• Ediția a IX-a a competiției „Ora de Bun Gust – Premiile Gustul Ales 2024” și-a desemnat câștigătorii.
Dintre cele 73 de produse înscrise, 27 au fost laureate, impresionând, datorită calităților remarcabile, un juriu format din 13 specialiști.
De la brânzeturi maturate și preparate din carne, la iaurturi cremoase, dulciuri nostalgice, cozonaci rafinați și inovații sustenabile, produsele câștigătoare s-au remarcat prin gust, miros, textură, ingrediente de înaltă calitate, procese tehnologice avansate și prezentări inovatoare.
Jurizarea a presupus un proces riguros, desfășurat pe parcursul a două săptămâni, analizând în detaliu caracteristicile produselor – de la ingrediente și tehnologia de producție, până la povestea de marketing și evaluarea senzorială.
Juriul competiției „Gustul Ales 2024”
- Gabriela Berechet – Specialist gastrotehnică și tehnologii alimentare;
- Mihaela Bilic – Medic nutriționist;
- Marius Mihai Ciobanu – Conf. univ. dr., Director Departament Tehnologii Alimentare, USV Iași;
- Alexandru Cîrîc – Doctor inginer, lector universitar, Președinte ICA R&D;
- Răzvan Cruceanu – Șef bucătar, somelier, degustător acreditat;
- Denisa Duță – Director Științific, IBA București;
- Ioana Haș – Nutriționist dietetician;
- Cătălina Ilie – Consultant marketing, fondator Marketing Creativ;
- Gabriela Mohan – Doctor inginer industria alimentară, Vicepreședinte Asociația NNS;
- Lidia Nica – Inginer, Director Executiv ROMALIMENTA;
- Dana Pop – Doctor inginer industria alimentară;
- Daniela Paraschiv – Doctor inginer industria alimentară;
- Daniela Voica – Doctor inginer industria alimentară, Vicepreședinte ROMPAN.
Gala Dinner RO.aliment
Câștigătorii vor fi celebrați pe 28 noiembrie 2024, în cadrul Galei Dinner RO.aliment, la Hotel Pullman București, într-un eveniment dedicat excelenței în industria alimentară. Tot atunci vor fi decernate și două premii speciale:
- Premiul de excelență al Asociației NNS – o recunoaștere a eforturilor remarcabile depuse de producători pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor.
- Premiul RO.aliment pentru excelență în marketing – acordat pentru armonizarea calității produselor cu o poveste de brand autentică, având un impact puternic asupra consumatorilor.
Câștigătorii concursului „Ora de Bun Gust – Premiile Gustul Ales 2024”
- Marele Premiu Gustul Ales 2024: Floare de Colț – De Colțești/Torockoi.
- Premiul Juriului: Unt picant cu legume uscate BIO – Fermele Ecologice Silvania.
- Produse apicole:
- Miere de tei din Subcarpați 350 g – Auchan România;
- Polen Ecologic Crud Poliflor – 120g – Herța Bio Apicole.
- Produse din carne și derivate de origine animală:
- Cârnați de Pleșcoi – Auchan România;
- Ceafă de porc Bazna crud-uscată boierească – Băcănia Boierească;
- Pui crescut cu 60% porumb – Carrefour România;
- Mușchi de porc – Industrializarea Cărnii Kosarom;
- Gama de ouă Toneli „Omega 3, Vitamina D și Seleniu” – Toneli Holding;
- Păstrăv dezosat Filiera – Auchan România.
- Produse din lapte:
- Smântână din lapte de vacă 35% grăsime 320g – Artesana International;
- Chefir de capră – Agri Schassburg/Baier Lactate;
- Cașcaval Dobrogea – Five Continents Trading;
- Brânza de burduf ambalată în coșuleț de 350g – Ferma cu Omenie;
- Cașcavalul de Săveni IGP 300g Drag de România – Carrefour;
- Cașcaval Rucăr – Five Continents Group Botoșani;
- Brânza Cottage Olympus cu 2% grăsime – Fabrica de lapte Brașov- Olympus;
- Iaurtul de altădată 3,5% grăsime Drag de România, Carrefour România;
- Iaurt Gingaș 5% grăsime, fără lactoză – Agroserv Măriuța – Lăptăria cu Caimac.
- Legume-Fructe – Dulcețuri:
- GEM de afine BIO – MerryBerry.
- Produse de panificație, desert, paste vegetale:
- Cozonac cu umplutură de nucă și ciocolată 600g – Vel Pitar-Bimbo;
- Lumaconi Giganți – Vancsa Multipast;
- Pâinea Postăvaru – Vel Pitar-Bimbo;
- Batonul Copilăriei – baton cu lapte praf, cacao și vanilie 80g – Panfood;
- Crackers din malț cu chimen – Viride Frux;
- FungiYO Bliss – Universitatea de Științele Vieții „ Ion Ionescu de la Brad” Iași;
- Fursecuri fortifiate cu pulbere din frunze de broccoli – INCDBA IBA București.
Și această ediție 2024 a competiției „Ora de Bun Gust – Premiile Gustul Ales” a pus în prim-plan calitatea, sustenabilitatea și inovația, oferind recunoaștere celor mai bune produse din industria alimentară românească.
Sursa articol: www.roaliment.ro.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Bread Houses Network – pâinea ca simbol al coeziunii sociale