Perioada de înscriere la Schema HoReCa se prelungește până în 26 iulie 2021, a anunțat, astăzi, Ministerul Economiei. În 3 săptămâni, au aplicat la ajutoarele de stat circa 8.100 de firme din totalul de 74.000 de potențiali beneficiari prevăzuți de lege. Inițial înscrierile erau prevăzute să se termine marți, 20 iulie, ora 20.00, dar acum s-au prelungit cu o săptămână. Noul termen pentru înscrieri este 26 iulie 2021, a precizat MEAT. Înscrierile se fac online, AICI
Prin Schema HoReCa se acordă ajutoare de stat egale cu 20% din valoarea cu care a scăzut activitatea firmei în anul 2020 față de anul 2019
Conform ordonanței de urgență 10/2021 și Legii 159/2021, în această schemă statul prevăzuse un număr maxim de 74.000 de firme, cu activități pe 13 coduri CAEN, care să poată fi finanțate. Astfel, după aproape 3 săptămâni de înscrieri, cu o zi înainte de expirarea termenului inițial, au aplicat circa 11% din numărul total de potențiali beneficiari prevăzuți în lege. În schimb, după pornirea înscrierilor, Ministerul Economiei a estimat un număr de 30.000 de aplicanți, ceea ce înseamnă că s-a ajuns la aproximativ 27% din nivelul estimat de solicitări, cu o zi înainte de încheierea perioadei inițiale de înscrieri.
Prin Schema HoReCa se acordă ajutoare de stat egale cu 20% din valoarea cu care a scăzut activitatea firmei în anul 2020 față de anul 2019. Ajutorul este limitat la 800.000 de euro per solicitant, cu un maximum de 1,8 milioane de euro cu toate ajutoarele de stat cumulate per solicitant.
Deja s-a atins planfonul disponibil
Ministerul Economiei anunță, însă, că acum aproximativ 8.000 de aplicanți au depus cereri de despăgubire care însumează deja 2,5 miliarde de lei (circa 500 milioane euro), adică bugetul maxim al schemei. Ajutoarele de stat vor fi atribuite pro-rata, toț solicitanții urmând să primească bani proporțional cu valoarea cererii lor, în limita bugetului maxim de 2,5 milirde de lei. Dar din acest buget, doar 100 de milioane de lei sunt credite bugetare, adică bani pentru plăți, restul de 150 de milioane de lei fiind credite de angajament, care necesită o rectificare bugetară pentru a fi puși efectiv în buget pentru plăți. Aceasta înseamnă că, practic, solicitanții care se vor înscrie în continuare la Schema HoReCa vor diminua valoarea individuală a ajutoarelor de stat pe care le vor primi toate firmele eligibile. Asta dacă, până la urmă, toate solicitările care se vor dovedi a fi în regulă vor depăși bugetul total alocat.
Termen pentru înscrierea experților contabili și a auditorilor în sistem
Pe parcursul perioadei inițale de înscriere, o parte dintre firmele care au încercat să aplice au întâmpinat greutăți în identificarea expertului contabil sau a auditorului care a certificat diferența de cifră de afaceri pentru CAEN-uri. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului spune că a realizat o „procedură prin care s-au putut verifica experții contabili sau auditorii”. „Însă aplicația a detectat că sunt lipsuri în bazele de date furnizate de asociațiile profesionale – Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR). Astfel devenind necesară interogarea bazelor de date în afara platformei electronice de însriere” – mai afirmă acum MEAT.
„Am ținut cont de solicitările venite din partea mediului de afaceri de a prelungi perioada de înscriere”
În acest sens, MEAT spune că toate cererile de adăugare în baza de date au fost centralizate de operatorii call-center și au fost verificate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale cu Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) și Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar și Camera Auditorilor Financiari din România, „pentru a ne asigura ca cei care nu se regăsesc în platformă sunt autorizați, fapt ce a îngreunat aplicațiile”. „Am ținut cont de solicitările de a prelungire perioada de înscrieri venite din partea mediului de afaceri și pentru a veni în sprijinul unui număr cât mai mare de întreprinderi” – a mai precizat Ministerul Economiei. MEAT mai spune că cererile de adăugare a experților contabili/auditorilor financiari în aplicatia informatica, pot fi preluate în call center până joi, 22.07.2021, ora 17.00, „pentru a avea timpul necesar procesării datelor până la închiderea aplicației electronice de înscriere”.
Beneficiarii eligibili la ajutoarele HoReCa – codurile CAEN
Prin Legea de aprobare a OUG 10/2021, s-a introdus un al 13-lea cod CAEN în rândul beneficiarilor: 8230 – activitati de organizare a expozitiilor, târgurilor si congreselor. Aici sunt incluse organizarea, promovarea și/sau administrarea de evenimente, cum ar fi congrese, convenții, conferințe si întruniri, fie că include sau nu administrarea și asigurarea personalului necesar pentru a opera facilitățile în care au loc aceste evenimente.
În rest, avem ca beneficiari:
- ghizii de turism care au desfășurat activități pe codul CAEN 7990,
- agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990,
- structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590,
- structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.
Perioada de menținere obligatorie a activității
Conform legii, beneficiarii schemei de ajutor de stat au obligația menținerii activității pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni sau 12 luni de la data primei plății, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activității comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți.
Alte prevederi ale schemei HoReCa
- Se vor acorda ajutoare de stat HoReCa plafonate la 800.000 de euro fiecare, dar ajutoarele însumate primite de o firmă și prin alte scheme nu trebuie să depășească 1,8 milioane de euro (noul prag setat de Comisia Europeană în cadrul temporar).
- Valoarea ajutoarelor va fi de 20% din pierderea suferită în perioada pandemiei şi se calculează prin diferența dintre cifra de afaceri aferentă anului 2019 și cea a anului 2020.
- Ca modalitate de atribuire a ajutoarelor, dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare depășește creditul de angajament sau bugetar alocat pentru schemă, angajarea, respectiv plata către beneficiari se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate – conform noii OUG 10/2021.
- Astfel, dacă volumul solicitărilor depășește bugetul alocat schemei vor scădea și ajutoarele obținute individual.
- Bugetul total al schemei de ajutoare HoReCa este de 2,5 miliarde de lei, dar numai 1 miliard de lei este acum asigurat în buget sub formă de credite de plată.
- Restul de 1,5 miliarde de lei sunt credite de angajament, care necesită o rectificare bugetară pentru transfoartea lor în credite bugetare, care să permită plățile.
Beneficiarii trebuie să-și facă rapoarte pe banii lor
Ministerul Economiei a anunțat că aplicanții trebuie să-și certifice baza de calcul pentru ajutor cu un expert contabil sau un auditor financiar. Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, baza de calcul a ajutorului va trebui certificată şi asumată de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri CECCAR, selectați şi remunerați de către aplicant.La alegere, baza de calcul poate fi certificată de către un auditor financiar sau o firmă de audit, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectați şi remunerați de către aplicant. În aceste condiții, Ministerul Economiei a făcut apel la potențialii beneficiari să pregătească din timp raportul de expertiză contabilă, întocmit conform reglementărilor CECCAR – Standardului profesional nr. 35 „Expertize contabile” sau, după caz, a raportului de audit, întocmit conform ISRS 4400 „Misiuni pe baza procedurilor convenite”.