici și mijlocii lichiditățile necesare continuării activității, păstrării locurilor de muncă și încurajării investițiilor în viitor.

ROMPAN a anunțat că îi va sprijini pe antreprenorii din industrie prin facilitarea contractelor cu firme de consultanță. Astfel, întocmirea dosarelor și depunerea cererilor pentru obținerea finanțărilor va și mai facilă și mai rapidă. Cei interesați sunt rugați să contacteze ROMPAN cât mai repede.

Granturile aprobate de Comisia Europeană sunt în valoare de 935 milioane euro, sprijin financiar ce va fi finanțat prin intermediul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală a granturilor este de 1 miliard euro, sumă ce include și contribuția de la bugetul de stat și cofinanțarea asigurată de beneficiari.

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.