Bomboanele Vinga și gustul lor de neuitat

Deși nu se mai fabrică de zeci de ani, bomboanele din ciocolată Vinga au rămas în memoria celor care au avut ocazia să le consume cel puțin o dată. Puțini mai sunt aceia care își pot aminti și povesti despre celebra fabrică de ciocolată a căror produse au făcut înconjurul lumii. Cu toate acestea, aroma unică a bomboanelor Vinga a rămas vie de-a lungul timpului, dovadă fiind reamintirea lor pe rețele sociale și bloguri de actualitate. Se spune că ciocolata din care erau produse bomboanele era atât de bună și sățioasă încât o bucățică potolea foamea pentru un timp îndelungat. Pe lângă bomboane, fabrica de la Vinga mai producea drajeuri, fondante și diferite sortimente de ciocolată în cutie (ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vișine). Sortimentul cu cremă de vanilie era de departe cel mai faimos, având o rețetă unică, știută doar de un singur membru al familiei Draskovits. Dincolo de gustul inconfundabil, bomboanele Vinga au și o puternică  semnificație istorică, fiind victimele naționalizării și a tuturor evenimentelor conexe care s-au petrecut de la 1948 până în prezent. Un produs atât de apreciat a ajuns să fie el însuși istorie, deși existau cerere și capacitate de producție suficiente.

Povestea bomboanelor Vinga a început în 1885, în celebra fabrică a familiei Draskovits din Vinga. „Fabrică” e mult spus, deoarece spațiul era mic, asemenea unui atelier în care se întâmpla întreaga magie. Numele bomboanelor provine de la localitatea bănățeană cu același nume, Vinga reprezentând comuna în care se afla fabrica producătoare. Așa se face că niște bomboane aparent banale au făcut numele localității cunoscut în întreaga țară și peste hotare. Cea mai scumpă specialitate Vinga se numea „Itefonsa” și a dominat mulți ani piața de ciocolată.

Fabrica de ciocolată Vinga – o afacere veche de familie

Janos Draskovits era un cofetar celebru, care a învățat meserie într-una dintre capitalele europene renumite pentru gusturile ei fine – Budapesta. În anii 1880 s-a stabilit la Vinga, împreună cu familia sa, unde a început să producă faimoasele bomboane. La început, doar membrii familiei Draskovits lucrau în fabrică, dar succesul produselor dulci și cererea din ce în ce mai mare i-a determinat să angajeze oameni din exterior. Așa se face că în perioada interbelică lucrau peste 100 de angajați la Vinga. În anii 1918-1920, atelierul și-a mărit capacitatea de producție, iar o parte din munca manuală a fost înlocuită cu mașini speciale, aduse din Germania. Dezvoltarea afacerii a coincis cu preluarea acesteia de către fiul lui Janos, Teodor (sau Tivadar) Draskovits, după ce Janos Draskovits s-a stins din viață.

Teodor Draskovits patronul vinga

Teodor Draskovits

Teodor Draskovits a fost sprijinit îndeaproape de soția sa, Katharina Wick, și ulterior de cei trei copii. Kathrina a fost „inima” fabricii de ciocolată, având un spirit inovativ bine dezvoltat și o viziune extinsă a ceea ce însemna „mica afacere de familie”. Ea a negociat achiziția de mașini și ustensile din Germania și tot ea a avut grijă ca Vinga să aibă reprezentanți în cele mai importante orașe ale țării (Brașov, Constanța, Iași, Satu Mare, Oradea, Craiova și București).

În primul deceniu al secolului XX economia din vestul țării a explodat. Pe lângă livrările la magazinele din țară, producătorii Vinga exportau în toată Europa, Japonia și Statele Unite ale Americii. Se spune că secretul bomboanelor atât de iubite era dat de calitatea ciocolatei și de umplutura de vanilie, fină, cremoasă şi cu un gust aparte  – o rețetă inventată de Teodor Draskovits. Bomboanele cu cremă de vanilie erau preparate manual, exclusiv de membrii familiei. Ciocolata era ţinută la rece în pivniţa atelierului, spaţiu care ținea locul congelatorului. Pe timp de iarnă, patronii căptuşeau pereţii cu pungi pline cu gheaţă, pentru ca ciocolata să se păstreze în condiţii corespunzătoare. În ceea ce privește ingredientele, majoritatea erau aduse din diferite orașe ale țării: pudra de cacao, untul de cacao și alunele – Constanța (firma fraților Danielopol), zahărul – Timișoara, Ciacova și Arad, esența de vanilie – Oradea (firma lui Goldhammer). De asemenea, celofanul și staniolul erau cumpărate de la Timișoara, iar hârtia-pergament pentru ambalarea produselor era adusă din Austria și Italia.

ciocolata Vinga

Bomboanele au îndulcit gurile și sufletele călătorilor care se opreau în gara din Vinga
Olga Draskovits Racsov, fiica cea mare a familiei Draskovits in port popular vinga

Olga Draskovits, fiica cea mare a familiei Draskovits, îmbrăcată în port popular Vinga

Produsele Vinga erau atât de cunoscute și de dorite, încât conducerea Căilor Ferate Române a aprobat cererea lui Teodor Draskovits ca trenurile accelerate și internaționale care tranzitează prin Europa să poată opri în gara Vinga și să aștepte câteva minute în plus pentru ca pasagerii să poată cumpăra produsele dulci. Bărbați cu bonete albe și șorțuri de cofetari, însoțiți de femei frumoase, îmbrăcate în costum popular bulgăresc de Vinga, îi întâmpinau zilnic pe călători cu coșulețele pline cu produse zaharoase. Astfel, numele Vinga s-a răspândit prin numeroase țări.

