• Au început înscrierile la Festivalul Deliciilor dulci de la Sfântu Gheorghe, anunță Agerpres.
Evenimentul urmează să aibă loc în centrul orașului Sfântu Gheorghe în perioada 6-8 octombrie 2023. Organizatorii festivalului au deschis sesiunea de înscrieri pentru competiția tradițională care va desemna cei mai buni producători de colaci secuiești din acest an.
Concursul se va desfășura pe două categorii distincte: una pentru kurtoskalacs preparat în conformitate cu rețetele tradiționale și cealaltă pentru varianta „kurtoskalacs regândit”, care le permite competitorilor să-și pună imaginația în valoare.
„Ne propunem să găsim şi anul acesta «Kurtoskalacs-ul Anului în Ţinutul Secuiesc» – un cozonac preparat după o reţetă tradiţională, dar care îmbină gustul autentic cu prospeţimea prezentului. Şi în acest an se va prepara «Kurtoskalacs-ul regândit». În cadrul evenimentului veţi avea ocazia să gustaţi cei mai buni kurtoskalacs, pe lângă acestea, festivalul va oferi multe curiozităţi atât celor mici, cât şi adulţilor: programul acestuia cuprinde activităţi pentru copii, concerte, precum şi activităţi de păstrare şi promovare a tradiţiilor din regiune”, au anunțat organizatorii pe site-ul oficial https://kurtosfeszt.ro/ro/
Cei interesați să participe la concurs trebuie să trimită o cerere de înregistrare la adresa de email adi.agrosic@gmail.com.
Promovarea produsului tradițional
Organizatorii au menționat că festivalul are ca obiectiv „să celebreze acest desert unic, care cucerește prin simplitatea sa rafinată”, dar și să promoveze acest produs tradițional.
„Kurtoskalacs este cozonacul festiv al familiilor secuiești și reprezintă un simbol al maghiarilor din Transilvania, fiind considerat un produs «hungarikum». Cel mai delicios kurtoskalacs este cel proaspăt copt, cu o crustă crocantă şi interiorul moale. Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Deliciilor Dulci care se va desfăşura în centrul municipiului Sfântu Gheorghe în perioada 6-8 octombrie, celebrează acest desert unic care cucereşte prin rafinata sa simplitate. Cu toate că mulţi sunt convinşi că este un desert străvechi cu specific unguresc, de fapt a ajuns la noi prin intermediul saşilor. Versiunea îndulcită a kurtoskalacs-ului este însă o invenţie ungurească care s-a răspândit pe scară largă în secolul XIX”, au subliniat organizatorii.
Anul trecut, premiul „Kurtoskalacs-ul Anului” a fost câștigat de echipa Vitos Kurtos din Ciucani – Sânmartin, județul Harghita, în timp ce premiul „Kurtoskalacs-ul regândit al Anului” a fost obținut de echipa Arpad Kurtoshaz din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Kürtős Kalács – un desert tradițional