Rapița – producție record în România

• Potrivit estimărilor Departamentul pentru Agricultură al SUA, România va înregistra o producție record de rapiță în acest an comercial.

Fermierii români ar putea produce în acest an comercial peste 2,2 milioane de tone de rapiță, ceea ce reprezintă un record pentru țara noastră. O cifră impresionantă pentru recolta de rapiță a fost înregistrată și în anul 2017, când România a produs peste 1,6 milioane de tone.

În Europa suntem al patrulea cel mai mare producător și lider la export, ultimul raport USDA revizuind în sus producția de rapiță intracomunitară față de luna anterioară. Recoltarea semințelor de rapiță are loc la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie.

Rapița - producție record în România

Documentul Departamentului pentru Agricultură al SUA transmite: „Vreme favorabilă pe termen lung, cu ploi și soare în toată centura unde se cultivă rapiță în nordul Europei dar și în Europa Centrală și de Sud-Est, a dus la creșterea potențialului de randament. După o perioadă timpurie umedă primăvara, uscăciunea din luna mai a facilitat reproducerea și umplerea timpurie a păstăilor. În prezent, este așteptată o recoltă excepțională.”

În ultimii ani, cultura de rapiță a crescut în popularitate în rândul fermierilor români pe fondul schimbărilor macroeconomice globale. Suprafața cultivată este pe un trend ascendent, de la 460.000 ha în 2022 la 603.000 ha cât se estimează pentru 2023.

România – cel mai mare exportator european la rapiță

În anul 2022, producția de rapiță a României s-a situat la peste 1,2 milioane de tone de pe aproximativ 469.000 de ha. Pentru acest an comercial se estimează că România ar putea fi al patrulea cel mai mare producător de rapiță european, după Franța care ar putea atinge 4,8 milioane de tone, Germania – 4,5 milioane de tone și Polonia – 3,4 milioane de tone.

Rapița - producție record în România

În anul 2022, comparativ cu anul 2021, UE a cultivat rapiță pe o suprafață cu 10,2% mai mare, iar suprafaţa cultivată cu rapiţă a situat România pe locul patru în rândul statelor membre. Ponderea acesteia în suprafaţa totală cultivată cu rapiţă a Uniunii Europene a scăzut cu 0,3 puncte procentuale, faţă de anul precedent. Anul trecut Franța împreună cu Germania, al doilea mare producător, au obţinut 45,4% din producţia totală a UE.

Date ale Comisiei Europene arată că pentru anul comercial 2022/2023 ( 01/07/2022-04/06/2023), România a exportat 146.131 de tone de rapiță, adică 28% din cantitatea totală vândută de UE în afara spațiului său. România este astfel cel mai mare exportator european, urmat de Lituania, cu exporturi de 73.234 de tone și Letonia cu 70.820 de tone de rapiță exportate.

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Rapița – o sursă importantă de proteine

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.