• Prețul laptelui, o altă materie primă de bază, este supus presiunilor generate de achizițiile masive din statele UE.
În condițiile în care, la finalul anului 2022, cifrele arătau o scădere a consumului de lactate pe piața din România, ca urmare a prețurilor din retail tot mai mari și a inflației generalizate, pentru următoarele șase luni se prognozează o piața extrem de volatilă.
În cadrul Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, cu ocazia dezbaterii unui proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.154/2022 președinte APRIL (asociație care reprezintă interesele procesatorilor din industria lactatelor), Dorin Cojocaru, avertizează că în prima jumătate a acestui an piața lactatelor va fi extrem de volatilă, urmare a presiunilor pe preț generate de achizițiile masive la prețuri foarte mici din statele membre UE vecine.
„Următoarele șase luni vor fi foarte dificile și pentru consumator și pentru procesator și pentru fermieri. O să urmărim o piață foarte volatilă. O să se prăbușească prețul. Din Ungaria vine lapte materie primă cu 4% grăsime, cu transport inclus, la 1,85 de lei la poarta fabricii. În aceste condiții, putem noi să susținem financiar filiera?”, a declarat Dorin Cojocaru.
Vânzările de lapte din România
Din datele APRIL, începând cu luna octombrie 2022, vânzările de lapte din România au scăzut foarte mult, mai mult ca sigur influențate de stocurile ieftine din UE. Tot Dorin Cojocaru afirmă: „Noi nu putem aduce lapte din Ucraina, pentru că este țară terță și nu ne permite Regulamentul European. Dar trebuie să susținem filiera locală, iar dacă Regulamentele Europene ne permit, să restricționăm resursa materiei prime”.
Procesatorii trag un semnal de alarmă cu privire la problemele cu care se confruntă fermierii autohtoni, având în vedere faptul că statele vecine își diminuează stocurile de lactate trimițând către România cantități mari, la prețuri foarte mici.
În cadrul dezbaterii proiectului de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor si grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, Președintele APRIL, Dorin Cojocaru, afirmă că este necesar să se ia mai multe măsuri pentru a reglementa situația creată.
Monitorizarea pieței
Miercuri, 8.02.2023 purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, anunță că Guvernul a aprobat înfiinţarea Observatorul laptelui şi al produselor lactate, structură care va funcţiona la nivelul Ministerului Agriculturii şi va monitoriza piaţa în acest domeniu.
„Guvernul a aprobat hotărârea privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii laptelui şi a produselor lactate nr. 307 din 2022, precum şi a ghidului de definiţii şi termeni folosiţi în industria laptelui.
Astfel, la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va funcţiona Observatorul laptelui şi al produselor lactate, o structură care va monitoriza piaţa laptelui de vacă, bivoliţă, oaie, capră şi piaţa produselor lactate, având ca scop centralizarea datelor de pe piaţă, dar şi urmărirea, analizarea tendinţelor din ţara noastră privind producţia şi echilibrul dintre cerere şi ofertă, inclusiv din perspectiva costurilor de producţie”, a declarat după ședința Executivului Dan Cărbunaru.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Prețurile alimentelor și prognoza pentru 2023