Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) dezaprobă public mesajul transmis prin spotul publicitar în care se susţine că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de Covid-19 de la pâinea neambalată, se arată într-un comunicat remis de ANSVSA.
„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unui spot realizat de Asociaţia Preţuieşte Calitatea în care se precizează că «Peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi ZILNIC de Covid-19 de la pâinea NEAMBALATĂ!» şi în care apare şi numele instituţiei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de ANSVSA.
În document, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cataloghează drept condamnabilă această acţiune de inducere în eroare a consumatorilor şi de creare a unei stări de panică nejustificate în rândul opiniei publice. ANSVSA subliniază că instituţia a informat, în repetate rânduri, că din datele ştiinţifice disponibile până în prezent, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor cu Sars-Cov 2 prin consumul de alimente de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.).
„ANSVSA consideră reprobabilă şi în afara prevederilor legale implicarea numelui instituţiei în girarea unor informaţii eronate. (…) Implicarea numelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fără a avea acordul, pentru a da credibilitate informaţiilor eronate prezentate în spotul publicitar menţionat, este blamabilă”, conform comunicatului.
ANSVSA spune că s-a demonstrat că boala COVID-19 este una respiratorie, iar calea principală de transmitere este aeriană, în cazul contactului direct între persoane, prin intermediul secreţiilor eliminate de persoanele infectate prin expiraţie, atunci când strănută, vorbesc sau tuşesc. Atât ANSVSA, organism european independent, care emite avize ştiinţifice cu privire la alimentaţia umană, la cererea Comisiei Europene, în baza evaluărilor de risc efectuate, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat clar poziţia, pronunţându-se împotriva restricţiilor în activitatea de comerţ cu produse alimentare, pe motiv de COVID-19, se mai menţionează în comunicatul ANSVSA.
Cu toate acestea, în percepţia consumatorului, produsele de panificaţie ambalate transmit mai multă încredere, fiind considerate mai sigure şi mai igienice comparativ cu cele neambalate, indiferent dacă suntem sau nu într-o perioadă cu restricții impuse de pandemie.