„Programul pentru școli al României“ pentru anul școlar 2022-2023

• În Ședința Guvernului din 10 august 2022 a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea „Programului pentru școli al României“ în perioada 2017-2023, pentru anul şcolar 2022-2023.

Distribuția săptămânală cuprinde două porții de fructe şi/sau legume, două porții de lapte, o porție de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie, repartizate după cum urmează: porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de covrigi simpli şi/sau biscuiţi uscaţi, iar porţia de lapte şi cea de produse lactate va fi însoţită de corn sau baton.

Programul pentru școli al României

Actul normativ aprobat în ședința de guvern reglementează următoarele:

– Bugetul alocat implementării Programului pentru școli al României în anul școlar 2022-2023, în valoare de 562.850.883 lei, echivalentul a 113.730.224,89 euro, destinat unui număr de 1.885.225 copii din România. În acest an, printre beneficiarii Programului se va regăsi și un număr de 2.648 copii din Ucraina. Fondurile provin din următoarele surse: 

  • ajutor financiar din partea Uniunii Europene – 85.896.139 lei (17.356.262 euro), repartizat astfel: 6.900.318 euro pentru fructe şi legume; 10.455.944 euro pentru lapte și produse lactate;
  • ajutor financiar național476.954.744 lei (96.373.963 euro).

Distribuirea fondurilor

Suma de 562.850.883  lei se va utiliza după cum urmează:

Programul pentru școli al României

• 89.862.755 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
•1 88.768.422 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
• 207.382.849 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, exclusiv de la bugetul de stat;
• 1.321.936,61 lei, pentru evaluarea programului.

Actualizarea limitelor valorilor zilnice se realizează astfel:

• porția de fructe și legume de la 0,60 lei la 0,70 lei;
• porția de lapte și produse lactate de la 0,88 lei la 0,99 lei;
• porția de produse de panificație de la 0,57 lei la 0,65 lei.

MADR a fundamentat, împreună cu Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) și Institutul Național de Statistică (INS), actualizarea limitelor valorilor zilnice stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 640/2017, în funcție de rata inflației.

ROMPAN precizează că, la consultările avute cu conducerea MADR a solicitat necesitatea creșterii prețului cornului școlar până la suma de 0,80 lei/bucată, dar, din păcate, prețul aprobat nu satisface cererile producătorilor.

Bugetul alocat

Bugetul s-a întocmit pe baza numărului total al beneficiarilor, a limitei valorii zilnice/preşcolar/elev şi pe baza numărului de zile de distribuţie calculate în funcţie de structura anului şcolar aprobată de Ministerului Educației pentru anul şcolar 2022-2023.

Potrivit reglementărilor europene, până în luna martie 2023, România va transmite CE un raport de evaluare al programului derulat pentru perioada 2017-2022.

Ministrul Petre Daea a afirmat că Programul pentru școli al României este menit să creeze obiceiuri alimentare sănătoase şi să încurajeze creșterea consumului de produse locale în rândul copiilor. Acesta este construit în jurul a două componente: distribuția de fructe, legume proaspete, lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf, produse de panificație, precum și aplicarea unor măsuri educative aferente, cum ar fi:

• vizite la ferme pomicole/legumicole, ferme de producere a laptelui, stațiuni de cercetare, expoziții, târguri;
• concursuri tematice, degustarea, organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii;
• zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte și produse lactate, utilizare de materiale didactice/educative).

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Hrișca – dar al naturii pentru sănătate

spot_img

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

spot_img

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.