Lanțul de magazine Casa Brutarilor s-a închis din cauza pandemiei

Lanțul de magazine Casa Brutarilor, administrat de compania Bake Expert, s-a închis pe data de 31 iulie a.c. din cauza pandemiei. Cele 32 de unități de vânzare care alcătuiau întreaga rețea au înregistrat o scădere a vânzărilor de aproximativ 80%, ceea ce a dus la sistarea activității.  În urma măsurii de concediere colectivă, 140 de angajați au fost trimiși în șomaj.

Pandemia provocată de coronavirus a generat schimbări majore în comportamentul consumatorilor, care s-au reflectat ulterior în economia țării. Multe companii au avut de suferit, printre care și rețeaua Casa Brutarilor, care avea magazine amplasate preponderent în zone aglomerate, în apropierea școlilor sau în drumul elevilor către școală. Din cauza faptului că unitățile de învățământ s-au închis, iar oamenii nu au mai mers la serviciu, vânzările au scăzut drastic. „Am închis toată reţeaua de 32 de magazine. Închiderile au avut loc treptat, în ultimele două săptămâni, iar azi am încheiat procesul. Am fost forţaţi de situaţia actuală, pentru că nimeni nu ne-a ajutat. Magazinele erau situate stradal, în zone cu trafic pietonal, iar când s-au impus restricţiile, traficul a scăzut”, a declarat Dragoş Şerb, proprietar Bake Expert, pentru Ziarul Financiar. Fiind un flux redus de clienți, nici produsele complementare celor de panificație (băuturi răcoritoare, lactate etc.) nu au avut cerere.

În plus, programul redus (8:00-16:00), necesar pentru siguranța angajaților, a reprezentant încă un motiv care a dus la declinul companiei. De asemenea, tipurile de produse comercializate nu s-au „potrivit” cu noul comportament al consumatorilor impus de pandemie. Casa Brutarilor vindea pâine și produse de patiserie proaspete, care nu erau ambalate, în contextul în care consumatorii au optat în ultimele luni pentru produsele ambalate. „În a doua jumătate a lunii martie am avut un impact în vânzări de 80%, iar în aprilie, deşi a fost Paştele, scăderea a fost de 70%. Dacă un magazin vindea înainte de 6.000 de lei pe zi, acum ajunsese să nu vândă mai mult de 1.000 de lei pe zi.”, a mai subliniat Dragoș Șerb.

Majoritatea magazinelor au funcționat în spații închiriate. În ceea ce privește spațiile care aparțin companiei, acestea vor fi date spre închiriere altor business-uri.

Chiar dacă magazinele Casa Brutarilor s-au închis, activitatea din brutăria Bake Expert nu se oprește. Fabrica de produse de panificație din zona Berceni (București) va livra în continuare către partenerii de afaceri.

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.