Din iulie 2018, pungile cu mâner, confecţionate din plastic subţire şi foarte subţire (sub 50 de microni), vor fi interzise în România, după ce Comisia Europeană a adoptat în 16 ianuarie a.c. prima strategie la nivel continental privind materialele plastice, anunță agerpres.ro.
În urma deciziei, toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de articole din plastic de unică folosinţă va fi redus, iar utilizarea microplasticului va fi limitată, notează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Strategia privind materialele plastice va transforma modul în care produsele sunt concepute, fabricate, folosite şi reciclate în UE.