Unităţi din industria fabricării produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, amendate de ANSVSA în decembrie 2019

În cursul lunii decembrie 2019 Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 8.946 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.

Controalele au fost efectuate la nivel național și au vizat aspecte privind condiţiile de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, întreținerea și igiena spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, respectarea cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP.

Ca urmare a neregulilor constatate și încălcării prevederilor legislației în domeniul alimentelor au fost luate măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat sancțiuni contravenționale în număr de 117 amenzi, în valoare totală de 530.400 de lei.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menționăm:
– desfășurarea unor activități de prelucrare, depozitare și comercializare a alimentelor în unități neînregistrate și/sau neautorizate sanitar veterinar;
– neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare de igienă a spaţiilor de producție, ambalare, depozitare și comercializare;
– neasigurarea sau neânregistrarea temperaturilor în spațiile de producție și depozitare;
– lipsa sau nerespectarea unor programme de autocontrol;
– manipularea în condiții de igienă necorespunzătoare a unor materii prime și produse alimentare;
– nerespectarea normelor de igienă personală (lipsa echimamentului de protecție);
– etichetarea necorespunzătoare sau lipsa trasabilității unor materii prime sau produse alimentare.

De asemenea, în timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru laborator conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise ale unor parametrii privind pesticidele, contaminanţii, aditivii şi substanţele interzise în alimente precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Informare de presă – Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.