Familia Draskovits pierde fabrica de ciocolată

În 1948, o dată cu Legea Naționalizării, Teodor Draskovits și familia sa au fost dați afară din casa în care produceau ciocolată. Fabrica a intrat în posesia statului, iar producătorii au fost somați să plece în 24 de ore, neavând voie să ia nimic cu ei în afară de lucrurile personale. De bătrânețe, boală (au început să îi tremure mâinile), supărare și sărăcie, Teodor Draskovits a închis ochii pentru vecie în anul 1955, fiind înmormântat la cimitirul din Vinga alături de alți membri ai familiei. Acela a fost momentul în care secretul bomboanelor Vinga și a cremei de vanilie au dispărut, pentru totdeauna, o dată cu Teodor. Rețetele originale nu au fost găsite niciodată. Teodor Draskovits a preferat să renunțe la tot în loc să divulge secretul fabricării gustoasei ciocolate. „Mulți l-au condamnat că a dus acea rețetă cu el în mormânt. Dar pentru ce să o lase? Și cui să o lase? Celor care i-au luat totul? Mă întreb cine ar fi făcut altfel de-ar fi fost în locul lui…”, a declarat Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits.

Începând cu anii ’50, fabrica Vinga a fost preluată de Kandia şi a funcţionat ca secţie a fabricii de ciocolată din Timişoara. Până în 1970, Kandia a produs un singur sortiment din marca „ciocolată de Vinga”, sub forma unei cutii de culoare verzuie, ce conţinea 10 bomboane cu cremă de vanilie. Deși Kandia a dorit să ducă mai departe povestea Vinga, cunoscătorii spuneau că bomboanele nu erau la fel de bune ca cele originale. După 1970 ciocolata de Vinga nu s-a mai produs deloc. Și așa a dispărut gustul inconfundabil al ciocolatei fine și celebra aromă de vanilie a bomboanelor Vinga.

bomboane vinga

După 1990, fabrica, sau mai exact ce a mai rămas din ea, a fost intabulată de SC Industria Laptelui SA Arad, fosta Întreprindere de Colectare și Industrializare a Laptelui (I.C.I.L.).

Fabrica de ciocolată Vinga în prezent

Astăzi, din celebra fabrică nu au mai rămas decât ruinele. Câteva cărămizi lăsate în paragină, două geamuri sparte şi un utilaj uitat în curte.

ruine fabrica de bomboane vinga

Urmașii familiei Draskovits încearcă de mulți ani de zile să recupereze ceea ce le-a aparținut, însă nimic concret nu s-a întâmplat încă. Copiii lui Teodor Draskovits au decedat, iar dintre cei șapte nepoți, doar Teodora Rădulescu a încercat să redobândească proprietățile fabricii sau despăgubirile. „Mă doare sufletul când trec prin Vinga şi văd că totul s-a năruit. Oamenii care mă văd pe stradă mă întreabă şi astăzi de ce nu am continuat tradiţia bunicului, de ce nu investesc acum. Eu nu am această posibilitate, dar este tot ce-mi mai doresc acum: să văd că numele şi tradiţia bunicului sunt duse mai departe. Casa are o valoare sentimentală, istorică, nu imobiliară. Vorbim de nişte ruine, nu de ceva de preţ. Aş vrea să văd că acolo se face ceva, o casă memorială, un muzeu, un nou atelier de ciocolată”, a mărturisit Teodora Rădulescu.

Au existat zvonuri că firme internaționale, precum L`atelier Chocolat din Belgia, ar fi interesate să reînvie tradiția pralinelor Vinga, însă în practică nu s-a realizat nimic până acum. Rămâne să vedem dacă se va găsi cineva care să readucă în contemporaneitate brandul Vinga cu toată semnificația lui puternică. „Ar fi o minune să vedem din nou în magazine praline făcute la Vinga. Nici nu mai contează dacă sunt ateliere noi, sufletul acestei afaceri trebuie să fie numele dulciurilor şi calitatea lor, care a adus renume familiei mele și localității”, conchide Teodora Rădulescu, nepoata lui Teodor Draskovits.

Surse:
„Amintiri dulci” despre Fabrica de bomboane și ciocolată „Draskovits” din Vinga, autor Ing. Ioan RANCOV (2020)
Blog personal Saderlach-Zădăreni, postare pe Facebook (2019)
Gustul de neuitat al bomboanelor Vinga…, autor Tudor Duică (2018)
Emil Konya, postare pe Facebook (2012)