Prețul grâului continuă să scadă la bursele de tranzacționare

• Prețul grâului a continuat să scadă luni, 27.02.2023, la bursa de la Chicago.

Cotațiile de preț au continuat să se situeze pe trendul descendent atât pe piața de tranzacționare de la Chicago, cât și pe Bursa de la Paris. Acest lucru se datorează presiunii exercitate pe piața de cereale de prețurile mici ale grâului din Rusia și alte state din bazinul Mării Negre.

Analiștii citați de Agerpres prognozează pentru luna februarie cea mai mare scădere după cea înregistrată în luna noiembrie a anului anterior, această ieftinire aducând o diminuare a inflației globale a prețurilor la alimente.

În condițiile în care Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, se așteaptă să raporteze exporturi record pentru a doua jumătate a sezonului, iar Ucraina vrea să obțină prelungirea cu încă un an a acordului privind exporturile de cereale din Marea Neagră, cotația grâului la Bursa de la Chicago a scăzut luni, 27.02.2023, cu 0,5% până la 7,17 dolari per bushel, cea mai mică cotație din ultimele cinci săptămâni.

Prețul grâului continuă să scadă

Presiuni asupra prețurilor de tranzacționare

Matt Ammermann, manager de risc la StoneX semnalează că grâul rusesc a câștigat în ultima perioadă mai multe licitații la nivel internațional. Astfel, după licitația de săptămâna trecută din Egipt, grâul rusesc ar putea fi oferit din nou la prețuri mici și la licitația care va avea loc în Turcia.

„Grâul este supus la noi presiuni în jos din partea ofertelor mici de preț pentru grâul rusesc pe piețele de export precum și de pe urma prognozelor meteo care arată precipitații în cursul acestei săptămâni în zona de câmpie din SUA“, afirmă acesta.

Și sesiunea de tranzacționare de la bursa Euronext din Paris de luni s-a încheiat cu o scădere a prețului la cereale. Pe bursa de la Paris, trendul descendent a fost cel mai notabil la porumb, în timp ce la rapiță situația a fost mai stabilă.

Prețul grâului continuă să scadă

În ceea ce privește prognoza pentru rapiță, speranța pentru o creștere a producție față de anul trecut este pusă sub semnul întrebării, în contextul în care recentul val de frig din India a provocat îngrijorări pentru culturile de rapiță.

La Chicago, cotațiile pentru soia boabe și porumb nu au înregistrat fluctuații semnificative, fiind susținute de îngrijorările privind pagubele provocate de secetă culturilor din Argentina.

Cum procesul de negociere a extinderii acordului privind exporturile de cereale din Marea Neagră, care permite Ucrainei să își exporte cerealele, a început deja, traderii așteaptă finalizarea lui. Matt Ammermann afirmă că „Există sentimentul pe piață că acordul va fi prelungit, în condițiile în care China este cel mai mare importator de cereale care utilizează acest canal.“

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Maiele naturale lichide – Sapore Tempo

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.