Piața cerealelor – prețul grâului atinge 400 de euro

• Piața cerealelor – prețul grâului atinge 400 de euro la tranzacționările de marți, 12 aprilie 2022, la Bursa din Paris.

Marți, 12 aprilie s-a înregistrat o creștere de 20 de euro la prețurile grâului, ajungând astfel la 400 de euro/tonă. Noua recoltă de grâu a fost cotată cu 12 euro mai mult, atingând 370 de euro/tonă. Prețul porumbului a crescut cu 8 euro, iar cel din recolta nouă a înregistrat o creștere de 12 euro. Rapița ajunge 990 de euro/tonă, după ce prețurile au crescut cu 20 de euro.
Incertitudinile privind noile recolte și cererea mare pe piețele internaționale aduce noi recorduri la prețul grâului pe bursele de tranzacționare, atât pe piețele futures, cât și pe piața fizică.

Grâul la Bursa de la Paris

Piața cerealelor

În 12 aprilie 2022, pe piața futures din Paris grâul a avut o creștere de preț de aproape 20 de euro, ajungând circa 400 de euro/tonă, iar noua recoltă se ridică la 370 de euro/tonă, cu 12 euro mai mult. Pe piața angro și în portul de export Hamburg grâul a fost cotat la 419 euro/tonă, iar în portul Rouen 392 euro/tonă.
Creșterea prețurilor survine în urma situației actuale, dar și datorită temerilor legate de viitoarele recolte. Seceta cu care se confruntă statele producătoare de grâu din USA aduce situația stocurilor la o scădere cu 21 de puncte față de anul trecut și cu 20 de puncte față de media pe ultimii cinci ani.
La acestea se adaugă situația dificilă a Ucrainei, unde se prognozează o scădere a producției de grâu la 18,2 milioane de tone, față de 33 de milioane de tone înregistrate anul anterior. Pe piețele internaționale cererea rămâne la cote ridicate, în condițiile în care Egiptul și Algeria cumpără cantități foarte mari de grâu european.

Prețul porumbului în continuă creștere

Prețul porumbului este în creștere și săptămâna aceasta. În 12 aprilie, pe piața europeană futures, prețul porumbului a ajuns la 334 euro/tonă, cu 8 euro mai mult, iar pentru noua recoltă s-a întregistrat o creștere de 12 euro, până la 317 euro/tonă.
Asociația ucraineană a cerealelor (UGA) estimează noua recoltă de porumb la doar 23,1 milioane de tone, asta după ce în 2021 s-au înregistrat cifre de 37,6 milioane de tone. Se continuă exportul de cereale ucrainene pe calea ferată, dar cantitățile sunt reduse.
Pe de altă parte, analiștii raportează o îmbunătățire a perspectivelor de producție din Brazilia. Astfel autoritatea agricolă braziliană, Conab, a mărit estimarea pentru recolta din 2022 la 115,6 miioane de tone, cu 3,3 milioane de tone mai mult.

Prețul orzului furajer în Ucraina, mai mare decât al grâului de panificație.

Piața cerealelor – prețul grâului atinge 400 de euroPrețurile orzului au crescut brusc pe piețele europene, atât pentru vechea recoltă cât și pentru cea nouă. La piața angro din Hamburg prețurile au ajuns marți, 12 aprilie 2022, 386 de euro/tonă, iar la Rouen, 389 de euro/tonă. Aceste creșteri de preț sunt determinate de războiul din Ucraina și de închiderea transportului maritim din zonă.
UGA estimează noua recoltă de cereale la 6,2 milioane de tone în 2022, în vreme ce în anul 2021 cifrele arătau 10,1 milioane de tone. Exportul de orz este prognozat la 2 milioane de tone pentru anul comercial 2022-2023, cifre mult mai mici pentru stocurile de orz din Ucraina, față de alte piețe. Acest fapt a dus la creșterea prețurilor orzului furajer în Ucraina, depășind chiar prețurile grâului de panificație. La finalul săptămânii 04.04.2022-10.04.2022, prețurile pentru orz au scăzut cu 15 USD/tonă ajungând la 370-395 USD/tonă FOB ( pentru aprilie-mai ). Față de prețul grâului de 12,5%, prețul orzului a fost în medie cu 5 USD/tonă mai mare. Prețurile pentru noua recoltă de orz variază între 330-350 USD/tonă FOB ( pentru iulie-august), cu 10 USD/tonă mai mult față de prețurile forward la grâu.

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă: Prețurile la alimente – creștere globală fără precedent

 

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.