• Un nou raport elaborat de specialiștii în analiză de piață de la Innova Market Insights evidențiază cele mai influente direcții care vor modela sectorul alimentelor și al băuturilor în anul următor și dincolo de el.
Publicat recent, studiul subliniază preferințele consumatorilor globali, bazate pe date colectate din diverse piețe, și oferă o perspectivă asupra inovațiilor care răspund cerințelor de produse care au beneficii pentru sănătate, sunt obținute prin metode sustenabile și oferă momente de răsfăț cotidian. Iată o sinteză a principalelor tendințe identificate de Innova Market Insights.
1. Proteinele în centrul atenției
Proteinele rămân un element esențial în discuțiile despre sănătate, cu un interes crescut din partea consumatorilor care le integrează în diverse formate și momente ale zilei. Peste jumătate dintre consumatori la nivel mondial își propun să crească aportul de proteine, conform cercetărilor Innova.
Brandurile inovează în categorii variate: lapte ultra-pasteurizat bogat în proteine și sărac în zaharuri, băuturile proteice, ideale pentru stiluri de viață active și batoane proteice care susțin recuperarea musculară. Reclamele se concentrează pe aspecte specifice, precum proteine complete, aminoacizi esențiali, sprijin pentru utilizatorii de medicamente GLP-1 sau menținerea masei musculare în procesele de slăbire.

2. Sănătatea intestinală ca bază a stării de bine
Consumatorul modern percepe sănătatea intestinală ca un pilon al stării generale de bine, cu influențe asupra imunității, energiei și chiar asupra aspectului pielii sau al părului. Mai mult de jumătate dintre consumatori asociază un intestin echilibrat cu beneficii fizice și mentale.
Produsele care pun accent pe probiotice și culturi vii sunt tot mai populare: piața este dominată de categoria iaurturilor cu mesaje despre confort digestiv, unii producători își promovează tulpinile unice de Lactobacillus, iar brandurile de băuturi fermentate subliniază procesele naturale utilizate în obținerea produselor și conținutul de culturi vii pentru susținerea diversității microbiomului.
3. Plăcerea unui răsfăț multisenzorial
Într-o lume agitată, răsfățul devine o evadare esențială, transformată într-o experiență care implică toate simțurile, aduce bucurie și chiar cuprinde și elemente de wellbeing. Cercetările Innova arată o creștere a lansărilor de produse declarate pentru răsfăț, atrăgând atât consumatorii în căutare de arome noi, cât și pe cei care caută confortul familiar. Brandurile experimentează cu arome misterioase, precum cele din produsele în ediții limitate, adaugând astfel un element de surpriză pentru consumator sau revigorează rețetele tradiționale cu ingrediente premium.

4. Băuturi funcționale pentru beneficii țintite
Piața băuturilor funcționale explodează, oferind mai mult decât hidratare – ele țintesc sănătatea specifică prin aditivi inovatori. Innova notează o creștere semnificativă în produsele care promit un plus de hidratare. Exemple includ produse cu electroliți naturali din apă de cocos, sau băuturile pentru sportivi fortificate cu vitamine pentru performanță sporită. În categoria lactatelor, se lansează produse cu conținut ridicat de proteine pentru susținerea masei musculare, fiind poziționate în categoria gustărilor sănătoase. Și opțiunile vegetale, precum laptele de migdale cu calciu adăugat sau băuturile cu adaos de vitamine, câștigă teren în preferințele consumatorilor.
5. Produse vegetale autentice, fără imitații
Tendința plant-based, prezentă de aproape un deceniu în topurile Innova, se reorientează spre valorificarea beneficiilor intrinseci ale plantelor, în loc de replici ale produselor animale. Aproape două treimi dintre consumatori preferă produse vegetale naturale și minim procesate. Ca exemple avem pastele cu năut, sau linte și mazăre pentru un plus de proteine și fibre sau mâncăruri gata preparate, bazate pe cereale integrale, leguminoase și legume proaspete.

6. Formate adaptate ocaziilor
Inovațiile se orientează spre produse concepute pentru momente specifice, de la gustări rapide la mesele în familie, punând accent pe comoditate și versatilitate. Ambalajele potrivite facilitează acest lucru, fie că sunt adaptate pentru deplasări, sau oferă control al porțiilor. Pentru mesele de acasă, unii producători propun legume ambalate în pungi gata pentru a fi gătite la microunde, ca soluții rapide pentru un stil de viață activ, iar alte banduri folosesc ambalajele resigilabile, ce permit păstrarea produsului în condiții optime pentru consumul repetat.
7. Economisirea în prim-plan
În contextul economic dificil, consumatorii prioritizează accesibilitatea, optând pentru alimente simple și economice. Brandurile producătoare atrag loialitate prin prețuri competitive la alimentele esențiale, nefăcând compromisuri nici la calitate, nici la gust.
8. Sănătate cognitivă prin alimentație
Conștientizarea rolului dietei în sănătatea mentală crește, cu un interes sporit pentru ingrediente funcționale care reduc stresul și îmbunătățesc concentrarea. Adaptogenii și nootropicele sunt la modă: băuturi spumante care combină ashwagandha și L-theanină pentru relaxare, băuturi răcoritoare ce integrează ciuperci funcționale pentru echilibru emoțional și sucuri cu adaos de prebiotice, menite să lege sănătatea intestinală de cea mentală.

9. Reîntoarcerea la tradiții
În perioade de incertitudine, consumatorii găsesc confort în nostalgie și moștenire culturală. Produsele inspirate din rețete clasice au prins avânt: supe ready to eat cu arome regionale, amestecuri de condimente autentice din Toscana sau Provence, sau alimentele fermentate, precum sauerkraut-ul organic sau miso, care valorifică metode tradiționale. În panificație, tendința este să se păstreze tehnicile artizanale, tendință preluată de brandurile de paste făinoase pentru o textură autentică.
10. Sustenabilitate și transparență
Deși interesul pentru sustenabilitate a scăzut ușor, rămâne un factor decisiv când este concret și legat de beneficii zilnice. Consumatorii caută produse etice, din ingrediente Fairtrade și surse ecologice. Producătorii de materii prime sprijină fermierii mici, biodiversitatea și promovează agricultură regenerativă. Iar produsele obținute din surse locale sunt în topul preferințelor.
Anul 2026 promite o industrie alimentară și a băuturilor mai adaptată la nevoile consumatorilor, unde sănătatea, sustenabilitatea, răsfățul și autenticitatea devin elemente fundamentale. Succesul brandurilor va depinde de capacitatea lor de a răspunde cu inovații relevante și pe placul clienților.

Sursa articol: Top Food and Beverage Trends 2026
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Ananasul devine aroma anului 2026

