• Sâmbătă, 14 februarie 2026, de Ziua Îndrăgostiților, a fost inaugurat oficial noul laborator al brandului Sweet Dessert din Brașov, deținut de Pastry Chef Georgian Tufă, prilej cu care a fost prezentată și noua colecție de candy bar pentru anul în curs – L’amore Dolce.
Într-o atmosferă caldă și elegantă, evenimentul a reunit în principal clienți interesați să contracteze serviciile brandului pentru candy bar la evenimentele lor viitoare, oferindu-le ocazia de a descoperi direct creațiile și de a discuta detalii personalizate.
Sweet Dessert, fondat și condus de Georgian Tufă, s-a impus în ultimii ani ca un nume de referință în cofetăria premium din Brașov. Recunoscut în 2025 cu titlul de Best Male Pastry Chef la galele Chefi de România, Georgian Tufă transformă fiecare desert într-o experiență deosebită, bazată pe ingrediente naturale și pe o permanentă căutare a inovației prin studiu și testare continuă.

Colecția L’amore Dolce este construită în jurul temei dragostei, cu arome fine, romantice și echilibrate, texturi elegante și combinații delicate menite să transmită emoție și rafinament. Fiecare piesă este gândită ca o mică declarație de iubire, iar printre elementele de impact propuse pentru candy bar se numără: rafinata piramidă de Madeleine, dar și spectaculoasa piramidă de Tiramisu.
În cadrul evenimentului, invitații pasionați de universul deserturilor s-au putut bucura și de un moment interactiv inedit prin Choux Station-ul unde și-au putut crea propriile combinații de arome.

L’amore Dolce – un nou capitol în povestea Sweet Dessert
„L’amore Dolce este campania noastră de candy bar pentru 2026. În fiecare an ne dorim să spunem o poveste prin gust, estetică și atmosferă, iar anul acesta tema este, firesc, dragostea” ne spune Pastry Chef Georgian Tufă.
„Am ales arome romantice, fine, echilibrate, combinații delicate care transmit emoție și rafinament. Este o colecție inspirată de iubire în toate formele ei.”
La întrebarea redacției Arta Albă privind curajul necesar pentru extinderea operațiunilor în vremurile volatile pe care le traversăm, Georgian subliniază încă o dată că pasiunea rămâne motorul care schimbă regulile jocului: „Curajul vine, înainte de toate, din pasiune. Cred foarte mult în ceea ce facem și în direcția noastră. Nu am privit niciodată dezvoltarea ca pe un risc, ci ca pe o responsabilitate față de brand și față de clienții noștri.

Investim constant în educație, în cursuri, în perfecționare. Învățăm, testăm, cercetăm și ne dorim să fim mereu în pas cu noutățile și cu știința din domeniu. Evoluția nu este întâmplătoare,este un proces continuu.
Îmi doresc să aducem de fiecare dată ceva inedit, ceva proaspăt, dar fundamentat pe cunoaștere și profesionalism. Iar atunci când pasiunea este reală și susținută de muncă și studiu, curajul devine ceva firesc.”

Noul laborator reprezintă un pas important pentru Sweet Dessert, permițând o producție augmentată și dezvoltarea unor creații complexe, în linie cu standardele ridicate pe care brandul le-a stabilit.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Interviu cu Pastry Chef Georgian Tufă – „cofetăria a fost acel «click» care mi-a arătat că pot combina creativitatea cu disciplina”

